Cărtărescu, boom în patria lui Cervantes! Scriitorul român i-a impresionat pe spanioli cu "Solenoid", o carte care "îți ajunge ușor la inimă"

Comentează

În Spania, o țară în care "Don Quijote" este în patrimoniu și atrage de o mie de ori mai mult decât Dracula, Mircea Cărtărescu are locul lui bine definit printre autorii de cărți străini, cu priză la public. Reporterul Libertatea a dat o tură prin librăriile din Marbella. 

Arhiva foto

Soare și plajă, 15… 20 de grade Celsius în termometre, peisaje colorate, pline de lumină și de viață. Limuzine și iahturi, mulți oameni care au grijă doar să se destindă și să se distreze, nicidecum a zilei de azi sau de mâine. Magazine pline de haine "de firmă", care uneori sunt închise de șeici, cu ora, pentru a-și lua ce le poftește inima. Marbella din patria lui Cervantes este un loc atractiv, extraordinar chiar, în care își face loc și un scriitor român.

"Solenoid" e în top

Mircea Cărtărescu are, așadar, locul lui bine definit printre autorii de cărți străini cu priză la public. Și cu premii, fiindcă "Solenoid" a fost un adevărat boom, iar în 2017 a fost desemnată "Cartea anului" în Spania. Românul a cucerit apoi America Latină, a fost tradus și în bulgară, suedeză, engleză și germană.

Tirajul s-a epuizat, abia mai găsești câteva exemplare în librăriile din Marbella și în cele aparținând uriașului "El Corte Ingles".

Arhiva foto

"E singurul autor român pe care-l cunosc și pe care știu că-l avem. Spaniolii cumpără, să știți, în special «Solenoid», este celebru, el se vinde cel mai bine", ne-a povestit Arturo, angajatul departamentului de cărți de la "El Corte Ingles". "Ca editor, citesc 300-400 de cărți pe an, cele mai bune trec prin mâinile mele. Pot să spun că Mircea Cărtărescu e cel mai mare autor pe care l-am citit, unul dintre cei mai buni din ultimii 50 de ani. Românii ar trebui să fie conștienți că-l au printre ei", a dezvăluit Enrique Redel, directorul Editurii Impedimenta.

Poveste umană

Spaniola e vorbită de peste 500 de milioane de oameni, ceea ce înseamnă o piață uriașă de carte. Iar succesul spaniol al "Solenoidului" l-a propulsat pe Cărtărescu spre premiul Formentor, un premiu internațional câștigat de mari nume ale literaturii. "Solenoid" ajunge ușor la inimile oamenilor, pentru că e o carte mai simplă, mai puțin estetizantă decât trilogia "Orbitor", spre exemplu. Este povestea scrisă din perspectiva unui profesor care duce o viață anonimă la o școală din Colentina. Miza? Accederea la nivelul superior, atât de omenesc. "În această carte se observă influența marii literaturi sud-americane: Borges, Sabato, Cortazar, Fuentes", a mai spus Redel.

Și-n Țara Bascilor

Un alt exemplu de succes. "Frumoasele străine" a fost tradusă și publicată la Editura Impedimenta în anul 2013. Volumul a fost distins cu premiul Euskadi de Plata, al asociației librarilor din provincia bască Gipuzkoa. Aceștia au decis să acorde acest premiu literar de Ziua internațională a cărții volumelor care nu s-au bucurat inițial de succesul meritat și primesc, astfel, o a doua șansă în atenția publicului.

Ce români mai sunt traduși în spaniolă

În afara cărților lui Cărtărescu, Gabriel Liiceanu și Panait Istrati sunt alți autori români traduși și publicați de curând în Spania, conform Institutului Cultural Român din Madrid. Cartea "Itinerariile unei vieți. E.M. Cioran", de Gabriel Liiceanu, a fost tradusă de Joaquin Garrigós la Editura Ediciones del subsuelo.

"Ciulinii Bărăganului" și "Codin: copilăria lui Adrian Zografi" ale lui Panait Istrati au fost publicate anul acesta la Editura Quálea, respectiv Libros de la Ballena. Romanul Dorei Pavel "Agata murind" a fost tradus și publicat în 2013 la Editura spaniolă Crealite. Traducătoarea Cătălina Iliescu Gheorghiu a editat volumul bilingv de antologie poetică “Miniaturas de tiempos venideros. Poesía rumana contemporánea” la Editura Vaso Roto Ediciones.

Iar la Editura Universității din Alicante, ea a tradus, alături de Delia Oinela Prodan, și cartea "Faceți cunoștință cu limba română", a lui Marius Sala și a Mioarei Avram.

Prețurile cărților lui Cărtărescu în Spania

  1. "Solenoid" - 25,95 de euro
  2. "Nostalgia" - 23,95 de euro
  3. "Jucătorul" - 9,95 de euro
  4. "Frumoasele străine" - 19,95 de euro
  5. "Levantul" - 20,95 de euro
  6. "Ochiul căprui al dragostei noastre" - 19,95 de euro
  7. "Orbitor: aripa stângă" I - 23,95 de euro
  8. "Lulu" ("Travesti", în ediția română) - 17,50 de euro

Notă: Prețurile sunt afișate de editura madrilenă Impedimenta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Printre spectatorii din zona VIP s-a numărat și Laura Vicol, fosta deputată și fostă președintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților
5 oct.
Laura Vicol, urmărită penal în dosarul Nordis, a ieșit să se relaxeze la meciul România- Suedia de pe Arena Națională
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
5 oct.
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
5 oct.
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
5 oct.
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
5 oct.
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
5 oct.
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
06:17
România își întărește apărarea anti-dronă: două elicoptere și radare noi ajung până la finalul lunii. Anunțul lui Radu Miruță
06:00
Secretul obiectivului 3001. „Doar 12 oameni îl știau, în Polonia”
05:30
„Avionul condamnaților”: furtună, echipaj schimbat, ușă defectă, ciocnire cu un tractor de remorcare și anulare, în SUA. „Haos de 12 ore. Unii au plecat după 25”
5 oct.
România a suferit al patrulea eșec consecutiv în Liga Națiunilor, 0-1 cu Suedia
TRENDING
5 oct.
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
5 oct.
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
5 oct.
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
5 oct.
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
5 oct.
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
5 oct.
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Vasile Iuga
5 oct.
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
5 oct.
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
5 oct.
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”