Cărțile anului 2022 care ne-au lărgit înțelegerea asupra lumii sau ne-au adus alinare în cele mai tensionate momente din acest an

MEMORII. „Născut în afara legii. Amintiri dintr-o copilărie sud-africană”, de Trevor Noah 

Poate cartea anului pentru mine, „Născut în afara legii. Amintiri dintr-o copilărie sud-africană” (editura Nemira), e un volum de memorii scris cu mult umor de Trevor Noah, gazda The Daily Show. 

Noah s-a născut dintr-un tată alb elvețian și o mamă neagră, din etnia xhosa, într-o perioadă în care o astfel de relație era pedepsită, prin lege, cu cinci ani de închisoare. 

Așa începe povestea unei copilării pe care tânărul Trevor a petrecut-o mereu în alertă, ascunzându-se de autorități, dar și o poveste despre identitate, rasism și nevoia de a aparține. E impresionant felul în care Noah descrie raporturile rasiale în Africa de Sud ale acelor ani, dincolo de cum ar putea să o facă orice document sociologic sau relatare jurnalistică. 

Într-un capitol, ca să supraviețuiască, Trevor și familia lui se hrănesc cu omizi la cină. În altul, mama lui îl aruncă dintr-o mașină în mișcare ca să-i salveze viața. Iar actualul star al comediei nu se ferește să vorbească nici despre cum felul și-a făcut primii bani, în adolescență, prin tot felul de combinații mai mult sau mai puțin legale. 

Anecdotele spuse cu onestitate și supradoză de autoironie compun portretul unei lumi la care avem rar acces din interior: una când brutală și violentă, când plină de infinite posibilități. 

Departe de majoritatea autobiografiilor celebrităților contemporane, care miros mult a marketing și exercițiu de branding, cartea lui Trevor se citește ca o discuție cu un prieten intim, care îți povestește cum s-a maturizat în Africa de Sud, înainte să emigreze, dar și despre toate sacrificiile pe care le-a făcut pentru el mama sa, Patricia Noah. Pentru că, întâi de toate, „Născut în afara legii” e o scrisoare de dragoste dedicată ei și, indirect, tuturor mamelor. 

Cui o recomand? M-am gândit mult la asta și nu exagerez zicând că oricui. 

POEZIE. „Nimic din ce face nu e din vina ei”, de Emily Berry

Mi-am cumpărat „Nimic din ce face nu e din vina ei”, antologia de poezii de Emily Berry, după ce-am citit „Dragă băiatule”, pe care un critic literar o postase pe Facebook. A fost una dintre cele mai bune decizii de cumpărat impulsiv luate în 2022.  Cartea publicată anul acesta la OMG conține poezii din volumele „Dear Boy” și „Stranger Baby” (2013 și 2017), alături de o serie de texte noi.

Poeta britanică scrie uneori ca și cum ar valsa printre adevăruri dureroase ca să le scoată la lumină și să le facă mai ușor de digerat. 

Poeții buni se pricep să inventeze ceva nou prin cuvinte. Poeții foarte buni se pricep să inventeze prin cuvinte lucruri care te fac să simți sau să înțelegi mai bine ceea ce exista deja, dincolo de suprafață. După mine (și e o perspectivă laică, sigur), Berry e dintre cei foarte buni. 

„O mare parte din Dear Boy se citește ca o încercare de a mapa decalajele dintre cine credem că suntem, cum ne prezentăm și cine ajungem să fim”, scria The Guardian la apariția volumului de debut. Aceeași publicație  îi lăuda „fraza șlefuită, tehnica seducătoare și, dincolo de fum și oglinzi, emoția autentică”. 

Cui o recomand? Fanilor poeziei contemporane, dar și celor care nu citesc deloc poezie și au în rezoluțiile pe 2023 să facă o încercare. 

DRAGĂ BĂIATULE

De fapt, e marți, și sunt luată prin surprindere.

M-ai sunat de trei ori și i-ai zis căsuței mele vocale

„Pot să-ți explic totul!”. Știi foarte bine că eu cred că

Nimic din ceea ce merită nu e explicabil. Dragă băiatule,

Nu fi atât de exact. Nu-s sigură dacă ai fost sau nu acolo.

Ai vrut să fii? Putem inventa ceva.

