Vocea României: antrenorii au ales primii şase concurenţi care intră în etapa show-urilor live! GALERIE FOTO

Comentează
Arhiva foto

Vineri, concurenţii şi antrenorii de la Vocea României au început cea mai dură fază a competiţiei: knockout-urile. Dacă până acum Tudor, Loredana, Smiley şi Moga au avut posibilitatea de a salva cele mai bune voci, de data aceasta au fost nevoiţi să renunţe la ele şi să ia decizii extrem de grele.

Seara a fost plină de tensiune, suspans, emoţii şi o luptă incredibilă pentru un loc în etapa live-urilor, iar detaliile au fost cele care au făcut diferenţa. S-a dus astfel o luptă incredibilă, iar antrenorii au nominalizat câte trei concurenţi care au urcat împreună pe scenă, au cântat câte o melodie, iar la final numai unul a fost ales să meargă mai departe.

Tensiunea a fost la cote maxime, însă Pavel Bartoş a destins atmosfera şi i-a ajutat pe concurenţi să treacă peste emoţii.

Trei reprezentanţi ai echipei Smiley au urcat vineri primii pe scenă. Concurenţii au aşteptat cu sufletul la gură, iar antrenorul i-a ales pe Maria Avramescu, Ion Barbu şi Ramona Nerra. Maria a interpretat fără greşeală melodia Changing, Ion şi-a demonstrat încă o dată calităţile vocale interpretând piesa Boschetar, iar Ramona i-a cucerit pe toţi cu melodia I have nothing.

Concurenţii au adus momente memorabile la Vocea României, însă Smiley a trebuit să renunţe la doi dintre ei şi a spus la final:

„E o etapă care nu-mi place deloc, pentru că era greu oricum să alegem dintre doi foarte buni, acum să aleg din trei foarte buni este extrem de greu. În echipa Smiley călătoria continuă şi după Vocea României. Aşa cum ştiu eu, prietenii nu se despart niciodată. Voi merge mai departe cu Ramona”

Tudor i-a nominalizat pentru prima luptă a serii din echipa sa pe Robert Botezan, Vlad Constantin şi Francesca Ilie. Cei trei au avut emoţii foarte mari, dar au urcat pe scenă hotărâţi să rămână în competiţie. Robert a încercat să convingă cu o interpretare inedită a piesei With or without you, Vlad i-a uimit încă o dată pe toţi cu timbrul său special şi a cântat melodia Hamburg song, iar Francesca a interpretat în forţă şi cu siguranţă piesa That’s life.

Concurenţii s-au ridicat la nivelul aşteptărilor, au fost felicitaţi, iar Tudor a decis:

„Eu m-am chinuit să fie bine şi este foarte complicat acum. O să merg mai departe cu Robert.”.

Loredana s-a gândit mult pe cine să aleagă pentru primul knockout al echipei sale şi i-a chemat pe scenă pe Ştefan Roşcovan, Adelina Borşan şi Florin Popa. Ştefan a cântat melodia Bad girls şi a ridicat sala în picioare, Adelina Borşan a interpretat formidabil o piesă dificilă, What’s love got to do, iar Florin Popa şi-a folosit toate cunoştinţele muzicale şi a cântat fără greşeală melodia A team, reuşind să atingă note spectaculoase.

Antrenorii au comentat alegerile pieselor şi le-au dat sfaturi concurenţilor, iar Loredana a fost nevoită să ia o decizie şi a spus:

„Vă mulţumesc pentru remarci şi, în primul rând, vreau să vă mulţumesc vouă. În această seară aleg să merg mai departe cu Ştefan Roşcovan.”

Lui Marius Moga i-a fost greu să nominalizeze trei voci senzaţionale din echipa lui, însă a decis şi i-a trimis în luptă pe Ana Maria Roşu, Cezar Panaitescu şi Ionuţ Trif. Cei trei concurenţi au fost încrezători în calităţile lor vocale, au pregătit melodii speciale şi au urcat pe scenă plini de speranţă şi dorinţă să meargă mai departe. Ana Maria a interpretat în forţă piesa Chain of fools, Cezar Panaitescu nu a renunţat la stilul său şi a cântat piesa Viva la vida, iar Ionuţ Trif a cântat plin de energie şi nerv melodia Wicked game.

Antrenorii şi-au spus părerile, dar decizia i-a aparţinut lui Moga, care a ales în final:

„Mă bucur că v-aţi descurcat bine toţi trei. E mai greu decât la dueluri, să aleg dintre trei voci, nu doar două. E greu să alegi pe cineva şi să simţi că-şi doreşte să ajute echipa noastră să dea o finală bună sau un câştigător. O să merg mai departe cu Ionuţ”

Smiley i-a adus pe scenă pentru cel de-al doilea knockout al serii din echipa lui pe Alexandru Muşat, Barbara Isasi şi Miruna Ionescu. Concurenţii s-au pregătit intens şi au demonstrat că îşi doresc să meargă mai departe. Alex a cântat magistral melodia I wish şi demonstrat încă o dată că este un artist complet, Barbara transmis foarte multă sensibilitate şi pasiune când a interpretat melodia Solamente tu, iar Miruna a cântat piesa Skyfall şi a făcut scena să vibreze.

Cei trei au fost foarte diferiţi, iar decizia lui Smiley a fost una foarte grea şi le-a spus:

„Îmi place foarte mult ce aţi făcut pe scenă. Aţi avut dinamism, emoţie şi dramatism. Voi merge mai departe către Vocea României cu Alex.”

Ultima luptă a serii a fost asigurată de echipa Loredana, care i-a ales pe Georgiana Agarici, Eduard Santha şi Andreea Ioncea să urce pe scenă. Concurenţii au fost în permanenţă încurajaţi de Lori şi au demonstrat că au calităţi vocale de excepţie. Georgiana a cântat piesa Love on the brain şi a îmbinat perfect senzualitatea cu forţa, Eduard Santha a interpretat melodia Just a gigolo şi a creat un moment plin de energie şi vibraţie, iar Andreea a cântat piesa In the name of love şi i-a impresionat pe toţi cu timbrul ei vocal cameleonic.

Antrenorii au apreciat evoluţia celor trei, au făcut previziuni şi pariuri, iar Loredana a decis:

„Aţi fost fantastici, aţi cântat foarte bine, aţi arătat foarte bine, încât pentru mine este o decizie foarte grea şi voi ştiţi lucrul ăsta. Voi merge mai departe cu Andreea Ioncea”

Vinerea viitoare, de la 20:30, knockout-urile continuă, iar antrenorii vor decide care sunt concurenţii care le vor completa echipele pentru etapa show-urilor live.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:46
Când apare în cinematografele din România noul film cu Sandra Bullock și Nicole Kidman
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!