4 măşti pentru strălucirea tenului

Comentează

1. Pentru împrospătarea tenului

Căldura dată de calorifere şi lipsa umidităţii din apartamente, schimbările bruşte de temperatură, neaerisirea corespunzătoare a spaţiilor în care lucrăm şi sedentarismul, toate specifice perioadelor de iarnă, pot duce la uscarea tenului.

  1. Pregătirea măştii: Această mască necesită două etape de pregătire, iar ca ingrediente avem nevoie de două lămâi şi ulei de măsline. Se rade coaja celor două lămâi pe răzătoarea fină. Coaja astfel rasă se întinde pe o coală albă şi curată şi se pune la uscat. Se poate aşeza pe calorifer câteva ore sau se lasă în bucătărie până a doua zi. Când răzătura a fost bine uscată, se amestecă cu o lingură de ulei de măsline încălzit în prealabil. Pe faţa bine curăţată se aplică “terciul” 5 minute. Apoi se îndepărtează cu apă caldă. Operaţiunea se poate repeta o dată la două săptămâni.

2. Albuş de ou pentru ten iritat

Aveţi un ten iritat cu pete roşii? Cu ajutorul acestei măşti îl puteţi corecta. Tratarea necesită însă multă răbdare, rezultatele fiind vizibile după mai multe luni.

  1. Pregătirea măştii: Aveţi nevoie de un albuş de ou şi de câteva picături de suc de lămâie. Se bate albuşul până se obţine o spumă tare şi apoi se adaugă puţin suc proaspăt de lămâie. Pasta astfel pregătită se aplică doar pe zonele afectate şi se lasă să acţioneze 5 minute. Se îndepărtează cu apă caldă, evitând frecarea.

3. Făină de grâu pentru un ten încărcat

Există o mare diferenţă între peelingurile sau exfolierile făcute în cabinetul cosmetic şi cele de acasă. Primele sunt agresive, urmărindu-se corectarea unor imperfecţiuni. Peelingurile pe care le facem acasă au ca scop curăţarea tenului în profunzime şi deblocarea porilor.

  1. Pregătirea măştii: Ingredientele necesare în acest caz sunt o linguriţă de făină de grâu, o linguriţă şi jumătate de lapte praf, două linguriţe de fulgi de ovăz, două linguriţe de migdale măcinate. Fulgii de ovăz se amestecă cu migdalele deja măcinate şi se mai râşnesc o dată până se obţine un praf fin. Se pune praful într-un vas de plastic şi se adaugă făina de grâu şi laptele praf, peste care se toarnă apă fierbinte până când se obţine o pastă omogenă. Cu ajutorul unei pensule se aplică pasta pe faţă, gât şi decolteu. După 30 de minute, masca se îndepărtează cu apă caldă.

4. Migdale pentru orice tip de ten

  1. Pregătirea măştii: Pentru această mască aveţi nevoie de 3 linguri de sâmburi de migdale, un gălbenuş de ou, o linguriţă de miere de albine, o lingură şi jumătate de apă fierbinte. Se macină foarte fin sâmburii de migdale şi se amestecă cu gălbenuşul şi cu mierea. Apa fierbinte se adaugă câte puţin, pentru a omogeniza pasta. Se aplică produsul astfel obţinut pe faţă, gât şi decolteu, bine curăţate înainte. Se aşteaptă 30 de minute, după care se îndepărtează masca cu apă caldă.

Pont

Dacă aveţi tenul deshidratat, încercaţi să aplicaţi din când în când pe perioada iernii, atât pe faţă, cât şi pe gât sau decolteu, suc de mere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
06:47
Alertă majoră în SUA după ce mii de oameni au primit ordin să evacueze din calea uraganului Isaias
06:20
SUA convoacă Ucraina, NATO și UE la Miami pentru a discuta un nou plan de pace în războiul cu Rusia
06:15
Cel mai mare camion din lume: „Cântărește mai mult decât un Airbus A380 încărcat, e de 6 ori mai puternic decât mașinile Formula 1”
06:00
De ce să nu arunci dopurile sticlelor de vin: „Ajutor pentru plante”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește