Este vorba despre actriţa Selma Ergec, cea care interpreteză rolului lui Hatice, sora sultanului Suleyman. Din nefericire, chiar scenaristul serialului Imaz Sahin a confirmat ştirea, el anunţând faptul că pregăteşte o scenă specială cu momentul morţii personajului.
Actriţa nu poate să nu lase copleşită de sentimente , mai ales că de acest serial o leagă numeroase amintiri. Pe platoul de filmare, Selma Ergec a format un cuplu, la un moment dat, cu unul dintre colegii ei, Okan Yalabik (Ibrahim). S-au îndrăgostit unul de celălalt la începutul primei serii a lui "Suleyman Magnificul", în 2011, însă povestea lor de iubire nu a durat prea mult, pentru că delicata Selma Ergec, de altfel o femeie de casă, dornică să îşi întemeieze o familie, nu a mai reuşit să suporte stilul de viaţă dezordonat al lui Okan, care adora să iasă în cluburi şi să petreacă până în zori, potrivit enational.ro.