Vica părea ieri desprinsă dintr-o revistă de modă. Ea a purtat o haină din blană de vizon de la Fendi, ochelari de soare de la Louis Vuitton, cizme Christian Dior, mănuşi Viktor & Rolf, curea de la Lanvin şi pantaloni de la Alexander McQueen. “A fost prima haină de blană pe care Piţi mi-a cumpărat- o. Mi-a făcut-o cadou de primul Crăciun petrecut împreună”, ne-a declarat frumoasa lituaniană. Victoria a sperat ca de 1 martie Piţurcă să-şi recunoască băiatul, pe Edan, dar selecţionerul nu şi-a făcut apariţia la cel de-al doilea termen al procesului. “Avocaţii domnului Piţurcă au făcut dovada că dumnealui are domiciliul în Pipera, ceea ce înseamnă că dosarul se va muta la Judecătoria Buftea. Dosarul se putea judeca şi aici, la Primăria sectorului 4, însă domnul Piţurcă nu a dorit acest lucru. Încearcă să tragă de timp”, ne-a declarat avocatul Vicăi, Augustin Babaneacşa-Drăghiceanu.
„Piţi m-a dezamăgit. Am crezut că măcar de dragul lui Edan, la care ştiu că ţine enorm, va veni la proces pentru a-şi recunoaşte calitatea de tată şi pentru a pune punct acestui circ. Oriunde în Univers pot demonstra că Edan e fiul meu şi al lui PiţiVica”

Vica şi fiul ei s-au pozat pe Happy-lica lui Măruţă

Victoria Blochina şi Edan, fiul ei, au pozat pentru campania “Primăvară în ramă la Happy Hour”, fotografiile fiind difuzate ieri în cadrul emisiunii “Happy Hour”, prezentată de Cătălin Măruţă la PRO TV. Vica şi micuţul Edan, costumat în Spiderman (Omul Păianjen), eroul său preferat, s-au lăsat fotografiaţi în timp ce se jucau pe vestita canapea Happy-lica, a lui Măruţă.

Urmărește-ne pe Google News
„Să o întrebe pe soția dânsului cine sunt”. Dan Șucu, înțepat de un important om de afaceri din România
GSP.RO
„Să o întrebe pe soția dânsului cine sunt”. Dan Șucu, înțepat de un important om de afaceri din România
ȘOC! Avertismentul pe care Putin i l-a dat lui Mircea Geoană. HALUCINANT ce i-a transmis
Playtech.ro
ȘOC! Avertismentul pe care Putin i l-a dat lui Mircea Geoană. HALUCINANT ce i-a transmis
"M-a batjocorit şi am omorât-o!". Elena Șerban a fost înjunghiată și lăsată să moară, în Italia. La un an de la crimă, Falloni a primit detenție pe viață
Observatornews.ro
"M-a batjocorit şi am omorât-o!". Elena Șerban a fost înjunghiată și lăsată să moară, în Italia. La un an de la crimă, Falloni a primit detenție pe viață
Horoscop 27 mai 2022. Taurii simt o presiune neobișnuit de mare din partea unor apropiați ca să cedeze într-o chestiune
HOROSCOP
Horoscop 27 mai 2022. Taurii simt o presiune neobișnuit de mare din partea unor apropiați ca să cedeze într-o chestiune
Soțul uneia dintre profesoarele ucise în masacrul din Texas a făcut infarct și a murit. Patru copii au rămas orfani
Știrileprotv.ro
Soțul uneia dintre profesoarele ucise în masacrul din Texas a făcut infarct și a murit. Patru copii au rămas orfani
Răzbunarea oligarhului pedepsit de Putin. A dezvăluit următoarele 3 ţări europene atacate de Rusia: "Societatea rusă se pregăteşte"
Orangesport.ro
Răzbunarea oligarhului pedepsit de Putin. A dezvăluit următoarele 3 ţări europene atacate de Rusia: "Societatea rusă se pregăteşte"
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama
PUBLICITATE
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama