Pacienţii care au fost diagnosticaţi cu cancer şi care suferă de depresie au o speranţă de viaţă mult mai mică comparativ cu cei neafectaţi de depresie.
"În urma cercetărilor, am descoperit că există un risc mai crescut de deces în cazul celor bolnavi de cancer, care au raportat stări depresive sau au fost diagnosticaţi cu afecţiuni depresive, decât în cazul altor pacienţi care nu au prezentat astfel de probleme", a declarat Jillian Satin, autor al studiului publicat online în jurnalul Cancer.
Datele cercetării arată că ratele de deces sunt cu 25% mai mari în cazul pacienţilor cu cancer, care au raportat stări de depresie şi cu 39% în cazul celor care au şi fost diagnosticaţi cu această boală.
Depresia este o tulburare a stării afective, care duce la apariţia unei trăiri de tristeţe sau de pierdere a speranţei pentru o perioadă îndelungată de timp.