VIDEO | Nicu Alifantis, concert în cazarma care „i-a mâncat” tinerețea: „Eram trimis mereu să curăț WC-ul cu periuța de dinți”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La 65 de ani recent împliniți (pe 31 mai) și la 45 de când și-a terminat stagiul miliar, caporalul Nicu Alifantis a luat din nou poziția de drepți în careul unității de transmisiuni 01671 din Buzău. Cu chitara în loc de armă, el a “executat” de această dată nu ordine, ci un concert alături de “plutonul” din subordinea sa, trupa Zan.
Weekendul trecut, respectabilul artist a retrăit amintiri, emoții și “căldură, la propriu și la figurat”, după ce a intrat din nou pe poarta unității din care, în tinerețe, “s-a întors bărbat”. La 45 de ani de la liberare, Alifantis a îmbrăcat din nou uniforma și, astfel echipat, le-a cântat cadrelor militare, alături de trupa lui.
“Culcat, sculat, pe burtă prin praf, noroaie, ploaie sau ninsoare, la mine adunarea, marș!, alinierea în curtea cazărmii, dormitoare lungi, interminabile, valize sub paturi, bocanci - Doamne, cum erau bocancii ăia! -, gărzi de zi și noapte la Poșta Câlnău și la depozitul de muniție, plantoane interminabile, fasole, conserve, cartofi, concentrate, pâine neagră cu unt, ceai, bromură”, a spus, după concert, Alifantis, despre amintirile din armată.
«Am băgat militărie la greu. Și arest, că n-aveai cum să nu greșești cu ceva»
“M-am cerut în armată ca să-i potolesc pe ai mei, care erau foarte triști că n-am intrat la Medicină, așa că le-am spus că mă ia la oaste. La Buzău, la Transmisiuni. Până să plec în armată, debutasem în televiziune, la emisiunea «Teletop», unde mă tot difuzau. Odată, eram în dormitor și mă dădeau la televizor. Comandantul de pluton, locotenentul Iacob, mi-a zis atunci: «Băi, soldat, bagă-ți mințile-n cap, tu știi cine a făcut armata aici?». Zic: «Nu știu, să trăiți!». «Aurelian Andreescu, așa că termină cu prostiile!». După ani, în aceeași unitate a făcut armata și Gyuri Pascu. Când a ajuns acolo și au aflat că-i artist, i-au zis și lui: «Băi, soldat, bagă-ți mințile-n cap! Tu știi cine făcut armata aici?». Gyuri a zis: «Nu, să trăiți!». «Nicu Alifantis, așa că bagă-ți mințile-n cap»”, a povestit amuzat artistul.
Alifantis n-a avut viață ușoară la unitatea din Buzău: “Am băgat militărie la greu. Caporalu’ Dediu, un oltean doctor în umilire, ne trimitea mereu câte-o noapte la țambal, adică la arest, că n-aveai cum să nu greșești cu câte ceva - curățarea armamentului, lecțiile de morse, trompeta de dimineață, trompeta de seară, careul de dimineață și careul de seară”.
Singurele momente de respiro erau în weekend, când îi revedea pe cei dragi: “Aproape în fiecare duminică veneau ai mei cu pachete, sacoșe d-alea de-un leu, pungi de plastic pline cu ce-apucau s-aducă și ei, mă scoteau în oraș la câte-o bere, ne bucuram, vorbeam de una, de alta, apoi ei luau calea Brăilei, iar eu, calea cazărmii”.
Cum apărea la televizor, era trimis să curețe WC-ul cu periuța de dinți!
“Toate bune și frumoase până-ntr-o zi de duminică. Aveam program de voie, ne-au dat drumul la televizor și, ce să vezi, ghinion, apare Alifantis și cântă. De-atunci, viața mea a luat o cu totul altă întorsătură. Eram trimis mereu să fac sectorul, adică să curăț WC-ul cu periuța de dinți. Mai veneam din câte-o permisie și caporalu’ se bucura nespus la vederea mea și de-atâta bucurie, mă trimitea iar la sector. «Ia uite, a venit domnu’ artist, ia să vedem noi ce-i pe la sector. Pas alergător, marș!». Au aflat că mă ocup cu de-ale muzicii și asta nu cred c-a fost în favoarea mea”, ne-a povestit artistul.
După câteva luni de șmotruială, Alifantis și-a convins totuși superiorii că nu cântă rău, iar aceștia l-au încurajat să-și facă o trupă, o “brigadă artistică”: “Cântam cu doi frați din Târgoviște, unu’ era cu basu’ și altul cu toba, eu eram la acordeon, așa ne puserăm pe treabă”.
Superiorii au aflat din ziare că militarul lor nu era în unitate, ci la concerte!
Într-o permisie, Alifantis s-a prezentat la concurs pentru a intra în Cenaclul Flacăra și... a fost admis! “Eram fericit, foarte, dar a trebuit să mă întorc la oaste. A fost ca un duș rece. Mi-am reintrat în personajul cazon, de astă-dată însă cu un alt tonus. Nu mai eram nici biban, nici răcan, ci ditamai fruntașu’, apoi caporal. M-au repartizat pe o autostație, un camion vechi, rusesc, dar extrem de confortabil, în cabina căruia se asculta excepțional Europa Liberă”.
Povestea cu Cenaclul nu s-a oprit însă aici. “Uneori, săream gardul unității, dam o fugă până la București, cântam la Cenaclu și mă-ntorceam pe furiș în cazarmă, până când, într-o luni, am fost târât în biroul comandantului unității. Au citit în ziare că, deși figuram în cazarmă, am cântat nu-știu-unde”, și-a mai amintit Alifantis din perioada milităriei.
După ce a fost confirmat ca artist de seamă, superiorii i-au dat un bilet de voie în alb, ca să nu mai fugă pe ascuns din unitate. Așa, putea ieși pe poartă de câte ori avea cântare, dar nu mai mult de 24 de ore.
