Artiștii din Chișinău, prinși între granița cu războiul din Ucraina și cea a aderării la UE: „Moldova are viitor”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
O trupă de teatru din Chișinău joacă un spectacol despre luptele care se poartă în interiorul familiei la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Într-o discuție cu Libertatea, artiștii moldoveni vorbesc despre cum se simte războiul pentru ei, dar și ce înseamnă posibilitatea aderării Moldovei la UE.
Cuprins:
- Spectatorii, pe scenă cu actorii
- Mai multă emoție
- „Oamenii au nevoie de teatru, poate mai multă nevoie ca oricând”
- „Nu știu ce vină au artiștii ruși pentru că cei care conduc și-au ieșit din minți”
- Un păduche de pământ
- „Suntem un popor talentat”
- „Cei care sunt la Chișinău și nu știu cum să spună «pâine» sau «lapte» în limba română”
O femeie sărută pereții, cu lacrimi în ochi. Pereții casei în care a crescut sunt parte din familie. Casa este parte din familie. Oftează lung, cu ochii închiși.
„Casa asta…”, rostește în șoaptă Ana, interpretată de actrița Irina Rusu, mângâind o crăpătură din peretele alb. În jurul ei, zeci de capete se întorc spre ea și o privesc atent. Spectatorii sunt așezați pe scaune, pe patru grupuri de câte șase rânduri, în încăperea ridicată din pereți falși.
Culoarele astfel create în formă de cruce au devenit scena spectacolului pentru actorii care și-au interpretat personajele din „Casa” printre oamenii veniți să-i vadă.
Spectatorii, pe scenă cu actorii
„A fost greu, e pentru prima dată când jucăm așa. Cineva zicea la festivalul din Târgoviște: parcă jucați fotbal printre suporteri. E o provocare”, mărturisește actrița Elena Oleinic, la finalul spectacolului din 26 iunie. Vorbim în curtea din spate a Colegiului Național „Octavian Goga” din Sibiu, aflat la 10 minute de centrul istoric.
Oleinic, care o interpretează pe Vassa Petrovna Jeleznova, mama din povestea „Casa”, și colegii ei au renunțat la hainele gri ale personajelor de secol 20 și au adoptat o ținută mai veselă. Râd cu toții, mulțumiți de reprezentație și de reacția publicului la formatul aparte adoptat de echipa de teatru.
Veniți de la Chișinău, de la Teatrul Național Satiricus, actorii moldoveni au pus în scenă, la Festivalul Internațional de Teatru din Sibiu, spectacolul „Casa”, după un text al dramaturgului Maxim Gorki, în regia lui Dumitru Acriș.
„Casa” este o poveste despre legăturile dificile și de multe ori dureroase care se nasc între rude. O poveste care s-a jucat la câțiva centimetri de publicul care stă pe scenă, față în față cu actorii și actrițele care fac un tur de forță.
„Am nevoie de viață într-un spectacol, de-aia am și ales formatul ăsta mult mai intim, mai tactil”, spune regizorul Dumitru Acriș.
În vârstă de 39 de ani, Acriș a absolvit actoria la Chișinău, unde a jucat 12 ani pe scenă. Regia a studiat-o la Moscova, în Rusia. A montat deopotrivă texte de Gorki, considerat un apropiat al lui Stalin, Cehov și Shakespeare, atât în România, cât și în Rusia.
Mai multă emoție
„Casa” este un proiect născut anul trecut la Chișinău, cu un concept pe care Dumitru Acriș l-a experimentat întâi la scară mai mică. Cu cinci spectatori, cu zece, cu cincisprezece, apoi cu 100 de oameni în sală și pe scenă cu actorii. Un concept pe care actorii l-au îmbrățisat.
„E o energie între spectator și actor”, spune actrița Irina Rusu. „Nu-l poți minți pe spectator, el vede și simte. Iar aici e foarte cameral. Importantă e emoția”, adaugă artista, care joacă de 32 de ani la Teatrul Satiricus din Chișinău. Pentru spectacolul „Casa” - unde a interpretat-o pe Ana, copilul cel mare al familiei - a urcat pe scenă alături de fiica ei, Alexandrina Grecu, în vârstă de 23 de ani. Alexandrina a fost Ludmila din piesa lui Gorki.
