Cum a murit Constantin Brâncoveanu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654 din părinții Papa Postelnicul și Stanca Cantacuzino. Constantin a crescut fără tată, deoarece acesta a murit când avea doar un an. Este crescut de mama sa, de bunica din partea tatălui Păuna Greceanu și de unchiul său, Stolnic Constantin Cantacuzino, pe care ajunge să-l iubească ca pe un tată.
Cuprins:
Viața lui Constantin Brâncoveanu
Brâncoveanu, de-a lungul vieții sale, ocupă diferite funcții de conducere în țară: agă, postelnic, spătar și bucium. Moartea subită a lui Șerban Cantacuzino îl aduce pe Constantin Brâncoveanu în rolul de principe al Munteniei între 1688 și 1714. Țara cunoaște o mare înflorire culturală și spirituală în această perioadă.
Domnitorul a avut, de asemenea, o intensă activitate diplomatică. În 1695 a primit titlul de Imperiu Habsburgic, iar apoi turcii i-au recunoscut domnia pe viață.
Dar toate aceste lucruri din viața lui Brâncoveanu aveau să se încheie în cel mai cumplit mod cu putință. În 1711, Dimitrie Cantemir, care era domn al Moldovei, împreună cu țarul Rusiei Petru, se ridică împotriva Imperiului Otoman. În același timp, spătarul Tom Cantacuzino trece la ruși și cucerește Brăila. Toate acestea se întâmplă fără ca Brâncoveanu să știe.
Cu toate acestea, bătălia decisivă de la Stănilești este câștigată de turci. Brâncoveanu a fost compromis în ochii otomanilor prin acest act de trădare. La acest eveniment s-au adăugat și unii dintre boierii care l-au făcut pe Brâncoveanu să cadă în dizgrație.
Este uns în Săptămâna Patimilor din 1714. El și familia sa sunt duși la Constantinopol. Toate bunurile familiei Brâncoveanu sunt confiscate. Din aprilie și până la sfârșitul lui iulie, membrii familiei Brâncoveanu sunt supuși la torturi cumplite, cum ar fi întinderea pe roată, strângerea capului cu un cerc de metal, arderea cu fier înroșit, lovirea mâinilor și picioarelor.
Toate aceste fapte se petreceau în închisoarea Edicule, Cele șapte turnuri din Istanbul.
Cum a murit Constantin Brâncoveanu
Ziua execuției a fost 15 august, când Constantin avea 60 de ani, iar creștinii sărbătoreau, ca și în ziua de astăzi, "Adormirea Maicii Domnului".
Domnitorul, împreună cu cei patru fii ai săi și ginerele său, Enache Văcărescu, au fost obligați să meargă pe jos prin oraș până la locul execuției. Erau desculți și îmbrăcați doar în cămăși. La eveniment au fost invitați să participe și ambasadori din Europa creștină.
Del Chiaro s-a referit la cuvintele lui Brâncoveanu: "Fiii mei, fiți curajoși, am pierdut tot ce avem pe lumea asta, măcar să ne salvăm sufletele și să ne spălăm păcatele cu sângele nostru".
Chinul și drama acelei zile negre a durat doar un sfert de oră. Mai întâi, fiii și ginerele au fost decapitați pentru ca domnitorul să poată asista la moartea celor dragi lui. Constantin, Ștefăniță, Radu, Mateiaș și Enache Văcărescu sunt uciși fără milă. Apoi, Constantin Brâncoveanu a fost decapitat.
Trupurile lor au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele au fost aruncate în tije și au stat timp de trei zile la poarta Sârbului.
Mai târziu, trupurile au fost pescuite din mare și duse la o mănăstire bizantină. Trupul domnului Brâncoveanu a fost adus în secret la București și a fost înmormântat la Biserica Sfântul Gheorghe.
Placa de deasupra mormântului a fost lăsată fără inscripție de frica turcilor. Dar pe candela de argint care ardea deasupra criptei au fost gravate cuvintele: "În acest moment, nu mai există nici un fel de lumânare: "Binecredinciosul Domnitor Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod ...".
În 1992, familia Brâncoveanu este canonizată și trecută în rândul sfinților, ca și Ștefan cel Mare.
Martiriul Brâncovenesc în presa vremii europene
Diferite publicații politice, contemporane, au evidențiat situația grea, tortura și martiriul familiei Brâncovenilor la Istanbul.
Astfel, Le journal historique de Verdun, în august 1714, nota că membrii familiei au fost întemnițați separat pentru a nu putea comunica între ei:
"Acest prinț și copiii săi au fost întemnițați în Castelul celor Șapte Turnuri; au fost separați astfel încât să nu poată nici să vadă, nici să audă, nici să comunice prin scrisori, nici între ei, nici cu alții, în interiorul sau în afara închisorii. "
Raportul publicației olandeze Colyer, din 10 mai 1714, aduce noi clarificări: "Zi și noapte, Domnitorul este așezat într-o cameră întunecată în adâncul feței pământului, iar soția sa, care trebuia să-i dea judele, se află într-o cameră de sus, bine păzită", informație confirmată în Hochepied, la 15 mai, în același an:
„L-au adus pe acest prinț fără Dumnezeu și pe fiii săi, precum și pe trei boieri de frunte, într-o groapă adâncă de pământ, unde, din lipsă de lumină, nu pot arde lumânări, nici candele, despărțit de soția sa.”
Despre torturarea lor pentru a-și declara averea scrie Gazette de France în numerele din mai-august 1714, dar și Le Mercure Galant din Paris, precum și jurnalul menționat de la Verdun.
Despre întemnițarea Domnitorului, despre torturarea lui și a copiilor săi, despre refuzul de a-și schimba religia pentru a-și salva viața și despre moartea lor, vorbesc multe surse ale evenimentului, venite de la ambasadorii francezi, olandezi, venețieni la Constantinopol, din scrierile călătorilor străini în capitala Imperiului Otoman din acea vreme sau din cronicile românești.
Mărturia ambasadorului polonez Goltz la Constantinopol:
"Trupurile lor au fost aruncate în mod constant spre mulțime de dimineața până seara, apoi împrăștiate în apele Pontului Euxin. Istoria nu a mai avut niciodată un asemenea măcel sângeros și întreaga lume este încă îngrozită de faptul că l-a văzut pe acest biet prinț, după ce și-a petrecut cea mai mare parte a zilei în bogăția și gloria lumii, dând, în cele din urmă, duhul sub tăișul sabiei, înotând în sângele întregii sale familii."
Del Chiaro:
"După tragedie, sultanul s-a îndepărtat, iar capetele celor uciși au fost purtate prin oraș, pe toiag. Era multă lume în jurul acestor cadavre, iar marele vizionar, temându-se de o revoltă, căci turcii înșiși erau îngroziți de o asemenea nedreptate, a ordonat aruncarea cadavrelor în mare, de unde, pe ascuns, au fost pescuite de câțiva creștini și îngropate într-un adânc, într-o mănăstire numită "Halchi", nu departe de Constantinopol”.
Sursa foto: 123rf.com
