Cum depistăm și tratăm astmul | Tot mai mulţi tineri şi copii suferă de această afecţiune

Comentează
Arhiva foto

Astmul poate apărea la orice vârstă, însă jumătate dintre cei care au această boală au avut primele simptome în jurul vârstei de 10 ani. În România, numărul persoanelor care suferă de astm se apropie de 1.000.000, iar dintre aceştia mai mult de 60% sunt copii şi tineri. În plus, potrivit statisticilor, astmul este cea mai răspândită boală cronică printre copii.
Care este testul pentru depistarea astmului?
Spirometria este testul care măsoară capacitatea pulmonară. Tot ce au de făcut pacienţii este să sufle într-un tub de cauciuc ataşat unui computer. Rezultatul este imprimat imediat şi medicul dă verdictul pe loc.
Ce este astmul?
Astmul este o boală cronică de plămâni, caracterizată prin probleme recurente de respiraţie şi prin simptome ca lipsa de aer, respiraţia şuierătoare, senzaţia de apăsare în piept şi tusea. Afecţiunea se agravează în timp şi afectează oamenii în mod diferit. De aceea, e foarte important ca pacienţii să înveţe să o ţină sub control.
Cine face astm?
Copiii cu alergie alimentară sunt mai predispuşi decât alţi copii să facă astm. Alergiile la polen, praf de casă, blană de animale, fum, poluare cresc riscul de a produce astm. În rândul celor mici, băieţii au un risc aproape dublu să facă astm, comparativ cu fetele. Iar moştenirea





genetică poate să joace un rol important. Prof. dr. Florin Mihălţan (foto), preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, spune că boala nu poate fi vindecată, dar pacienţii pot duce o viaţă normală, activă, dacă respectă câteva reguli:
- îşi iau medicamentele prescrise de medic;
- stau departe de factorii de risc (polen, animale de companie, fum, praf, mirosuri puternice );
- merg la medic de 2-3 ori pe an pentru control (chiar dacă se simt bine);
- învaţă care sunt semnele care arată că astmul lor se agravează şi mai ales cum să reacţioneze.



ATENŢIE

Netratat, astmul se agravează de-a lungul anilor, iar plămânii funcţionează din ce în ce mai defectuos. De aceea, medicii le recomandă pacienţilor să respecte tratamentele şi să evite factorii de risc. Doar aşa, astmul poate fi ţinut sub control, iar plămânii pot funcţiona mulţi ani fără probleme. Pentru cei interesaţi, pe 16 şi 17 mai, în Parcul Tineretului din Capitală, intrarea dinspre bulevardul Tineretului nr. 34, bucureştenii pot face teste gratuite pentru depistarea astmului.

Cum poţi şti dacă ai astm?

Dacă suferi de accese de tuse, te sufoci, simţiţi că te strânge brusc pieptul şi respiraţia devine zgomotoasă, mai ales în următoarele situaţii:

  1. mergi în vizită - la persoane care au animale de companie (câini, pisici etc.)
  2. când ieşi în parc, în special primăvara, când copacii sunt înfloriţi,
  3. când vii în contact cu anumite substanţe chimice cum ar fi: vopsea, parfumuri etc.
  4. când depui un efort fizic mai intens
  5. după o banală răceală
  6. când se schimbă brusc temperatura mediului
  7. când stai lângă persoane care fumează ... atunci este cazul să mergi la control la un medic pneumolog.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!