Ce este o nebuloasă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Nebuloasele sunt structuri cosmice spectaculoase din Univers, esențiale pentru înțelegerea modului de formare a stelelor și a planetelor, care ne oferă o privire fascinantă asupra proceselor cosmice care modelează Universul. Acestea sunt considerate unele dintre cele mai uimitoare și fascinante obiecte de studiu astronomic.
Cuprins:
Nebuloasele se găsesc în întreaga galaxie, dar sunt mai numeroase în regiunile cu activitate intensă de formare a stelelor, cum ar fi brațele spiralate ale galaxiilor spirale. În acest articol îți vom spune ce sunt nebuloasele, cum arată, cum se formează și de câte tipuri sunt acestea.
Ce este o nebuloasă
În trecut, termenul de nebuloasă era folosit pentru a descrie orice obiect cu un aspect difuz – nu o imagine punctiformă, așa cum este cazul unei stele – care apărea în afara cloud-ului Căii Lactee, adică în afara sistemului nostru solar, inclusiv în alte galaxii. Cuvântul „nebuloasă” înseamnă în latină „ceață mică” deoarece astronomii considerau odinioară că toate obiectele din cosmos sunt nebuloase, inclusiv galaxiile, asta pentru că acestea erau niște pete neclare și slabe în noaptea neagră.
În realitate, acest cuvânt definește un nor uriaș de gaze (hidrogen, heliu și gaze ionizate) și de praf cosmic aflat în spațiul interstelar, care sunt aruncate de explozia unei stele pe moarte, cum ar fi o supernovă. Alte nebuloase sunt regiuni în care încep să se formeze noi stele, motiv pentru care unele nebuloase sunt numite „pepiniere de stele”.
Această definiție a fost adoptată într-o perioadă în care obiectele cosmice foarte îndepărtate nu puteau să fie rezolvate în detaliu. Ea include două clase de obiecte fără legătură între ele. Este vorba despre nebuloasele extragalactice, care acum sunt denumite galaxii și care sunt colecții enorme de stele și gaz, și nebuloasele galactice, care sunt alcătuite din mediul interstelar (gazul dintre stele, cu micile particule solide care îl însoțesc) dintr-o singură galaxie.
În prezent, termenul de nebuloasă se referă, în general, exclusiv la mediul interstelar. Cea mai apropiată nebuloasă de Pământ este Helix, o rămășiță a unei stele pe moarte, posibil una ca Soarele, care, conform informațiilor oferite de Space Place, se află la aproximativ 700 de ani-lumină distanță de Terra.
Cum arată nebuloasele
Imaginile astrofotografice arată că multe nebuloase au culori vii – de obicei roșii, în cazul nebuloaselor de emisie, de la atomi de hidrogen ionizați, și albastre, în cazul celor de reflexie. Însă, observarea lor prin telescop va fi cu totul diferită deoarece, din punct de vedere vizual, nebuloasele vor apărea în nuanțe de gri.
În același timp, nebuloasele pot să varieze ca mărime de la câteva milioane de kilometri până la sute de mii de ani-lumină. Deși sunt foarte mari, acestea nu sunt foarte dense. În zilele noastre, nu numai că putem face diferența între nebuloase și galaxii, dar știm că există mai multe tipuri de nebuloase. O nebuloasă poate măsura ani-lumină în diametru, dar sunt foarte difuze, astfel că o nebuloasă de mărimea Pământului ar cântări totuși doar câteva kilograme.
Fiind vorba de nori suflați de vânturile interstelare ale galaxiei noastre, precum și de propriile turbulențe, nebuloasele au adesea forme ciudate și minunate. Multe nebuloase arată ca niște animale, deși acest lucru are mai mult legătură cu pareidolia (n.n. – tendința de a vedea forme familiare în obiecte aleatorii, cum ar fi formele ce apar în nori) decât cu orice altceva.
De asemenea, nebuloasele pot să varieze foarte mult în funcție de modul în care ele au fost create, însă mulți dintre nori sunt strâns legați de ciclurile de viață ale stelelor. Una dintre nebuloase, care este o nebuloasă planetară, se numește Nebuloasa Bumerang și este cel mai rece loc din Univers. Mai mult decât atât, este mai rece decât fundalul cosmic cu microunde, care este adeseori considerat ca fiind temperatura medie a spațiului, precizează specialiștii de la revista Sky at Night.
Ce culori poate avea o nebuloasă
Multe nebuloase sunt caracterizate prin culori vii și structuri complexe datorită, mai ales, interacțiunii luminii stelare cu gazele și cu praful din interiorul lor. Spre exemplu, nebuloasele de emisie sunt adesea roșii sau roz datorită faptului că hidrogenul gazos este ionizat de radiația stelelor tinere și emite lumină în spectrul roșu.
De asemenea, nebuloasele de reflexie sunt de obicei albastre deoarece ele reflectă lumina albastră a stelelor aflate în apropiere. În contrast, nebuloasele întunecate apar ca niște siluete negre pe fundalul strălucitor al Căii Lactee pentru că gazul și praful din interiorul lor blochează lumina stelelor de fond, relatează Space.com.
