De Cristian Otopeanu,

Călătoria spre insule a fost interzisă, pentru a preveni răspândirea coronavirusului în locuri unde unitățile medicale sunt insuficiente.

Cu toate acestea, pe măsură ce guvernul relaxează măsurile, călătoriile către insule vor începe treptat, întrucât răspândirea COVID-19 s-a redus semnificativ, scrie greekreporter.com.

Prima fază de călătorie către insule, pe apă sau cu avionul, va fi pentru persoanele care dețin afaceri turistice pe acolo sau care sunt profesori înlocuitori.

A doua fază va fi luni, 18 mai, când lucrătorilor din turism și muncitorilor aferenţi li se va permite accesul, cu condiția să aibă documentație de la angajatorul lor.

Dacă totul merge bine până atunci, accesul la insule va fi liber pentru călătorii greci și străini începând cu 1 iunie, iar în cel mai optimist scenariu de pe 25 mai.

Ministerul de Interne a precizat însă că vor exista măsuri stricte în ceea ce privește mijloacele de transport, cum ar fi numărul maxim de pasageri şi de locuri disponibile.

Foto: HEPTA

Înainte de a se îmbarca pe vapor sau în avion, pasagerilor li se va lua temperatura şi fiecare va trebui să completeze un chestionar privind starea de sănătate.

2.700 de cazuri

de coronavirus sunt în Grecia şi 151 de morţi cauzate de infecţia cu COVID-19

Vapoarele vor avea voie să transporte doar 50 la sută din capacitatea normală şi va exista un scaun gol lângă fiecare pasager.

Compania aeriană Lufthansa a anunțat deja că zborurile comerciale către Atena, de la aeroportul din Frankfurt, vor începe din 18 mai.

Citeşte şi:

VIDEO VIRAL | Cadre medicale de la Botoșani și pacienți cu COVID-19 s-au filmat în timp ce cântă într-un salon al spitalului: „Hai, hai, cu salvarea, hai. Aici noi ne-am cazat, chiar nimic nu am mâncat”

Poliția locală din Râmnicu Vâlcea i-a cântat “La mulți ani” unui băiețel de 6 ani. Dar au uitat să anunțe un detaliu: e nepotul unui polițist

În criză COVID-19, Primăria Târgu Mureş alocă peste 200.000 de euro pentru ornamente de Crăciun. Primarul Dorin Florea: „O sumă rezonabilă. Consilierii decid”

La 4 ani era declarată„cea mai frumoasă fată din lume”.Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
GSP.RO
La 4 ani era declarată„cea mai frumoasă fată din lume”.Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
Horoscop 2 iunie 2020. Racii atrag bunăvoință din partea celor din jur, Fecioarele au accesul limitat la anumite plăceri.
HOROSCOP
Horoscop 2 iunie 2020. Racii atrag bunăvoință din partea celor din jur, Fecioarele au accesul limitat la anumite plăceri.