Premiat pentru al doilea an consecutiv, solistul, pe numele său Marius Ivancea (24 de ani), ne-a mărturisit că a fost un accident ce, din nefericire, s-a lăsat cu răni.
"Tot ce îmi aduc aminte este că am coborat cu premiul în spatele scenei, am vrut să îl ridic deasupra capului în semn de bucurie moment în care un băiat a intrat cu capul în premiul meu. M-am uitat la el, i-am cerut scuze şi l-am întrebat: - Esti ok ? Iar apoi am fost tras de mână la interviuri", a declarat What's up.
Acesta a continuat: "Când am terminat băiatul era de negăsit. Îmi pare foarte rău pentru acest incident şi sper să îmi dea un semn pe Facebook şi să-mi spună că este totul în regulă”, ne-a declarat What's up a cărui piesă -”Taxi” a câştigat premiul ”Best song” la RMA 2014.