În versiunea oficială a piesei ”De la capăt / All Over Again”, care va reprezenta România în finala Eurovision 2015 (video jos), Voltaj cântă primele 2 minute în limba română şi ultimul minut în engleză.
Membrii trupei Voltaj, care va reprezenta România la concursul cântecului european, au filmat o parte din clipul de prezentare Eurovision 2015, la Viena. Clipul de prezentare, pentru care filmările s-au încheiat săptămâna trecută, va fi difuzat înainte de intrarea artiştilor pe scena de la Wiener Stadthalle.
Calificată în urma selecţiei naţionale din 8 martie, trupa Voltaj va urca pe scena Eurovision Song Contest 2015 pe 19 mai, în prima semifinală a competiţiei, cu numărul 15 de intrare în concurs.