Cel mai mare monument funerar preistoric din Europa de Nord nu e, de fapt, un mormânt: „Vălul de Praf” din anul în care soarele a dispărut
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Timp de peste 150 de ani, arheologii au fost convinși că Raknehaugen - cel mai impunător monument preistoric din nordul Europei - ascunde rămășițele unui rege sau ale unui conducător puternic. O nouă cercetare răstoarnă totul: imensul deal artificial nu a fost niciodată un mormânt, scrie Interesting Engineering.
Cuprins:
Un mister vechi de aproape două milenii
În inima Norvegiei, pe malul sudic al lacului Ljøgottjern, se ridică o structură care a fascinat generații întregi de cercetători. Raknehaugen, un deal artificial înalt de aproape 13 metri și cu un diametru de peste 77 de metri, este cel mai mare tumul preistoric din întreaga Scandinavie.
De la primele săpături din 1869, istoricii au presupus că un asemenea efort colosal de construcție putea avea un singur scop: să marcheze locul de odihnă veșnică al unui personaj de o importanță excepțională. Un rege, poate. Un mare războinic. Cineva demn să mobilizeze o comunitate întreagă pentru ridicarea unui monument grandios.
Dar nicio excavare nu a găsit vreodată un mormânt.
Studiul care schimbă totul
Un nou studiu publicat în European Journal of Archaeology de cercetătorul Lars Gustavsen vine cu o explicație surprinzătoare: Raknehaugen nu a fost construit pentru a îngropa pe cineva, ci pentru a proteja comunitatea de alunecări de teren și pentru a restabili ordinea cosmică după o catastrofă climatică.
Gustavsen a folosit tehnologia LiDAR - aceleași scanări laser utilizate pentru a descoperi orașe Maya ascunse sub junglă - pentru a analiza în detaliu structura monumentului și împrejurimile sale.
Concluzia? Dealul a fost ridicat în jurul anului 551 d.Hr., la aproximativ 15 ani după un eveniment devastator cunoscut drept „Vălul de Praf” din 536 d.Hr.
Anul în care soarele a dispărut
536 d.Hr. este considerat de mulți istorici drept cel mai rău an din istoria umanității. O erupție vulcanică masivă, probabil în Islanda sau America Centrală, a aruncat în atmosferă cantități uriașe de cenușă, blocând lumina solară timp de luni întregi.
Cronicile bizantine din epocă descriu cum soarele „a strălucit ca luna” timp de un an întreg. Temperaturile au scăzut dramatic, recoltele au fost distruse, iar foametea și bolile au decimat populații întregi în Europa și Asia.
În Scandinavia, efectele au fost catastrofale. Cercetările geologice arată că în zona Raknehaugen au avut loc alunecări masive de teren în perioada imediat următoare crizei climatice.
25.000 de bușteni pentru a îmblânzi haosul
Ceea ce au descoperit săpăturile din 1939-1940 în interiorul dealului este incredibil din punctul de vedere al efortului depus: un strat de iarbă la bază, straturi alternante de argilă și nisip, o piramidă de crengi subțiri de pin, necojite, amestecate cu mușchi și argilă, o a doua structură de lemn construită din aproximativ 25.000 de bușteni.
Descrierile din epocă notează că buștenii erau „neobișnuit de urâți”, sugerând că materialul a fost strâns în grabă, probabil dintr-o pădure devastată de dezastru.
Singurele fragmente osoase găsite datează din perioada 1391-1130 î.Hr., cu peste 1.500 de ani înainte de construcția dealului. Acestea par să fi fost depuse independent, fără nicio legătură cu un eventual ritual funerar.
Mai mult decât un zid de protecție
Lars Gustavsen argumentează că funcția dealului depășea simpla protecție fizică împotriva alunecărilor de teren. În viziunea sa, Raknehaugen a fost un act ritual colectiv, o încercare a comunității de a restabili echilibrul cosmic perturbat de catastrofă.
„Reinterpretarea monumentului ca agent activ într-un peisaj sacru deschide noi căi pentru înțelegerea monumentalității din Epoca Fierului, dincolo de narațiunile centrate pe elite”, se arată în studiu.
Cu alte cuvinte: nu un rege a comandat construcția pentru gloria sa personală, ci o comunitate întreagă a lucrat împreună pentru a supraviețui și a da sens unei tragedii.
Europa preistorică - mai complexă decât credeam
Descoperirea de la Raknehaugen se înscrie într-un val de reevaluări ale marilor monumente preistorice europene.
În Italia, cercetători de la Universitatea din Padova au demonstrat în 2023 că Dealul din Udine - înalt de 30 de metri și cu un volum de peste 400.000 de metri cubi - este cel mai mare deal artificial preistoric din Europa, construit în Epoca Bronzului, între 1400 și 1150 î.Hr. Legendele locale îi atribuiau originea lui Attila hunul, dar știința a dovedit că monumentul este cu aproape două milenii mai vechi.
În România, fortificația de la Cornești-Iarcuri din județul Timiș, cu cele patru inele concentrice de valuri de pământ întinse pe 17 hectare, este cea mai mare fortificație din Epoca Bronzului din Europa. Construită acum peste 3.000 de ani, a fost documentată pentru prima dată pe hărțile habsburgice din 1725.
În vestul Norvegiei, tumulul Karnilshaugen din Gloppen a fost confirmat recent drept cel mai mare tumul funerar din vestul țării, acesta, spre deosebire de Raknehaugen, pare să fie într-adevăr un mormânt, deși conținutul său rămâne necunoscut. Arheologii au decis să nu-l deschidă.
Ce ne învață Raknehaugen despre noi
Poate cea mai importantă lecție a acestei descoperiri nu ține de arheologie, ci de modul în care oamenii răspund la catastrofe.
Acum aproape 1.500 de ani, o comunitate din Scandinavia s-a confruntat cu un dezastru de proporții apocaliptice. Soarele dispăruse. Pământul se prăbușea. Recoltele muriseră.
Răspunsul nu a fost panica sau abandonul, ci munca colectivă. Au tăiat 25.000 de copaci. Au cărat tone de argilă și nisip. Au construit, strat după strat, un monument care să țină pământul în loc și să refacă ordinea lumii. Nu pentru un rege. Pentru ei toți.
Misterul continuă
Deși studiul lui Gustavsen oferă o explicație convingătoare, nu toți cercetătorii sunt de acord. Unii susțin că absența unui mormânt nu exclude funcția funerară, rămășițele ar fi putut fi mutate sau distruse de-a lungul secolelor.
Ceea ce este cert: Raknehaugen rămâne unul dintre cele mai enigmatice monumente ale Europei preistorice. Iar fiecare nouă cercetare ne amintește cât de puțin știm despre oamenii care au trăit înaintea noastră și cât de mult aveau în comun cu noi.
Studiul complet a fost publicat în European Journal of Archaeology și este disponibil pentru consultare în baze de date academice.