„Oamenii au nevoie de teatru, poate mai multă nevoie ca oricând”
Spectacolul Teatrului Satiricus a avut premiera în septembrie anul trecut și de-atunci a mai fost jucat de câteva ori. O dată chiar pe 26 februarie, la doar două zile de când Rusia a invadat Ucraina.
„Aveam impresia că nu știu să joc”, mărturisește Elena Oleinic. Dă din cap când își amintește. Spune că s-a simțit prost că ea și colegii ei fac un spectacol în timp ce la doar câteva zeci de kilometri se aud exploziile bombelor. Și mor oameni.
„Credeam că nimeni nu va veni, că nimic nu are sens, pentru că afară e război și noi jucăm naiba știe despre ce. Dar oamenii au nevoie de teatru, poate mai multă nevoie ca oricând”, continuă artista.
„Nu știu ce vină au artiștii ruși pentru că cei care conduc și-au ieșit din minți”
Chiar dacă pe scenă, presiunea războiului poate fi înăbușită preț de un spectacol, înapoi acasă, în Chișinău, aceasta se simte peste tot.
„În Chișinău e cu totul altfel, e mai multă presiune, pentru că la 35 de kilometri se află Transnistria. Odesa e alături. În România se simte altfel, e mai multă libertate”, remarcă Acriș.
Războiul a devenit o provocare într-o lume tot mai incertă și divizată. Artiștii sunt printre oamenii prinși la mijloc. „Nu știu ce vină poartă artiștii din Rusia pentru că cei care o conduc și-au ieșit din minți”, spune Acriș. Totul se răsfrânge asupra lor.
„Ei își caută de treabă, fac repetiții, dar chestia asta planează asupra lor. Îmi e milă pentru ce se întâmplă în Ucraina pentru că mor oameni, în special femei și copii”, mai spune el.
Un păduche de pământ
În mijlocul acestor sentimente grele, vestea de acum o săptămână, când Moldova și Ucraina au primit statutul de state candidate la aderarea la UE, a venit ca o gură de aer proaspăt. O veste „de sărbătoare”, o descrie Elena Oleinic.
Am simțit atâta susținere din partea europenilor și cu atât mai mult a românilor. Ne bucurăm că oamenii nu au uitat acest păduche de pământ. Elena Oleinic, actriță:
Când spune „păduche de pământ”, face un semn cu degetele. Arată că Moldova e mică, dar e tot o țară, un popor.
„Suntem un popor talentat”
Dincolo de emoții și sentimente de bucurie, crede că aderarea Moldovei la UE ar putea însemna pentru artiști să aibă mai multe posibilități de finanțare pentru spectacole, pentru plecări, dar și o comunicare mai bună.
„Noi suntem un teatru care am colindat toată lumea. Spectacole în Europa am avut și înainte de acest statut. Cred că vor fi beneficii multe, dar vor veni pas cu pas. Moldova are viitor. Mai ales în ceea ce privește teatrul”, spune și actrița Irina Rusu.
„Suntem un popor foarte talentat, dați-mi voie să nu fiu modestă!”, adaugă ea, râzând.
„Cei care sunt la Chișinău și nu știu cum să spună «pâine» sau «lapte» în limba română”
În „Casa”, limba română se împletește pe alocuri cu limba rusă. Ca în Republica Moldova, unde auzi un cuvânt în română, un altul în rusă. „Am vrut să simtă și spectatorii asta”, explică actrița Oleinic, despre abordarea artistică a regizorului.
Dumitru Acriș spune că alegerea a venit și dintr-o frustrare personală.
„Există o problemă actuală la Chișinău pentru că Republica Moldova tinde - și sper să ajungă - către UE. Dar există niște urme ale URSS care încă funcționează. În Republica Moldova, toată lumea înțelege rusă și dacă un rus începe a vorbi în rusă într-o companie de moldoveni, toți trec în rusă. E și din durere. Sunt lucruri care mă deranjează”, explică el.
Cei care sunt la Chișinău și nu știu cum să spună „pâine” sau „lapte” în limba română, trăind o viață acolo… cred că există o problemă de respect față de poporul, de țara unde trăiești. Din cauza asta am scos în evidență problema asta, a limbii române moldovenești. E limba română și aici, și acolo.Dumitru Acriș, regizor:
De la Sibiu, echipa se întoarce acasă, în Chișinău, de unde continuă să facă ce știe mai bine: să transmită emoții prin teatru.