De câte tipuri sunt nebuloasele
În zilele noastre, nu numai că putem face diferența între nebuloase și galaxii, dar știm că există mai multe tipuri de nebuloase în Univers. Cu toate acestea, în cele ce urmează, vom vorbi doar despre unele dintre cele mai cunoscute astfel de structuri cosmice.
Nebuloase de emisie
Acestea sunt aglomerări de gaze și de praf care, dacă sunt destul de masive, devin adesea locuri unde se nasc stele, de cele mai multe ori grupate în roiuri stelare. În cazul în care stelele tinere formate în nebuloasă sunt destul de masive și de fierbinți, acestea excită gazul nebuloasei și îl fac să emită o radiație vizibilă care are o strălucire proprie, rezultat al stelelor din interiorul sau din apropierea sa care ionizează norul de gaz. Cea mai faimoasă nebuloasă de emisie este Orion (M42).
Nebuloase de reflexie
Cea de-a doua categorie se referă la nebuloasele de reflexie, care sunt vizibile datorită stelelor din apropiere care luminează gazul și praful, la fel cum Soarele luminează un nor pe un cer altfel albastru. Un exemplu de astfel de nebuloasă este nebuloasa care înconjoară roiul de stele Pleiade din constelația Taurus.
Nebuloase obscure (întunecate)
Nebuloasele obscure (întunecate) nu strălucesc deloc deoarece sunt atât de dense încât acoperă stelele aflate în spatele lor și le absorb lumina. Acestea nu sunt luminate şi pot fi vizibile doar în momentul în care se află în fața unei nebuloase luminoase (difuză) sau a unui câmp de stele.
Practic, putem vedea efectiv o siluetă a nebuloasei, însă nici un detaliu în aceasta, care acoperă stelele aflate în spatele lor şi le absorb lumina. Cea mai cunoscută nebuloasă obscură este nebuloasa Cap de Cal, o regiune de fotodisociere binecunoscută.
Nebuloase planetare
Ai putea crede că nebuloasele planetare, cum ar fi nebuloasa Inelară din Lyra, au de-a face cu planetele, însă te-ai înșela. Acestea își primesc numele deoarece, văzute prin telescop, multe dintre ele au aspectul unui disc slab, mic și neclar și pot arăta foarte mult ca o planetă. Aceste nebuloase se formează ca urmare a morții unei stele cu o masă similară cu cea a Soarelui.
Pe măsură ce devine instabilă, steaua își desprinde atmosfera gazoasă pentru a forma nori în jurul ei. Stelele mai mari decât Soarele își sfârșesc zilele în mod exploziv într-o supernovă, lăsând în urma lor o rămășiță spectaculoasă. Nebuloasele planetare se răspândesc în spaţiu în câteva zeci de mii de ani.
Rămăşitele supernovelor
Acestea sunt produse de explozia unor stele masive. Materia lor se împrăştie cu mare viteză, iar explozia este precedată de o undă de şoc ce comprimă şi încălzeşte spaţiul interstelar. Un bun exemplu îl reprezintă nebuloasa Crab din constelaţia Taurus în care se află și Pleiadele.
O stea uriașă roșie străveche a creat o nebuloasă „bipolară” rară
„Epava” stelară rămasă în urma morții unei stele uriașe roșii ia aspectul unui ulcior cosmic în ceea ce se numește o nebuloasă „bipolară” foarte rară. Observația a fost făcută în vara anului trecut de telescopul „Gemini South” de la Observatorul Internațional Gemeni și arată un nor de gaz și de praf vărsat de o stea în timp ce s-a umflat în timpul fazei sale de gigantă roșie și a creat o nebuloasă „bipolară” rară.
Situată la aproximativ 1200 de ani-lumină depărtare, în direcția constelației Carina, nebuloasa poate conține și rămășițele unei stele însoțitoare ale gigantei roșii, care a fost distrusă cu mult timp în urmă. Structura portocalie strălucitoare seamănă cu un vechi vas englezesc de băut realizat din ceramică, denumit Toby Jug, care ia o formă asemănătoare unui gnom, a unei persoane așezată, având trăsături specifice unui personaj de desene animate, notează Space.com.
De aceea, această nebuloasă de tip planetar, denumită oficial IC 2220, este supranumită nebuloasa Toby Jug cu doi lobi. În interiorul acesteia se află steaua gigantă roșie HR3126 care, la doar 50 de milioane de ani, este cu mult mai tânără decât Soarele, care are 4,6 miliarde de ani. HR3126 și-a atins faza de gigantă roșie mult mai rapid decât Soarele deoarece este de cinci ori mai grea decât steaua noastră, ceea ce înseamnă că și-a ars hidrogenul mult mai rapid decât o face Soarele.
Steaua pitică roșie care este pe moarte continuă să expulzeze gaz și face ca materialul care o înconjoară și care poate avea diverse forme să strălucească puternic. Acest plic strălucitor de gaz este o nebuloasă planetară. Dincolo de valoarea sa estetică, aceasta este de mare valoare pentru oamenii de știință care studiază evoluția stelară deoarece această fază specială de sfârșit de viață a stelelor gigante roșii este scurtă. În plus, nebuloasele planetare care se formează în jurul lor au o durată scurtă, de aproximativ 20.000 de ani și, prin urmare, sunt rareori văzute.
