Smiley a mai bifat o experiență cinematografică, de această dată în rol de polițist. „A fost foarte greu, pentru că a fost o filmare foarte de dimineață, eu sunt matinal, dar a fost la 4 dimineața, și la Brașov, adică nu am mai dormit în noaptea aceea. Friguț. Glumesc, nu a fost chiar atât de greu, pentru că eu oricum apar foarte puțin, adică trebuie să fiți foarte atenți să vedeți filmul, că dacă clipiți, s-ar putea să mă ratați”, ne-a declarat prezentatorul emisiunii „Românii au talent”, de la PRO TV.

VIDEO/ Iubiți în viața reală, Smiley și Gina Pistol joacă în "Oh, Ramona". "Nu avem legătură unul cu altul în film"

„Că sunt polițist, că sunt pepenar, mă bucur, mi se pare funny”

Inițial, scena în care apare el a fost mai lungă, dar s-a tăiat la montaj, întrucât filmul a trebuit să aibă o anumită lungime și altele au avut prioritate. Însă nu l-a deranjat. „Eu mă bucur foarte tare de fiecare dată când sunt invitat, că sunt polițist, că sunt pepenar, mă bucur, mi se pare funny. În general, eu mă ghidez după treaba asta: dacă îmi face plăcere să fac ceva sau mă distrează ceva, merită făcut. Am făcut și un film întreg cu „Simplu”, mie îmi plac filmele, în general, sunt pasionat de filme, dacă există ocazii de genul acesta, de ce nu?”, a adăugat el.

VIDEO/ Iubiți în viața reală, Smiley și Gina Pistol joacă în "Oh, Ramona". "Nu avem legătură unul cu altul în film"

Deși din distribuție a făcut parte și Gina Pisol, partenera lui în viața reală, pe marele ecran îl vom vedea alături de o colegă de breaslă. “Cu Feli joc în film, suntem amândoi polițiști. Eu și Gina nu apărem în aceeași scenă. Nu avem legătură unul cu altul în film. Ea are o scenă filmată în altă zi, în altă perioadă de timp”, a mai spus, pentru Libertatea, Smiley.

VIDEO/ Iubiți în viața reală, Smiley și Gina Pistol joacă în "Oh, Ramona". "Nu avem legătură unul cu altul în film"

Foto: Sorin Cioponea

Video: Bogdan Sorocan

Citește și: Paula Seling, de la paranghelie, pe scena Ateneului Român! Cântă cu Giony Talent și Cârciumarii Band, apoi cu Camerata Regală

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.