Unul dintre cei mai de succes scriitori ai lumii, Terry Pratchett, vrea să se sinucidă asistat

Comentează
Arhiva foto

Militant fervent al legalizării dreptului la eutanasiere şi autor al controversatului documentar BBC despre sinuciderea asistată a unui milionar în decembrie 2009, Pratchett, diagnosticat cu Alzheimer în 2008, a decis că această metodă e perfectă pentru ca şi el să-şi încheie socotelile cu viaţa.

Susţine eutanasierea

El a primit recent de la singura clinică din lume unde se practică eutanasierea umană, Dignitas, din Elveţia, formularele legate de această procedură la care doreşte să fie supus şi a afirmat că intenţionează să le semneze în curând: "Singurul lucru care mă opreşte (n.r. - să semneze hârtiile) e că trebuie să termin o nenorocită de carte", a declarat scriitorul în cadrul festivalului de documentare de la Sheffield, Anglia. Anunţul scriitorului a reamintit de scandalul pe care Pratchett l-a stârnit în vara acestui an, când BBC a difuzat un documentar de-al său, în care a prezentat sinuciderea milionarului Peter Smedley, 71 de ani, eveniment filmat pe cameră minut cu minut şi prezentat fără nici un fel de cenzură oamenilor.
În imaginile cutremurătoare, Smedley, suferind de o boală degenerativă incurabilă, bea un amestec de barbiturice, o roagă pe soţia lui să fie puternică şi apoi o sărută pentru ultima dată. Bărbatul cere apă, se chinuieşte să respire, chipul i se înroşeşte puternic şi apoi capul îi cade pe o parte. Difuzarea secvenţelor a declanşat o avalanşă de proteste, BBC fiind acuzat că ar încuraja sinuciderea asistată.

Se întâmplă şi la noi...

Cere să fie omorâtă din cauza sărăciei

O femeie din judeţul Mehedinţi a ajuns la capătul răbdării. Ramona Staicu (51 de ani) i-a trimis prefectului o scrisoare prin care îl roagă să o ajute să fie eutanasiate şi ea, şi fiica ei de 33 de ani, bolnavă de sindromul Down.
Femeia locuieşte într-o casă sărăcăcioasă cu fiica ei, bolnavă, şi cu soţul, singurul în putere, dar care nu are unde să muncească. Bolnavă şi fără nici un ajutor de la stat, ea vrea să fie eutanasiată ca să scape de sărăcie. Trăieşte cu un singur plămân, suferă şi de astm şi trebuie să se ocupe şi de fiica ei. "Vreau să fim eutanasiate amândouă, pentru că, dacă mor eu, de fata mea bolnavă nu mai are cine să se îngrijească", a mărturisit femeia. Autorităţile ridică din umeri: "Nu mai avem nici un ban la bugetul local din care să putem plăti indemnizaţiile pentru ajutorul social. Aşteptăm o rectificare de buget de la guvern", a declarat Eufimie Mihuţescu, director financiar la Primăria Strehaia.

La aceeaşi clinică s-a sinucis şi un român

Şi un român de origine israeliană a avut parte, în 2009, de o moarte asistată de clinica elveţiană Dignitas, deşi nu suferea de o boală incurabilă, ci de o depresie.
Andrei Haber (foto), 62 de ani, era un inginer software, care suferea de depresie după divorţul de partenera sa de viaţă. El locuia în Elveţia şi ţinea legătura cu un prieten român care emigrase în Canada, Paul Tauberg. Cazul este cercetat de autorităţile elveţiene, după ce Tauberg şi-a exprimat indignarea: de ce un om sănătos nu a fost sfătuit şi ajutat să evite această soluţie şi a cerut justiţiei să ia măsuri împotriva clinicii. Apelul său a rămas fără nici un răspuns.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Ultimele știri
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!