Ela Crăciun vorbește despre sarcina la femeile de peste 35 de ani

Extrem de curajoasă, la o diferență de 13 ani de la prima sarcină, Ela Crăciun se pregătește pentru cel de-al treilea copil. Deși toată lumea se aștepta ca cea de-a treia sarcină să fie cea mai ușoară, se pare că este total invers.

„Este total diferit. Pot să spun că este cea mai grea sarcină de până acum. Primele două nici nu le-am simțit. Cred că și vârsta cumva își spune cuvântul. Prima oară am fost însărcinată la 23 de ani, apoi la 30, acum faceți voi calculul”, ne-a povestit Ela, completând că vârsta și-a pus amprenta pe organismul ei.

„Două luni mi-a fost rău non-stop. 24 de ore din 24 mi-a fost rău. Eram epuizată fizic. Prietenii care cunoșteau emoțiile mele și ce simt eu, mă înțelegeau cumva, dar pentru că nu am vrut să spun până nu am trecut în al doilea trimestru, a trebuit să ascund și asta mi-a fost puțin greuț. Acum e bine, mi-am revenit, sunt ok, sunt pregătită de muncă așa cum am făcut-o și până acum”.

Ela Crăciun vorbește despre sarcina la femeile de peste 35 de ani

Ela Crăciun vorbește despre sarcina la femeile de peste 35 de ani din propria experiență

Chiar dacă a fost conștientă încă de la început că îi va fi mai greu la cei 36 de ani, Ela și-a dorit mult un bebeluș în familie. „Sincer, nu știu de unde curajul ăsta. Cred că vine de la copii. Este foarte frumos să ai așa un kinderel care să-ți spună tot timpul „mama”, să-ți spună cât de mult te iubește, să te mângâie și cumva când ei încet-încet prind aripi și se desprind, ți-e puțin așa dor. Mi-era dor de acele momente”, a mai completat fosta prezentatoare TV, mărturisindu-ne că, spre deosebire de celalalte sarcini, acum trebuie să depună mult mai mult efort pentru a se menține în formă.

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro
Recomandări
EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro

„Până acum n-am putut să am foarte mare grijă la ceea ce mâncam pentru că am mâncat două luni numai pâine prăjită cu unt și pâine prăjită cu brânză. Nu exista altceva pentru mine. Acum mă simt bine și mi-am reintrat în programul eu de mâncare sănătoasă. Nu țin un regim anume. Am grijă să nu combin proteinele cu carbohidrați, să nu mănânc seara foarte târziu, să mânânc cât mai puține dulciuri, fără pâine și fără paste. Merg în continuare la pilates și mi-am propus eu ca în zilele în care nu am pilates, pentru că fac de trei ori pe săptămână, în celelalte patru zile să merg pe bandă. Nu mi-a reușit până acum, dar sper să-mi iasă”.

VIDEO: Cosmin Nistor

CITEȘTE ȘI:

VIDEO EXCLUSIV/ Nicole Cherry ”îl pune pe liber” pe tatăl ei. „Gata, dau de carnet și vă arăt și mașina”

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alimentul care e la mare căutare înainte de Paște. Numărul comenzilor a explodat în România
FANATIK.RO
Alimentul care e la mare căutare înainte de Paște. Numărul comenzilor a explodat în România
Gestul disperat făcut de Oana Lis! Nu mai face față cheltuielilor și a luat decizia radicală
Viva.ro
Gestul disperat făcut de Oana Lis! Nu mai face față cheltuielilor și a luat decizia radicală
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
GSP.RO
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
Planta plină de vitamine pe care românii evită să o consume din cauza aspectului ei. E bună pentru cei cu diabet sau probleme de digestie
FANATIK.RO
Planta plină de vitamine pe care românii evită să o consume din cauza aspectului ei. E bună pentru cei cu diabet sau probleme de digestie
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Celine Dion zguduie internetul cu o ședință foto la care nimeni nu se aștepta! Cum a pozat la 56 de ani, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
Unica.ro
Celine Dion zguduie internetul cu o ședință foto la care nimeni nu se aștepta! Cum a pozat la 56 de ani, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Atac cu cuţitul la întâmplare, în Centrul Vechi al Capitalei. O femeie a fost tăiată pe stradă; abia ieşise dintr-un magazin
Observatornews.ro
Atac cu cuţitul la întâmplare, în Centrul Vechi al Capitalei. O femeie a fost tăiată pe stradă; abia ieşise dintr-un magazin
Horoscop 24 aprilie 2024. Berbecii suferă astăzi de o lentoare neobișnuită, care îi poate scoate din sărite, la un moment dat
HOROSCOP
Horoscop 24 aprilie 2024. Berbecii suferă astăzi de o lentoare neobișnuită, care îi poate scoate din sărite, la un moment dat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI