Doliu – de ce se poartă, cât se poartă și ce tradiții se țin

De ce se poartă doliu?

Mulți oameni care se confruntă pentru prima dată cu moartea unei persoane dragi descoperă că și-ar dori să existe un cadru pentru doliu în societatea noastră, o modalitate acceptată de a comunica faptul că plângi moartea unui soț, a unui frate, a unui părinte sau chiar a unui prieten apropiat.

Lipsa unui mod recunoscut în mod obișnuit de exprimare a durerii este nouă. Din punct de vedere istoric, societatea a avut linii directoare stricte cu privire la modul în care persoanele în doliu ar trebui să se îmbrace și să se comporte, în funcție de relația lor cu persoana decedată, precum și de clasa lor socială. 

De fapt, aceste așteptări erau atât de stricte încât majoritatea celor îndurerați din zilele noastre le-ar considera, fără îndoială, represive, poate chiar crude.

Istoria doliului

Doliul victorian

În epoca victoriană, exista un cod social strict în ceea ce privește doliul. Se aștepta ca membrii familiei să poarte negru după moartea unei persoane dragi – și mai mult decât negru, existau haine specifice și, pentru femei, seturi de bijuterii de doliu, pe care trebuiau să le poarte cei care jeleau pierderea unei persoane dragi.

Văduvele trebuiau să poarte negru complet timp de cel puțin doi ani și până la patru ani, în timp ce cei care plângeau pierderea unui frate sau a unei surori trebuiau să poarte negru timp de șase luni. 

Recomandări

Românul care trăiește la cea mai înaltă altitudine din Bucegi. Ce sfaturi le dă turiștilor surprinși de furtună pe creastă: „Sunt două lucruri banale care le pot salva viața”

Nimeni, indiferent de sex, nu trebuia să participe la evenimente sociale, cum ar fi nunți sau botezuri, în timp ce era în doliu – în practică, acest lucru ar putea însemna că o văduvă sau un văduv ar putea avea interdicție de a participa la evenimente sociale timp de patru ani după moartea soțului sau soției sale.

Unora dintre cei îndurerați în zilele noastre le-ar putea plăcea ideea unei brățări negre, care era de fapt folosită ca semn de doliu, dar era purtată doar de servitorii casnici ai defunctului sau de persoanele în doliu a căror slujbă îi cerea să poarte o uniformă specifică, cum ar fi bărbații din armată (în practică, brățările negre erau purtate aproape exclusiv de bărbați).

Începutul secolului XX

Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, tradițiile de doliu s-au relaxat în comparație cu epoca victoriană, dar erau totuși considerabil mai stricte decât în prezent. 

Bărbații și femeile în doliu trebuiau în continuare să poarte negru și aveau în continuare restricția de a participa la evenimente sociale cât timp erau în „doliu profund”. 

Cu toate acestea, în special pe măsură ce tot mai mulți oameni se mutau în oraș, limitele stricte de timp pentru doliu și așteptările privind comportamentul persoanelor îndoliate au început să se relaxeze.

Recomandări

Voi ce viitor doriți pentru Uniunea Europeană?

În prezent

Deși nu vei putea găsi un „costum de doliu” pentru bărbați la un magazin, nu este neobișnuit ca persoanele care suferă o pierdere să simtă că există reguli nerostite pentru doliu. 

Diferența astăzi, însă, este că, deoarece regulile sunt nespuse, fiecare persoană le poate interpreta diferit, lăsându-i pe cei în doliu vulnerabili la judecata din partea familiei, prietenilor și colegilor de serviciu.

În plus, după cel de-al Doilea Război Mondial, tradițiile legate de purtarea unei ținute de doliu specifice au dispărut. Acest lucru înseamnă că cei care sunt în doliu nu au o modalitate ușoară de a transmite celorlalți că un membru apropiat al familiei a murit recent. Acest lucru îi poate face pe unii oameni să tânjească după un cadru mai strict de exprimare a durerii lor.

Tradiții și ritualuri

Aceste ritualuri și ceremonii de doliu au rolul de a aduce oamenii împreună, de a le aduce confort celor care plâng pierderea.

Fie că ritualul de doliu a fost un eveniment public de doliu, la care au participat prieteni, familie și străini deopotrivă pentru a jeli și a plânge ca unul singur, sau dacă ritualul a fost un cod vestimentar și o interdicție de intrare în casă impusă de familie, urmată de vizite regulate din partea clerului și a comunității pentru a cânta sufletul celui decedat pe tărâmul de dincolo, un lucru este foarte clar în ceea ce privește ritualurile de doliu și ceremoniile de deces: cei îndurerați sunt rareori singuri.

Recomandări

EXCLUSIV. Procesul polițiștilor judecați după moartea unui bărbat într-o autogară din Pitești, la al treilea termen. Martor: „I-a pus genunchiul pe gât cum pui la porc”

Cu toate acestea, în lumea occidentală, acest lucru nu mai este atât de des întâlnit.

Ritualurile de deces sunt aproape inexistente în Statele Unite, Canada și Europa, iar ceremoniile de deces constau adesea doar într-un priveghi sau o înmormântare, iar apoi – ei bine – nimic. Acest lucru nu a fost întotdeauna așa.

Declinul ritualurilor de doliu

Ciuma este momentul pe care unii cercetători îl indică drept punct de plecare pentru declinul ritualurilor de doliu în Occident. 

Au murit atât de mulți oameni încât a fost imposibil ca ritualurile de doliu și ritualurile de ultimă împărtășire să fie oferite tuturor celor care aveau nevoie de ele.

 În plus, nu se înțelegea exact ce anume a cauzat Ciuma, iar oamenii se fereau să ajute sau să se îngrijească de cadavrele celor căzuți, de teamă să nu se îmbolnăvească ei înșiși.

Acest lucru contravenea tradițiilor de la acea vreme, în care familiile scăldau cadavrele acasă după ce acestea decedau, le așezau pe pat, invitau oameni, organizau ceremonii religioase și plănuiau înmormântarea persoanei dragi cu preotul local în cimitirul bisericii.

Dar în cimitirele bisericilor nu era loc pentru toate morțile din timpul ciumei – și multe cadavre au fost aruncate în șanțuri sau în gropi comune.

„Pe măsură ce orașul nostru s-a scufundat în această nenorocire și mizerie, autoritatea reverendă a legii, atât divină, cât și umană, s-a scufundat odată cu el”, scria Boccaccio, despre Florența, în 1348.

Cât se poartă doliu?

În ceea ce privește durata doliului, Biserica nu reglementează strict durata acestuia. Tradițiile spun că pentru soț, soție, copii sau părinți se poartă doliu un an de zile. 

Pentru celelalte persoane – prieteni, cunoștințe, doliul se poartă timp de 40 de zile. 

De cele mai multe ori, oamenii respectă doliul de 40 de zile, deoarece creștinii ortodocși cred că aceasta este perioada în care sufletul trece prin judecată și trebuie ajutat să se ridice la ceruri și să își găsească odihna veșnică. 

Tradițiile doliului în diferite culturi

Practica doliului pentru cei dragi este o tradiție care apare în fiecare cultură și este bogată în diversitate. Perioada și metoda de doliu sunt, de obicei, determinate de cultura și religia în care am fost crescuți și, deși multe tradiții sunt similare, există multe practici unice care apar în diferite zone ale lumii. 

Pe măsură ce comunitatea globală interacționează din ce în ce mai des, este important să fim conștienți de tradițiile pe care le urmează vecinii noștri.

În Statele Unite, Canada și în multe țări europene, adepții majorității religiilor creștine vor organiza un priveghi sau o vizită într-o biserică sau într-o casă funerară, urmată de o slujbă religioasă și o înmormântare câteva zile mai târziu. 

Se poartă adesea culori închise pentru a simboliza tristețea ocaziei. Familia persoanei decedate îi va invita adesea pe cei în doliu la o masă la ei acasă sau la un restaurant.

Mai multe țări occidentale au variații ușor diferite ale tradiției de vizitare și înmormântare, iar multe regiuni au propriile obiceiuri unice pentru a deplânge pierderea unei persoane dragi:

Italia – Italienii fac o prăjitură specială numită Ossa de Mortu (oasele mortului).

Grecia – Înmormântarea are loc în termen de 24 de ore, iar trupul este expus acasă în sicriu, iar capacul este așezat în fața ușii. 

Vizitatorii aduc adesea un mic buchet de flori și îl așează pe sicriul deschis și sărută capul defunctului. Mamele și văduvele se vor îmbrăca complet în negru timp de 40 de zile. Rudele apropiate de sex masculin nu se bărbieresc timp de 40 de zile.