Cu tine am făcut parasailing deasupra Mediteranei?

Cred că-mi aduc aminte acum; iubirea mea tânără!

Te plângeai că hamurile te rodeau la coaie.

Ce planuri aveam. Eram suspendați între mare și cer.

Ți-am cuprins picioarele cu ale mele – un nod în fibra lumii.

Dintr-odată, marea era un prieten la călcâiele noastre, ții minte?

NONFICȚIUNE. „Control. Istoria întunecată și prezentul tulburător ale eugeniei”, de Adam Rutherford 

Avertisment: „Control” nu e genul de carte pe care să o citești în vacanța de Crăciun. Nici în vreo altă vacanță. Pentru că întoarce o oglindă onestă, dar deloc flatantă asupra unora dintre cele mai negre episoade din istoria umanității. O consider însă, la fel ca pe volumul precedent al lui Rutherford, „Cum să combați un rasist”, o lectură esențială. 

Tocmai pentru că te învață despre lucruri pe care sunt 99% șanse să nu te fi învățat niciun profesor de istorie.

Apărută la editura Publica în această vară, „Control” descrie istoria și prezentul eugeniei. Pe de-o parte, Rutherford încearcă să răspundă, documentat, la întrebarea: cum a fost posibil ca o idee academică obscură să deschidă, doar în 50 de ani, calea spre Holocaust? Pe de altă parte, autorul abordează tema și din perspectiva progreselor uriașe făcute în genetică și genomică și a posibilităților care apar odată cu ele. 

„Cei puternici exercită forme de control biologic de mii de ani asupra populațiilor, asupra femeilor când la putere au fost bărbați, asupra celor slabi și asupra vieților considerate indezirabile, necorespunzătoare sau pur și simplu inamice. 

Discuțiile din era genomului sunt recapitulări ale eugeniei de acum o sută de ani, a cărei aplicare a dominat secolul XX. A cunoaște istoria aceasta înseamnă a ne vaccina împotriva repetării ei”, scrie Adam Rutherford.

Cartea începe cu o teză controversată pe care o și probează, cel puțin parțial: „Toată știința e politică”.  Deși e scrisă nuanțat și deloc alarmist, „Control” e o lectură zguduitoare, mai ales când privește spre „eroi” ai istoriei, științei sau culturii și viziunile lor dezamăgitoare. Darwin era împotriva propagării celor slabi, DH Lawrence avea o fantezie cu o cameră de exterminare pentru cei bolnavi sau handicapați, în vreme ce Winston Churchill era adept al eugeniei. Fondatorii statisticii, Galton, Pearson și Fisher au fost și profund implicați în dezvoltarea eugeniei ca filosofie. Când scrie despre ei, Rutherford nu e interesat de o vânătoare de vrăjitoare a personajelor istorice, nici de ceea ce numim azi „cancel culture”. Crede însă că e important să recuperăm aceste personaje în toată complexitatea lor. 

Cui o recomand? Celor pasionați de istorie și știință, dar care se raportează suficient de critic la știință, ca să înțeleagă că deseori a fost complice la cele mai teribile evenimente din istoria omenirii. 

FICȚIUNE. „Din cer au căzut trei mere”, de Narine Abgarian 

Cartea lui Narine Abgarian, „Din cer au căzut trei mere” (Editura Humanitas Fiction, 2021), spune povestea unui sat lovit de război, cutremur și foamete și părăsit de tineri, dar în care au supraviețuit dragostea și poveștile.

Născută în Armenia, Abgarian și-a început cariera literară la Moscova, scriind cărți pentru copii. Însă acest volum din 2015 este cel care i-a adus succesul internațional. 

„Un balsam pentru suflet”, cum o descria Ludmila Ulițkaia, cartea construiește, într-un spațiu al realismului magic, Maranul, un sat de piatră aflat în vârful unui munte armean. Abgarian scrie cu tandrețe și umor, dar, dincolo de stilul ei delicat, e o încercare ambițioasă de a corecta lumea prin literatură. Acolo unde satele din viața reală par condamnate la o moarte lentă, dar inevitabilă, literatura își permite să insufle satului imaginar viață. 

Cui o recomand? În special, celor care simt nevoia de un strop de magie. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE