La două săptămâni după ce Bianca Drăguşanu s-a întâlnit pe ascuns la Paris cu fotbalistul Adrian Cristea, Victor Slav, soţul încornorat, a depus actele de divorţ. “Băiatul de la meteo” îi dăduse întâlnire soţiei sale vinerea trecută la un notariat din zona Unirii a Capitalei, unde au depus cererea în care solicitau separarea pe cale amiabilă. Documentul a fost semnat de ambii parteneri, iar cei doi au primit termen de o lună pentru o posibilă revenire asupra deciziei de despărţire. Şi, surpriză! Ieri, la numai patru zile de când a fost depus dosarul, Victoraş a anulat cererea de divorţ… fără nici o motivaţie. Ce s-a întâmplat în acest weekend cu băiatul cu muşchi bine lucraţi la sală? Conform unor apropiaţi ai acestuia, Victor îşi iubeşte soţia foarte mult şi este dispus să mai dea o şansă căsniciei lor. Acesta ar fi motivul pentru care încă nu şi-a luat toate hainele de la Bianca de acasă şi nici nu se grăbeşte să redevină burlac.
Weekendul trecut, Victor Slav s-a întâlnit cu mai mulţi prieteni, s-a distrat şi a reuşit să se detaşeze de scandalul care i-a zdruncinat sufletul din temelii. Bianca s-a aflat în această perioadă la Sibiu, la un târg de rochii de… mireasă, unde şi-a susţinut prietena, pe designerul Ana Radu. Pozele pe care cei doi soţi şi le-au postat pe contul de socializare i-au arătat surâzători, înconjuraţi de prieteni, fără tristeţea, lacrimile sau reproşurile pe care şi le-au făcut săptămâna trecută prin intermediul internetului.
Vor serba în curând patru luni de căsnicie
“Victor s-a frământat îndelung, încercând să treacă peste orgoliul de bărbat rănit pe care soţia «l-a tradus» cu un fotbalist… De asta murea el de ciudă! Până la urmă, s-a gândit că ţine prea mult la Bianca şi nu poate s-o lase aşa uşor din mână. Se vor împăca probabil, sunt tineri şi frumoşi”, ne-au dezvăluit surse din anturajul celor doi. Slav şi Drăguşanca s-au cunoscut acum un an, la emisiunea “Dansez pentru tine”, de la PRO TV. El ieşise dintr-o relaţie de şase ani cu Anda Adam, iar ea se despărţise cu tam-tam de fotbalistul Adrian Cristea, pe care l-a acuzat de infidelitate. Pe 29 septembrie 2013, Victor şi Bianca au ajuns în faţa altarului. Fericirea conjugală a ţinut însă puţin, mariajul fiind presărat cu numeroase certuri. Nemulţumirile au plecat de la SMS-urile cu foştii parteneri şi au culminat cu plecarea Biancăi la Paris împreună cu fostul iubit, imediat după Revelion.

Au scăpat de Adrian Cristea

Victor Slav şi-a retras cererea de divorţ! Oare ce-o fi în capul lui? EXCLUSIV
Adrian Cristea a dezamăgit în tricoul Stelei, în prezent purtând tratative cu o echipă modestă din Israel
Fotbalistul vinovat de “cutremurul” căsniciei lui Victor Slav şi a Biancăi şi-a făcut ieşirea din peisaj cu ajutorul unui nou contract. “Prinţul” a semnat cu echipa de fotbal Maccabi Petah Tikva pentru 12.000 de euro pe lună şi urmează să se mute în Israel, unde va sta în următoarele şase luni sau chiar mai mult, în cazul prelungirii înţelegerii. Plecarea lui reprezintă încă o garanţie pentru cuplul Bianca-Victor, care s-ar putea bucura de momente de linişte, cel puţin până la vară. De altfel, fotbalistul a fost responsabil şi de separarea Biancăi de Cătălin Botezatu şi, după o relaţie de câţiva ani, fotbalistul nu s-a împăcat cu ideea că a pierdut-o definitiv.
Bianca Drăguşanu și-a lansat rochiile sub privirea mamei | FOTO
Victor Slav e fericit că «Prinţul» se cară în Israel! Apropiaţii acestuia susţin că a lăsat garda jos

BBY032a.jpgIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
PARTENERI - GSP.RO
„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
Prinsă în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia
Un tată și-a vândut băiețelul de 2 ani, ca să-și ducă noua iubita în vacanță. Chinezul, care obținuse custodia copilului după divorț, a fost arestat
Observatornews.ro
Un tată și-a vândut băiețelul de 2 ani, ca să-și ducă noua iubita în vacanță. Chinezul, care obținuse custodia copilului după divorț, a fost arestat
Horoscop 9 mai 2021. Fecioarele au șansa de a acumula un capital pozitiv pe plan profesional
HOROSCOP
Horoscop 9 mai 2021. Fecioarele au șansa de a acumula un capital pozitiv pe plan profesional
Anunț important pentru românii care vor lucra în străinătate. Ce se va întâmpla cu ei
Știrileprotv.ro
Anunț important pentru românii care vor lucra în străinătate. Ce se va întâmpla cu ei
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)