Ce este batofobia

Comentează
Ce este batofobia - Imagine cu o femeie aflată pe un culoar întunecat, care priveşte cu teamă înapoi, sugerând afecţiunea numită batofobie

Milioane și milioane de oameni din lumea întreagă se confruntă cu anumite frici care le dau o serie de stări de disconfort de spațiu, de mișcare, de înălțime și altele, care, pentru alte persoane, ar putea părea iraționale sau neobișnuite. Printre numeroasele fobii existente se numără și teama exagerată de adâncime/profunzime.

Aceasta poate cauza stări de panică și anxietate pentru respectiva persoană atunci când implică prezența acesteia într-un loc adânc precum un subsol de clădire, un tunel, o groapă sau o apă adâncă. De asemenea batofobia se referă la acele situații în care cineva nu poate vedea partea inferioară a corpului din cauza profunzimii sau din cauza întunericului. Frica irațională apare brusc și nu poate fi explicată, iar atunci când o persoană nu se așteaptă la nimic rău, neprevăzutul apare și el brusc. Iar această relație poate fi fatală. Oamenii de știință au studiat și încă studiază acest fenomen pentru a găsi cele mai eficiente soluții pentru a scăpa de frica de adâncime/profunzime, care este un fenomen destul de des întâlnit la nivel mondial.

Dacă și tu te numeri printre persoanele care au această frică și îți dorești să o învingi în primul rând este important să înțelegi ce anume provoacă apariția batofobiei, să descoperi care este motivul sau motivele pentru care ai această teamă și să înveți cum să o gestionezi mai ușor.

Ce trebuie să știm despre fobiile specifice

Fobiile apar de obicei în copilărie, adolescență și la maturitate, însă pot apărea la oameni de toate vârstele și sunt mai des întâlnite la femei decât la bărbați. Fobiile specifice la copii sunt frecvente și cele mai multe dispar în timp. În schimb, în cazul persoanelor adulte, fobiile specifice debutează, în general, brusc și sunt mai durabile comparativ cu fobiile la copii. Spre exemplu, statisticile spun că doar în jur de 20% dintre fobiile specifice la adulți dispar de la sine, fără să fie necesar tratament dedicat.

Batofobia este o fobie specifică, adică o frică durabilă și nerezonabilă. Expunerea unei persoane la un obiect sau la o situație ca cele menționate anterior provoacă de obicei o reacție imediată, iar persoana va suferi de anxietate intensă (stare de neliniște). În același timp, persoana va încerca să evite pe cât posibil acel obiect sau acea situație, scrie site-ul TerapiaStrategică.ro.

Suferința asociată cu fobia și/sau nevoia de a evita o situație poate interfera semnificativ cu capacitatea persoanei de a funcționa normal. Adulții cu o fobie specifică admit faptul că frica este excesivă și nerezonabilă, însă nu sunt capabili să o depășească.

O persoană poate avea una sau mai multe fobii specifice. Iată care sunt cele mai cunoscute:

  • Fobii de animale – sunt cele mai frecvente fobii specifice și cuprind teama de câini, de șerpi, de insecte sau de șoareci.
  • Fobii situaționale – presupune teama de situații specifice, cum ar fi zborul cu avionul, călătoria cu mașina sau cu mijloacele de transport public, traversarea podurilor, trecerea prin tuneluri ori prezența într-un loc închis, mai scrie sursa citată anterior.
  • Fobiile naturale – în această categorie intră frica de furtuni, de înălțimi sau de apă.
  • Fobiile medicale – cuprind teama de a fi rănit, teama de a vedea sânge sau teama de proceduri medicale precum analizele de sânge sau injecțiile.
  • Alte fobii – în această categorie intră teama de a cădea, teama de sunete puternice și teama de personaje costumate, cum este cazul clovnilor.

Ce este batofobia

Așa cum spuneam, batofobia este o fobie specifică, deci are aceleași caracteristici cu claustrofobia (teama de spații închise), aerofobia (teama de zbor), arahnofobia (teama de păianjeni) sau hematofobia (teama de sânge), relatează site-ul ItsPsychology.com.

Această fobie, cunoscută și sub denumirea de fobia de adâncimi sau de profunzimi, reprezintă o tulburare de anxietate, care se caracterizează printr-o teamă patologică excesivă și irațională de adâncimi. Persoanele care suferă de batofobie pot experimenta simptome intense de anxietate și de panică în situațiile în care se confruntă cu priveliști spre adâncimi mari și/sau întunecate, chiar și atunci când acestea nu prezintă un pericol real.

Persoanele care suferă de batofobie se tem de situațiile în care nu pot vedea partea inferioară a corpului, fundul unei gropi, a unui puț sau a unui bazin cu apă foarte adânci ori capătul unui tunel. În momentul în care aceste persoane sunt puse în astfel de situații acestea vor avea anumite reacții fizice, cognitive și comportamentale.

Anxietatea cu care se confruntă oamenii cu batofobie nu se limitează doar la sentimentele de disconfort sau de neliniște față de adâncimea observată în preajma lor. Aceste persoane care se tem în astfel de situații vor încerca să evite cu orice preț acest tip de spații adânci sau profunde având scopul de a nu suferi pe fondul unei stări de anxietate extrem de neplăcute cu care se confruntă.

