Actorii Vanessa Hudgens şi Zac Efron au format un cuplu din 2006 până în luna decembrie 2010. Presa internaţională însă a început să scrie că cele două vedete sunt pe cale să se împace.
Talentaţii Vanessa Hudgens şi Zac Efron au fost văzuţi la sfârşitul săptămânii trecute încercând să redescopere iubirea care i-a unit atâţia ani, în clubul Eden, alături de prietena lor, Brittany Snow. "Au fost de nedespărţit întreaga seară. Au dansat, au băut şi au avut gesturi pline de afecţiune", a declarat o sursa pentru E!.
"Vanessa s-a dezlipit de Zac doar ca să danseze cu Brittany pe canapea". Un alt martor a adaugat: "Au stat la masa de lângă noi. Nu aveau ochi decât unul pentru celălalt. Dansau şi se giugiuleau."