Braşoveanul a reuşit să încheie o astfel de poliţă la Alianz Ţiriac, care, spune el, ar fi făcut o excepţie, având în vedere că în România nu se obişnuieşte să se asigure părţi ale corpului. Mâinile sale au fost astfel evaluate la 90.000 de euro. “Exersez cam cinci-şase ore pe zi. Cred că am consumat sute de pungi cu plasturi, pentru tăieturi, în cei şase ani de când am început să practic jongleria cu sticle, aşa că se impunea o asigurare”, a declarat Valentin.
Cuprins:
La actuala ediţie e vestitei emisiuni- concurs s-au înscris alţi doi barmani, Campo Claudiu şi Razvan Dinu. Cei doi au executat, fără greşeală, un număr de jonglerie cu sticle şi cu pahare, atrăgându-şi simpatia juriului. Ei sunt susţinuţi de Valentin Luca. Ediţia de vineri a atins un nou record de audienţă, emisiunea fiind vizionată de peste 6 milioane de telespectatori, în minutul de aur, la ora 22.01.
Medicul estetician Adina Alberts a avut şi ea grijă să-şi asigure, pentru 1.000.000 €, mâinile: “Mi-am făcut asigurarea la o firmă londoneză, una dintre cele mai mari din lume. Asigurarea îmi acoperă îmbolnăvirea, dar chiar şi accidentele în urma cărora nu voi putea folosi mâinile. Sunt o persoană prevăzătoare. Mulţi medici chirurgi, din întreaga lume, procedează la fel!”, a declarat Adina, la Acasă TV.
După ce în urmă cu trei ani şi-a asigurat celebru-i posterior pentru suma uriaşă de 300 de milioane de dolari, cântăreaţa Jennifer Lopez (foto) a decis să îşi pună “la adăpost” şi restul corpului. Astfel, o firmă americană de asigurări i-a stabilit, la cererea divei, o poliţă care-i asigură întregul trup pentru un miliard de dolari. Aşadar, orice incident în urma căruia ea va avea de suferit va fi plătit cu până la un miliard de dolari.