Ce provoacă apariția batofobiei

Majoritatea fobiilor, mai ales cele specifice, își fac apariția, cum spuneam, în copilărie, adolescență și la maturitate. Dacă o persoană are un temperament foarte anxios și suspicios, atunci riscul apariției unei fobii va crește semnificativ. Apariția batofobiei poate fi influențată de o serie de cauze.

Caracterul unei persoane este „șlefuit” în adolescență. Dacă, spre exemplu, un copil a fost abuzat de adulți, nu a comunicat cu persoanele din jur și a devenit o persoană introvertită, foarte probabil că, atunci când va deveni adult, ar putea dezvolta un fel de fobie. Însă, dacă același individ se va dezvolta foarte bine, într-un mediu sănătos, acesta va da uitării experiențele și poveștile negative din trecut, ceea ce înseamnă că acestea nu vor influența starea lui de spirit.

Revenind, trebuie spus că traumele din copilărie sau evenimentele de viață care au implicat adâncimi sau profunzimi pot declanșa batofobia. Spre exemplu, dacă o persoană a fost implicată într-o cădere în gol de la înălțime poate duce la dezvoltarea unei frici iraționale de adâncimi.

Mergând mai departe, există o serie de dovezi care sugerează că predispoziția genetică poate juca un rol în dezvoltarea batofobiei. În cazul în care unul dintre părinți sau chiar ambii suferă de această fobie, există o probabilitate foarte mare ca și copilul sau copiii acestora să dezvolte aceeași frică de adâncime sau de profunzime.

În sfârșit, specialiștii mai pun apariția batofobiei și pe seama procesului de învățare și de modelare a individului. Astfel, observarea reacțiilor de teamă ale unor persoane față de înălțimi sau adâncimi poate contribui la formarea fricii la oamenii susceptibili de a prezent simptome de batofobie. De asemenea, transmiterea de la părinți la copii a unor atitudini sau credințe negative despre adâncimi poate juca un rol decisiv în dezvoltarea acestei fobii.

Ce simptome prezintă persoanele cu batofobie

În majoritatea cazurilor, batofobia poate rămâne nediagnosticată deoarece persoanele care suferă de această fobie nu se confruntă zi de zi cu situații de adâncime sau de profunzime. Cu toate acestea, în cazul în care persoana care suferă de batofobie se confruntă cu astfel de situații, este necesar să se facă o evaluare adecvată de către un specialist, care să îndeplinească criteriile de diagnostic stabilite.

Având în vedere numărul mare de fobii care există în prezent, nu este posibil să se stabilească un protocol specific de diagnostic pentru fiecare dintre acestea. Cu toate acestea, persoanele care suferă de batofobie pot prezenta o serie de simptome. Spre exemplu, persoanele cu batofobie resimt de obicei o teamă copleșitoare și persistentă în fața situațiilor legate de adâncimi sau de profunzimi, precizează ItsPsychology. Această teamă poate fi atât de ordin fizic, cât și psihologic.

În același timp, în situații extreme, batofobia poate provoca apariția unor atacuri de panică, care se caracterizează prin ritm cardiac ridicat, dificultăți de respirație, tensiune arterială crescută, senzație de sufocare, transpirație excesivă, crampe musculare, tremurat, dureri de stomac, greață, vărsături, senzație de cădere și de răceală, precum și senzație de lipsă de control și comportament de evitare.

Cum poate fi tratată batofobia

Fobia de adâncime sau de profunzime poate fi tratată în mod eficient, iar mulți oameni reușesc să-și înfrângă această teamă. Cum pot face acest lucru? Apelând la ajutor de specialitate din partea unui profesionist în sănătate mintală, precum un psiholog sau un psihiatru, care sunt capabili să pună un diagnostic corect și să facă recomandări personalizate de tratament.

Tratamentul batofobiei poate fi realizat prin diverse metode, în funcție de severitatea și impactul pe care îl poate avea fobia asupra vieții individului.

O opțiune importantă de tratare a batofobiei o reprezintă terapia cognitiv-comportamentală (TCC), care este considerată cea mai eficientă soluție de tratare a acestei fobii. Terapeutul lucrează cu persoana respectivă pentru a identifica și pentru a schimba gândurile și comportamentele negative asociate cu adâncimile și profunzimile. Tehnici precum expunerea graduală și desensibilizarea sistematică pot fi folosite pentru a ajuta persoana cu batofobie să se obișnuiască treptat cu situațiile care îi provoacă această frică.

Totodată, terapia prin desensibilizare este o altă soluție. Aceasta implică expunerea controlată la situații care provoacă frică, începând cu cele mai puțin înfricoșătoare și avansând treptat către cele mai provocatoare. Prin expunerea repetată și graduală la diverși stimuli anxioși, persoana cu batofobie învață să-și controleze frica și să o reducă treptat.

O altă soluție o reprezintă terapia medicamentoasă. Medicamentele antidepresive sau anxiolitice pot fi utilizate pentru tratarea tulburării de anxietate și a simptomelor psihologice și fizice asociate batofobiei. Aceste medicamente pot fi folosite fie ca tratament pe termen scurt, fie în combinație cu terapia psihologică. Tehnicile de relaxare și de gestionare a stresului, precum și exercițiile de respirație și meditația pot fi utile în gestionarea anxietății și a simptomelor legate de batofobie. Aceste tehnici pot fi învățate și aplicate individual sau în grup.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:10
Cât costă un litru de benzină și motorină, miercuri, 9 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!