Portugalia – Clopotele bisericii vor anunța decesul unui locuitor. Căminul este deschis pentru vizitatori în timp ce familia este în doliu. Se poartă negru pe toată durata perioadei de doliu, iar văduvele vor purta negru pentru tot restul vieții lor.

Germania – Germanii îl consideră pe cel decedat ca pe un oaspete de onoare în biserică. Aceasta este o ceremonie foarte solemnă în care se aduce ultimul omagiu celui decedat, urmată de o scurtă înmormântare.

Rusia – Familia este obligată să invite mulți oaspeți în casa lor pentru a-și lua rămas bun de la cel decedat și, adesea, familia va rosti o binecuvântare.

Spania – Decedatul este înmormântat în termen de 24 de ore, dacă este posibil, și se amână doar dacă rudele apropiate vin de departe.

În majoritatea culturilor asiatice, în mod tradițional se poartă albul pentru a semnifica doliul. 

Spre deosebire de majoritatea țărilor occidentale, culorile închise nu sunt, de obicei, acceptabile pentru doliu în multe regiuni orientale. Deși mai multe tradiții sunt similare în multe dintre țările asiatice, majoritatea sunt unice pentru o anumită țară sau afiliere religioasă.

Japonia – Unii japonezi urmează tradiția budistă de a conferi un nume nou pentru cel decedat. În timpurile moderne, doliul se face la un priveghi și majoritatea japonezilor sunt incinerați, nu înmormântați.

China – Familia celui decedat nu va purta bijuterii. Se vor abține de la a purta orice cu roșu, deoarece roșul este considerat un semn de fericire. 

Familia se situează în jurul sicriului în timpul priveghiului, în funcție de poziția pe care o ocupă în familie. Copiii defunctului și nurorile vor purta negru, în timp ce nepoții vor purta albastru. Ginerele vor purta alb.

 După înmormântare, familia apropiată va fi îndurerată timp de 100 de zile. Invitații la înmormântare primesc un plic alb cu o monedă și o bomboană ca dar din partea celui decedat.

Tibet – Adesea, pământul nu este potrivit pentru înmormântare, așa că se practică deseori „înmormântarea în cer”, în care corpul este dat de mâncare vulturilor. Se citesc sau se execută multe ritualuri și rugăciuni. De obicei, acestea vor continua timp de 49 de zile pentru a pregăti karma potrivită pentru următoarea renaștere.

Coreea – Vizionarea și vizitarea sunt de obicei efectuate înainte de înmormântare. În seara dinaintea slujbei, familia și prietenii cântă multe cântece. Panglicile care conțin mesaje pentru decedat sunt adesea așezate pe plantele sau buchetele care înconjoară persoana decedată.

India – Obiceiurile funerare din India sunt strict în conformitate cu religia persoanei decedate. Hindușii și budiștii sunt adesea incinerați, dar musulmanii nu sunt niciodată incinerați. 

Singurul punct comun este că fiul cel mare este persoana care se ocupă de înmormântare și niciodată o fiică sau o soție.

Filipine – Corpul defunctului este expus timp de nouă zile (de obicei în casa familiei), iar în această perioadă nu se face niciun măturat. 

Rudele nu trebuie să facă baie sau să se pieptene în apropierea persoanei decedate. Adesea, se poartă un ac de doliu negru, care este apoi așezat pe sicriu înainte de înmormântare.

În Africa există multe țări, religii și triburi diferite, toate cu obiceiuri diferite. Cea mai răspândită practică implică oferirea de alimente celor în doliu. Familia își va lua adesea liber multe zile pentru a pregăti mâncare pentru toți cei care vin să jelească. 

Rudele de sex feminin devin foarte frenetice în lamentările lor și sunt adesea însoțite de flaute sau tobe. Bărbații se pot alătura cu cântece și dansuri pentru a onora persoana decedată. În multe zone din Africa, doliul durează o săptămână.

Deși metoda de doliu diferă de la un continent la altul, de la o țară la alta și de la o religie la alta, există o temă dominantă care este universală – onoarea și respectul pentru decedat sunt predominante la toți cei care plâng pierderea celor dragi.

Sursa foto: 123rf.com

 Ramadan 2022 – ce semnificație are, cât ține și ce tradiții se respectă

Urmărește-ne pe Google News