Cu toții știm că un container era folosit până nu demult în cadrul șantierelor pe post de locuințe temporare pentru muncitori ori ca spații de depozitare pentru mărfuri și materiale de construcții. Mai nou, containerele, fie acestea noi ori scoase din uz, pot constitui o excelentă alternativă de locuit pentru persoanele cu buget restrâns care își doresc un loc al lor pe care să-l poată numi „acasă”, dar nu își permit o casă clasică, ori pentru cei care vor să experimenteze un nou stil de viață.
Cuprins:
Dacă te gândești la o modalitate pe cât de simplă, pe atât de puțin costisitoare pentru a crea un spațiu de locuit inedit îți vom spune tot ceea ce trebuie să știi despre casele modulare, solide și durabile contruite din containere, care au devenit din ce în ce mai apreciate pe tot globul.
Containerele au fost folosite pentru prima dată cu câteva sute de ani în urmă, în regiunile miniere din Anglia, însă acestea au devenit populare după cel de-al Doilea Război Mondial, atunci când reprezentau o modalitate eficientă de a reduce costurile de transport maritim.
Deși casele din containere reprezintă un concept relativ nou, nu poate fi stabilit cu exactitate momentul în care aceste carcase închise metalice au început să fie folosite în construcția acestui tip de construcții.
Totuși, experții în domeniu vorbesc despre o primă atestare documentară oficială care ar data din anul 1962. Cu toate acestea, conform unor date mai concrete, primul astfel de plan arhitectural a fost întocmit în anul 1987, în SUA, și patentat doi ani mai târziu.
Locuințele din containere au devenit o tendință în arhitectură în anii ʼ90, iar apoi, pe la începutul secolului al XXI-lea, la o scară mult mai largă, când designul lor a început să fie tot mai creativ și mai bine adaptat cerințelor eco.
Prima astfel de locuință pe două nivele a fost realizată în anul 2006, în SUA, și a fost proiectată conform regulilor de construcție recunoscute la nivel național de către Peter DeMaria, un architect renumit pentru utilizarea neconvențională a materialelor și metodologiilor de construcție și de fabricare.
Inițial, casele modulare cu structură metalică erau folosite pe șantiere, în parcurile de camping ori în zonele calamitate pentru adăpostirea temporară a unui număr mare de persoane, însă odată cu trecerea timpului au devenit tot mai populare în rândul celor care își doresc o casă de vacanță sau, de ce nu, chiar o locuință permanentă.
Locuințele din containere reprezintă un tip de case prefabricate modulare și reutilizabile, complet personalizabile, cu dimensiuni standardizate, cărora li se pot aduce o serie de îmbunătățiri pentru a putea fi cu adevărat locuibile.
Printre modificările care pot fi aduse se numără decupajele pentru ferestre și pentru uși, pereți interiori despărțitori, izolare termică, instalații electrice și de apă, etc.
Prețurile unui container scos din uz pot se situează între 1.200 și 1.800 de euro, în funcție de dimensiuni, în timp ce un container nou costă aproximativ 5.000-6.000 euro. Spre exemplu, un container cu o suprafață utilă de 60 m2 poate costa și 20.000 de euro.
Predarea la cheie se poate realiza în maximum două săptămâni, în funcție de finisajele pentru care optează proprietarul, în cazul unei case de 30 m2. Pentru o casă de 120 m2, termenul este extins la cinci săptămâni.
Modul de construcție al caselor-container este similar celebrului joc cu piese Lego, fiind, în fapt, o îmbinare a mai multor containere, ceea ce face să nu fie necesar un proiect complex.
Containerele se pot monta unul lângă celălalt sau se pot suprapune, creându-se astfel case cu etaj cu designuri dintre cele mai creative.
Există două variante de containere: containere maritime, care se pot grupa și modifica în funcție de preferințele clienților, și casele la cheie, care sunt construite din containere și care sunt izolate termic și echipate cu toate instalațiile necesare.
Configurarea caselor din containere depinde și de dimensiunile acestora, fiind posibile crearea unor proiecte a căror suprafață utilă poate atinge și 300 m2. Astfel, trebuie să știi că există două dimensiuni standard pentru containerele maritime: 2.440 x 3.000 mm și 2.440 x 12.000 mm.
Containerul poate fi amplasat chiar și direct pe pământ, însă este recomandat ca terenul să fie pregătit, îndreptat, etc. pentru ca procesul de construcție să decurgă fără complicații.
O casă modulară poate fi amplasată oriunde, iar unii arhitecți găsesc diverse modalități prin care aceste containere pot fi mutate ulterior în alt loc.
Trebuie să știi că, după stabilirea detaliilor administrative și logistice, construirea caselor din containere de marfă presupune obținerea unor autorizații de construcţie, asemenea oricărei construcții. Iată ce etape trebuie să parcurgi dacă îți dorești o astfel de locuință: