VIDEO EXCLUSIV. Misty a amânat copiii după ce a acceptat cererea în căsătorie a lui Keo: ”Nu mi-a sunat ceasul biologic”

Comentează
Arhiva foto

Misty, pe numele său real Alexandra Pavel și Keo sunt, oficial, împreună de aproximativ trei ani și au decis, recent, să se căsătorească. Ambii spun însă că nu simt că a venit momentul pentru a avea urmași.

Arhiva foto

Pentru Alexandra Pavel și Keo a venit vremea schimbărilor. Cei doi au decis să facă pasul cel mare, el a cerut-o de soție, iar ea a acceptat pe loc. Misty și-a relansat și cariera, în dorința de a atinge un public un pic mai matur, asta pentru că, simte ea, a trecut de perioada adolescentină, iar joi seara și-a lansat ultima piesă, ”Inflamabil”, o baladă compusă de iubitul său...

”O asemenea baladă nu prea se mai potrivea cu numele și proiectul Misty, ci cu cel de Alexandra Pavel”, a explicat ea.

Schimbările vin, iată, și pe plan personal:

” În privința căsătoriei, nici noi nu știm când va fi. Nu am hotărât încă nimic. Cumva mă așteptam la această cerere, îmi doream foarte tare să facem pasul ăsta. Am trecut prin multe lucruri împreună, și bune și grele, care ne-a sudat. Vorbim orice, ne facem planuri, ne proiectăm în viitor ca orice om, dar ce va fi în viață nimeni nu știe.. Tot ce putem face e să ne iubim”.

Ceea ce nu se va schimba însă între cei doi în următorii ani, va fi statutul lor, de parteneri fără copii. Asta pentru că nicunul nu-și dorește încă un urmaș.

”Simt că nu mi-a sunat acum ceasul biologic. Vreau un copil, dar peste câțiva ani!”, a mărturisit Alexandra Pavel pentru Libertatea. ”Așa este, încă nu-i momentul”, a completat-o Keo.

Misty l-a dat gata cu sensibilitatea vocii sale  

Ce l-a convins însă pe Keo să facă prima cerere în căsătorie din viața lui? Ne spune chiar artistul:

”Sensibilitatea vocii ei, ca artist. Și în particular o are, dar uneori nu... mă mai și ceartă”.

E cert că Alexandra și Keo se iubesc și se înțeleg de minune, din moment ce au decis să devină soț și soție, iar dacă cineva își imagina că în casa lor nu se vorbește și despre carierele acestora, ei bine, se înșeală.

”Cam tot despre muzică discutăm. Am găsit acest punct comun și vorbim foarte mult despre ce trebuie să mai facem”.  Keo și Alexandra au însă și alte preocupări pe care le fac în doi. ”Îmi place să văd ceea ce mănânc, de aceea prefer să gătesc eu. Da, mă pricep”, a mărturisit Alexandra. ”Așa a zis ea? Că ea gătește. Da, și ea, dar eu fac preparate mai speciale”, a contrazis-o artistul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: Keo
ALTE ȘTIRI
Un tunisian a fost declarat indezirabil, la cererea SRI.
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o actiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!