Am ajutat-o să scape de povara virginității

Alina Moldovan, pe lângă faptul că era colega mea de serviciu la Billa (tot casieră, tot cu salariu mic), era și ultima virgină cu 23 de ani împliniți, ultima virgină de acest fel… nu din România, din lume, din univers. știu, vi se pare șocant. Așa mi se părea și mie, mai ales că era frumușică. și nu știam ce naibii să mai fac pentru a-mi scoate prietena (da, eram prietene) din această stare de stres care este fecioria. Bunica zicea „feciorie”. Noi, fetele, spuneam „sigiliu”.

Tot încercasem s-o „combin” pe Alina, dar era timidă și retractilă, părea să aibă impresia că bărbații mușcă. Fie vorba între noi astea mai versate, unii chiar mușcă. Biata mea prietenă nici la chefuri nu voia să meargă, nici în cluburi… Dar, într-un târziu, într-o seară de sâmbătă, mi-am impus voința și am luat-o cu mine la o petrecere.

După ce a făcut câteva nazuri, nu s-a mai putut împotrivi. Amândouă eram „solo” (la ea, era ceva normal, la mine, era doar o întâmplare). Gazda era tot o tipă de la magazin, o zgubilitică blondă care, profitând de faptul că rămăsese singură acasă pentru două zile, invitase în ditamai căsoiul un număr impresionant de băieți și de fete care formau o adunătură foarte erogenă, dar eu îi cunoșteam aproape pe toți.

Așa cum era de așteptat, Alina, la început, nu s-a simțit în largul ei. Dar, după un timp (și implicit după câteva pahare), mi-am dat seama că ea se simțea considerabil mai bine, fiindcă a început să-mi facă semne din sprâncene, un gest urmat de priviri aruncate în poala sa.

Nu am priceput ce urmărea, până când am observat că își ținea mâinile în buzunarele rochiei și scotea la vedere mici porțiuni din căptușeala roșie a acestora. Prietena mea PURTA o distracție secretă! în buzunarele ei era ascuns vreun mesaj subversiv, vreo broderie erotică sau cine știe ce alt „dessous”.

I-am răspuns telegrafic, prin semne, că înțelesesem că rochia era încărcată, cum s-ar zice, cu o altă țesătură tainică din arsenalul domnișoarei Alina, iar această înțelegere tacită dintre noi a părut să îi fi provocat o reală plăcere, pentru că a zâmbit pe furiș și mi-a aruncat niște noi ridicări din sprâncene, pentru a confirma complicitatea noastră.

După care, beneficiind Alina și de auditoriu, a început să sporovăiască despre… wow… Mircea Badea și limbajul lui colorat. și-a încheiat elogiul cu afirmația:

— L-aș lăsa să-și pună pantofii pe patul meu la orice oră!

Deși referința la pantofi mi s-a părut superfluă, această permisiune dezvăluia în mod limpede o slăbiciune pentru Mircea Badea și pentru limbajul său colorat. Era, deci, un model masculin pentru Alina, care probabil nu știa că tipu’ e însurat și are peste patruzeci de ani.

Destin sau nu, s-a apropiat de noi un tip care chiar semăna cu Mircea Badea și care chiar avea un limbaj colorat, numai că individul ăsta (pe care eu îl cunoșteam foarte bine) avea douăzeci și șapte de ani.

M-am dus la el și i-am șoptit, adică l-am rugat să „aibă grijă” de Alina. Lăsând la o parte vocabularul său vulgar (teribilist), Alexandru, căci așa îl chema, era băiat de treabă și arăta bine. Mi-a îndeplinit cererea. Nu știu ce i-a spus el Alinei, nu știu ce i-a mai dat să bea, nu știu ce i-a făcut când a dansat cu ea, cert este că a dat-o gata. Doamnele știu la ce mă refer: chestia aia cu cărăbuși în stomac.

Îngăduiți-mi să sar peste multele etape și amănunte ale petrecerii, con-semnez radioasă că tinerii Alexandru și Alina au plecat împreună (spre dimineață), unde credeți? La el acasă! Memorabilă zi, când virginitatea prietenei mele a plecat la ceruri… Fiți binecuvântați, Doamne, Dumnezeule și domnule Alexandru…

N-a fost doar o aventură de-o zi. Cei doi s-au simțit compatibili și au rămas împreună. Dar adevăratul deznodământ al poveștii a avut loc în toamna anului 2014, când Alexandru și Alina s-au căsătorit, iar eu am fost domnișoară de onoare. Vai, am zis „domnișoară”… Ce cuvânt de tristă amintire, dacă se referă la virginitate! Dacă se referă la starea civilă, nici eu nu mai sunt domnișoară, m-am măritat și eu, la șapte luni după prietena mea. Ca să vedeți ce poveste cu două happy-end-uri… Cine ar fi crezut însă că o să se căsătorească Alina înaintea mea?

De când avem acasă propriile noastre… bile, nu mai lucrăm la nenorocitul ăla de magazin. Au avut soții noștri grijă să ne direcționeze pe făgașe mai bune. Sunt amândoi bărbați de ispravă.

Deci, Alinei i-am făcut rost… în sensul cel mai serios al cuvântului. I-am făcut un rost. Dacă nu vorbeam eu cu Alexandru, nu aveam această poveste.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE