„Încă suntem fără curent acasă, aşa că am venit până la biroul lui Steve, aici este curent. Internetul pică foarte des. A fost destul de nasol! S-a zguduit casa din toate balamalele, avem şi nenorocul, ca să zic aşa, că avem o casă în mare parte din geamuri

Este frumos, dar nu în situaţia asta, în care am fost loviţi de uragan. Dar am avut noroc că este o casă foarte bine construită şi nu am avut pagube, nu ni s-a rupt nimic. La piscină au fost doar copaci căzuţi de jur-împrejur, foarte mulţi palmieri, atât în cartier, cât şi în afara cartierului.

289773551101588390314985951571413460869294127nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Am rămas fără electricitate de ieri de la ora 14.00. Acum, când vorbim este deja ora 19.00 şi suntem tot fără curent.

Nu cred că avem şanse să vină curentul prea curând, pentru că 80% din oraş, să nu zic 100%, este fără electricitate. Dar cel mai important este că suntem bine.

Nu suntem ca în Forth Myers sau în alte zone, care se află şi acum sub inundaţii. Au fost pagube cu mult mai mari în alte regiuni. În Sarasota, unde sunt eu, a fost cât de cât ok. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a protejat familia”, a povestit Catrinel Sandu pentru Click!.ro.

„Şcoala este închisă până săptămâna viitoare, când o să ne spună exact ce se întâmplă. Asta pentru că majoritatea şcolilor sunt folosite ca adăpost pentru cei care nu au putut rămâne în casele lor”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.