Call-center și consultanță juridică pentru persoanele care suferă de epilepsie

Comentează
Call-center pentru persoanele cu epilepsie

În Romania, epilepsia afectează aproximativ 250.000 de oameni, însă există și un procent important de pacienți care rămân nediagnosticați sau poartă un diagnostic greșit de epilepsie.

Dintre pacienții corect diagnosticați, aproximativ 30-40% au epilepsie farmacorezistentă, astfel că au nevoie de tratamente eficiente, de cele mai multe ori chirurgicale și, de o monitorizare adecvată a bolii. O echipă de 6 specialiști din domeniul epileptologiei și al neurochirurgiei lucrează într-un centru pentru diagnosticarea și tratarea epilepsiei care s-a deschis recent în sectorul 1 al Capitalei. Aici, pe lângă consultații medicale supraspecializate și investigații imagistice, pacienții beneficiază și de consiliere juridică, în privința drepturilor pe care le la locul de muncă și restrângerilor legale asociate acestei afecțiuni. Serviciile sunt destinate pacienților diagnosticați sau cu suspiciune de epilepsie.

”Am ales să creăm un centru dedicat diagnosticării și tratării epilepsiei pentru că am vrut să oferim pacienților toată gama de servicii în același loc. Tratamentul medicamentos ajută în 60-70% din cazurile diagnosticate, pentru ceilalți pacienți fiind disponibile alte variante de control al bolii sau chiar vindecare. Experiența ne-a dovedit că există soluții medicale sau chirurgicale care au ca efect controlul complet al crizelor și chiar vindecarea bolii, atâta vreme cât se face o diagnosticare precisă, o localizare corectă a zonei afectate precum și o complianță adecvată la indicațiile medicale”, a declarat dr. Ioana Mîndruță (foto), medic neurolog epileptolog, care coordonează echipa în cadrul centrului.

Epilepsia, boala despre care nu se vorbește

Diagnosticarea corectă presupune mai multe etape, de la interviul clinic până la investigații noninvazive țintite în descoperirea rețelelor neuronale epileptogene cum este Video-EEG și Mapping EEG. În centru, pacienții au la dispoziție un call-center dedicat lor ( 031.425.18.25), unde pot suna pentru a raporta evenimente legate de afecțiune și pentru consiliere de specialitate, de asemenea aceștia pot anunța dacă au reacții adverse ale medicației, pot afla detalii cu privire la investigații sau sunt ghidați în procesul de diagnostic și monitorizare.

”Epilepsia afectează deopotrivă femei și bărbați, copii și adulți, iar în România continuă să fie boala despre care nu se vorbește. Manifestările în crizele epileptice sunt extrem de variate și uneori impresionate, iar faptul că pot surveni oricând, face din pacientul diagnosticat cu această afecțiune un individ îngrădit social. În centrul nostru pacienții sunt îndrumați corect și complet, atât din punct de vedere medical cât și social sau juridic”, a declarat Dr. Dan Mitrea, medic neurolog.CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV: Alexander Adamescu a fost arestat preventiv în Anglia pentru folosirea unor acte false în instanță – surse

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
MONDEN
Alin Alexuc Ciurariu la Asia Express 2026, emisiune difuzată de Antena 1
7 sept.
Cine este Alin Alexuc Ciurariu de la Asia Express 2026. Face echipă cu Gabi Torje la Antena 1
Gabriela Cristea | Foto: Instagram
7 sept.
Decizia luată de Gabriela Cristea după ce a slăbit peste 30 de kilograme: „Am avut probleme mari. Mi-am făcut analize”
POLITIC
Cristian Deliorg
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Sala de ședințe a CSAT, Nicușor Dan stă în centrul ei, la un pupitru
7 sept.
Buget record de 5% din PIB pentru Apărare și achiziții prin programul SAFE. Ce a decis CSAT după o ședință de 3 ore
Ultimele știri
07:25
Cât costă un litru de benzină și motorină, marți, 8 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:19
Cea mai mare instalație de captare a carbonului din Europa s-a deschis în Olanda: 12 milioane de tone de CO₂ vor fi trimise în Norvegia și stocate la 2,6 km sub mare
07:07
O victorie destul de colosală
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu 2 miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
TRENDING
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
7 sept.
Cât vor plăti 1.200.000 de români pentru curent la Hidroelectrica, din octombrie: cea mai ieftină energie se scumpește
7 sept.
Val de aer tropical în România, apoi răcire cu ploi și vijelii. Prognoza meteo ANM pentru perioada 7-20 septembrie 2026
7 sept.
Horoscop 8 septembrie 2026. Berbecii au șansa de a înțelege care dintre relațiile din mediul de la serviciu contează și ar trebui să fie protejate
O cabină de duș realizată din faianță maro, din duș curge apă fierbinte și ușa de sticlă este aburită
06:29
Cât durează un duș perfect. Răspunsul experților
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un avion de pasageri care zboară printre arțarii de toamnă din pădure. Vedere de jos
7 sept.
Destinațiile preferate de români pentru ultima vacanță din lunile calde din 2026. Spania detronează Italia în topul căutărilor
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție - Imagine cu o tânără fericită, îmbrăcată cu haine groase, și viruşi stilizaţi pe fundal galben, în jurul ei, sugerând conceptul de imunitate puternică
7 sept.
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
default
24 aug.
Confort și siguranță în avion. Ce încălțăminte să nu porți când călătorești
De ce face frigiderul gheață. Sursă foto: Shutterstock
27 aug.
De ce face frigiderul gheață
Un colaj cu un castel restaurat
7 sept.
Castelul Mikó din Olteni, Covasna, replica transilvăneană a Palatului Élysée din Paris, restaurat și redat circuitului turistic cu ajutorul fondurilor europene
Arhiva foto
7 sept.
Ce spune Nicușor Dan despre bursele sociale și programul Masa Caldă: „Putem să tăiem din multe alte locuri”
Un polițist cu vestă antiglonț, în timp ce încearcă să deschidă ușa unei mașini de Poliție
7 sept.
Moldoveanul căutat de polițiști după ce ar fi abandonat o mașină furată din Bulgaria, prins la Catane
Un avion Wizz Air, în timp ce decolează de pe aeroportul Otopeni
7 sept.
Concedieri colective la Wizz Air: peste 170 de salariați din bazele de la București, Iași, Cluj și Craiova ar urma să fie afectați - surse
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?