S-ar putea crede că, odată cu dovedirea paternității celor doi fii ai săi, Alex Velea ar putea răsufla ușurat.
Victorie în instanță pentru Alex Velea. Copiii Antoniei vor purta același nume ca și el
Instanța i-a dat dreptate, doar că până la a-și trece și-n acte copiii, pe numele său, mai sunt ceva pași de făcut. În plus, procesul de divorț al mamei copiilor lui bate și acum pasul pe loc. Motiv pentru care Antonia amână botezul fiilor săi.
”Încă nu n-am gândit la botez, nu s-a terminat procesul, mai sunt niște acte la mijloc, mai există niște pași. De celălalt proces (n.r. de divorț), nu știm încă ce se întâmplă”, a declarat Antonia pentru Libertatea.
Tot în acest an, Alex Velea mărturisea că botezul copiilor săi reprezintă o ”normalitate”, fare se va întâmpla după ce el și Antonia își vor rezolva problemele. Tot el spunea însă că e credincios și crede doar în Dumnezeu și nu consideră o problemă faptul că încă nu și-a creștinat copiii. Nici el, nici Antonia, nu se tem de deochiuri, iar cei doi fii ai lor nu au avut astfel de probleme, spune el, chiar dacă nu sunt încă botezați.
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament
Antonia recunoaște: nu știe să conducă manual
Altfel, desi s-a întors de ani buni în România, Antonia care suferă enorm după fiica sa, aflată în Italia, nu a reușit să intre în legalitate, pentru a putea conduce un autoturism. Ea și-a luat permisul în America, încă de la 16 ani, dar nu l-a putut schimba odată revenită în țara sa natală. Artista a mărturisit că trebuie să facă din nou școala de șoferi și că nu știe să conducă mașini manuale.
CITEȘTE ȘI:
VIDEO/ Ce se întâmplă cu vila de la malul mării a lui Alexandru Arșinel? Actorul nu a mai călcat pe acolo
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, surpriză totală după numărarea voturilor din 98% din secții! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie