Fotbalistul David Beckham are trei băieţi dar nici unul nu îi calcă pe urme. Puştii au deja idee despre ce vor să facă în viaţă şi mama lor, Victoria, a observat la ce ar fi bun fiecare dintre ei. Ba chiar e fericită, deoarece unul dintre cei trei e posibil să o urmeze în carieră.
Brooklyn are 11 ani şi e cam nehotărât în prezent deoarece se transformă într-un adolescent şi nu ştie în ce direcţie să o apuce. Romeo, în schimb, care are şapte ani, e obsedat de haine şi de modă în general. Ba chiar e foarte atent atunci când se îmbracă şi vrea să fie tot timpul stilat.
Astfel, Victoria e convinsă că puştiul ei se va face designer vestimentar şi că, într-o zi, va prelua afacerile ei. Cel mic, Cruz (cinci ani) e pasionat de breakdance şi se "sparge în figuri" oriunde s-ar afla.