„Anul fără vară”. Ce s-a întâmplat pe planetă în anul 1816
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Istoria omenirii a consemnat de-a lungul timpului numeroase dezastre naturale, care au rezultat în pierderi de vieți omenești și pagube materiale uriașe. Printre cele mai mari calamități au fost cauzate de erupțiile vulcanice. Cu toții am învățat, citit sau auzit despre erupția vulcanului Vezuviu care a îngropat orașul Pompei, însă erupția care avea să rescrie cu adevărat istoria s-a produs pe la începutul secolului al XIX-lea, în Indonezia. Efectele au fost devastatoare, iar în cele ce urmează îți vom spune ce s-a întâmplat.
Cuprins:
Razele soarelui nu au mai ajuns Pământ
Natura și-a arătat deseori forța, însă uneori a lovit cu o așa de mare putere încât urmările au fost de-a dreptul catastrofale. Așa stau lucrurile și în cazul vulcanului Tambora situat pe insula Sumbawa din Indonezia a cărei erupție din anul 1815 s-a soldat cu moartea a circa 90.000 de oameni.
În urma erupției care a durat aproape două săptămâni s-a format un crater uriaș cu diametrul de 11 kilometri, lava a fost împrăștiată pe o rază de 1.300 de kilometri, în timp ce zgomotul produs în momentul erupției s-a propagat pe o rază de 2.500 de kilometri.
Pentru a vă da seama de dimensiunea tragediei, nivelul intensității erupției vulcanului Tambora a fot de nivel VEI-7, în timp ce maximul pe scara indicelui de erupție vulcanică măsurabilă este VEI-8!
Dar, ceea ce a fost cu adevărat dramatic a fost faptul că vulcanul a aruncat în atmosferă miliarde de tone de gaz și de cenușă. O mare parte din cenușă a căzut peste insulele din jurul vulcanului Tambora, ceea ce a făcut ca în acea regiune viața să reintre pe făgașul ei normal abia pe la începutul secolului XX.
În schimb, o cantitate semnificativă a ajuns în atmosferă, iar norul de cenușă vulcanică a acoperit aproape întreaga emisferă nordică, ceea ce a făcut ca lumina soarelui să nu mai poată ajunge pe suprafața Pământului!
- Știi care a fost și cel mai lung an din istorie?
1816, „anul fără vară”
Dezastrul natural produs în aprilie 1815 a provocat ceea ce a rămas în istorie sub numele de „Iarna vulcanică”.
Din cauza lipsei razelor solare, temperaturile au scăzut brusc pe întreaga planetă cu câteva grade. Cu alte cuvinte, în timpul verii anului 1816 a fost iarnă în toată regula, iar în unele regiuni din Europa, SUA și China au căzut ninsori abundente în lunile iunie și iulie.
Spre exemplu, în vestul Elveției, verile din 1816 și 1817 au fost atât de geroase încât un baraj de gheață s-a format sub o porțiune a ghețarului Gietro, o premieră absolută pentru acea perioadă a anului.
Această tragedie a avut efecte devastatoare pentru agricultură deoarece înghețul a distrus mii de culturi de cereale, iar legumele și fructele nu s-au putut dezvolta. Astfel, s-a declanșat o criză alimentară de proporții în multe zone din emisfera nordică, iar în unele comunități s-au instalat foametea și epidemia de holeră. Tot din cauza gerului năpraznic, multe animale au murit.
Ceea ce era de-a dreptul incredibil erau schimbările de temperatură. Astfel, într-un interval de câteva ore, mercurul din termometre cobora de la plus 30-35 de grade Celsius la 0 grade Celsius și chiar atingea valori negative.
Modificările climaterice dramatice nu au durat, din fericire, decât doi ani. Astfel, în anul 1817, temperaturile au revenit la normal, iar natura a început să-și revină treptat pe măsură ce particulele de cenușă vulcanică se dispersau lăsând razele de soare să ajungă pe Pământ.
Se spune că, în vara anului 1816, scriitoarea britanică Mary Shelley se afla pentru câteva zile la Geneva. Ea a fost nevoită să-și prelungească șederea din cauza efectelor climaterice ale erupției vulcanului Tambora, prilej cu care a început să scrie celebrul roman „Frankenstein”.
Ce spun cercetătorii despre „anul fără vară”?
„Iarna vulcanică” a fost explicată de cercetători prin faptul că, în momentul în care un vulcan erupe, cenușa vulcanică ajunge în atmosferă la altitudini foarte mari, de unde se răspândește cu ușurință în toată lumea.
În afară de cenușă, în urma erupțiilor vulcanice se emană și sulf în formă gazificată, iar când acest gaz ajunge în stratosferă se transformă în particule de acid sulfuric care reflectă razele de soare, determinând reducerea numărului particulelor care ating pământul.
Un astfel de dezastru natural s-a consemnat în Islanda, în 2010, atunci când vulcanul Eyjafjallajökull a erupt și a perturbat grav traficul aerian deasupra Europei.
