Durata consultațiilor este de până la 45 de minute alocate fiecărui pacient, un interval care permite o evaluare medicală riguroasă, un dialog clinic real între medic și pacient și stabilirea unui plan de tratament personalizat. Este aproape dublu față de cât judecă birocrația medicală că ar fi nevoie în medie. Echipa locală reunește peste 30 de profesioniști.

Prof. dr. Adina Ionac, medic primar Cardiologie, este un reper în profesie și are credința că „îngrijirea inimii începe cu diagnosticul precoce, care aici e la standarde de aur”.

RMN Signa Voyager
RMN Signa Voyager

Anca Fodulu, director executiv, adaugă: „Avem misiunea de a aduce pacienților din vestul țării același standard de excelență pe care l-am construit în celelalte clinici ale rețelei, la București și, respectiv, la Iași. Fiecare consultație Emerald este o investiție reală de timp și atenție în sănătatea pacientului. Aceasta este promisiunea noastră și ceea ce ne definește.‟

De la lansare și până în prezent, Rețeaua de Centre Medicale Emerald a realizat investiții totale de 8,5 milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii medicale. În aceeași perioadă, rețeaua a oferit servicii medicale pentru peste 60.000 de pacienți.

Conform planurilor de dezvoltare, Emerald estimează un ritm mediu anual de creștere de 25% în următorii cinci ani. Următorul pas în strategie este deschiderea unei noi clinici în București, cu același model bazat pe consultații extinse, supraspecializare, precizie, prevenție și echipe medicale de elită.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.