Adela vă sfătuiește în sex și iubire. ”Mi-a fost rușine să-l mai sun după ce a aflat că sunt damă de companie”

Comentează
Arhiva foto

De când lumea si pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.

Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela,

Mă numesc Andreea, am 22 ani și vreau să vă spun povestea mea. În urmă cu un an, m-am reîntâlnit cu bărbatul pe care îl iubesc. Nu am reușit să stăm foarte mult împreună, decât în jur de trei săptămâni, deoarece a trebuit să părăsesc țara. Relația a continuat frumos, până în luna octombrie, când iubitul meu a aflat cu ce mă ocup de fapt (damă de companie). Speriată de reacția lui, mi-a fost rușine să îl contactez. El fiind un bărbat direct îmi spune: Foarte bine Andreea și cât ai de gând să mai continui așa? Eu: cât o să fie necesar, să-mi știu familia bine, fără nici un neajuns. El spunea că mă iubește, dar adevărul e ca totul începuse sa se prăbușească. În luna lui noiembrie, l-am întâlnit pe Ștefan un copil de 19 ani. Din cauza relație mele cu iubitul meu, care devenise rece și nepăsător, am început să flirtez cu Ștefan, ajungând să uit de iubitul meu. Totul a fost frumos două-trei săptămâni între mine și Ștefan, până mi-am dat seama că trebuie să știu ce face iubitul meu. Sunându-l, am ajuns din nou la împăcare, culmea, acum îl făcusem pe Ștefan să sufere. Certuri, vorbe urâte, a ajuns chiar să-l sune și pe iubitul meu. Văzând toate astea, am încheiat cu Ștefan definitiv. Dar relația mea cu iubitul meu era la fel ca înainte, rece, nimic nu se schimbase, iar totul era mult mai rău. Trec patru luni, iubitul meu plecase în Italia, ne vorbeam când și când. Cu timpul l-am întâlnit pe S.O., un tip drăguț, atent, cum orice femeie își dorește. Am renunțat să mai vorbesc cu iubitul meu din martie, până am ajuns acasă. În acest timp totul a fost frumos. S.O. era fermecător, până am aflat că sunt însărcinată și totul s-a schimbat. Deja aflasem că avea și alte femei, urmăream conversațiile și preluam apelurile telefonice. Am decis să merg în România pentru a face avort și atunci, legătura mea s-a rupt cu acel S.O., care nu era decât un bărbat exact ca și mine, fără scrupule. Ajunsă acasă, mi-am făcut treburile și m-am întâlnit cu ex-iubitul meu. A fost totul frumos o săptămână, până a aflat că voi pleca din nou. Acum, suntem împreună din nou, cum am rămas de când am părăsit România, dar, culmea, abia acum înțeleg ce i-am făcut eu lui. L-am jignit, înșelat, nu îi era de ajuns că suportă munca mea. Mi-am mai bătut joc și de iubirea dintre noi doi. De două săptămâni îmi face el mie ceea ce i-am făcut eu lui. Oare trebuie să suport așa ceva? Încă nu am găsit un răspuns, poate mă ajuți…

Adela răspunde:

Dragă Andreea,

E foarte bine că ai realizat că tot ceea ce ai făcut i-a produs lui multă suferință, acesta e primul pas către iertare. Dar vezi că soarta nu ne iartă și, de multe ori, ne pune să suportăm aceeași durere, ca să fie ”sigură” că am înțeles lecția. Motivul pentru care te admir, însă, este să ești o femeie puternică. Tu ești în stare să-ți strunești emoțiile și ai forța de a-ți continua viața așa cum crezi tu că e mai bine în orice situație. Folosește această calitate și de acum înainte, dar încearcă să faci în așa fel încât să nu mai faci pe nimeni să sufere pentru că, din păcate, vezi că până la urmă ajungi să suferi tot tu, poate și mai tare. Poate totuși îți găsești și un alt job, care să nu te mai pună în situații atât de delicate. Ai încredere în tine, că poți găsi și o altă cale de a avea bani. Așa puternică cum ești, nu te-ai gândit niciodată să-ți faci o afacere? Sunt aproape sigură că ai avea succes. Cât despre relațiile tale, dă-le o pauză pentru un timp. Gândește-te clar ce fel de cuplu vrei să ai, ca să știi în ce te bagi data viitoare. La cât de mult v-ați rănit reciproc tu și cu acest bărbat pe care îl iubești, e puțin probabil să vă iertați definitiv în următoarea perioadă. Și în nici un caz nu te duce tu la el, lasă-l să vină el la tine. Dar nici atunci nu e sigur că nu va vrea doar să se răzbune, așa că…

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!