Cum să fii fericit fără să-ţi doreşti asta. Răspunsul filosofului Frank Martela în volumul „O viaţă minunată“
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Fericirea este un scop în viaţă modest“, crede scriitorul finlandez Frank Martela. Căutarea fericirii personale nu poate da cu adevărat valoare şi sens vieţilor noastre, susţine acesta în cea mai recentă carte a sa publicată la Editura Humanitas, „O viaţă minunată“.
În anul 1834, istoricul şi eseistul Thomas Carlyle a formulat pentru prima dată o întrebare căreia filosofii şi psihologii încă nu i-au găsit un răspuns satisfăcător nici până astăzi. „Care este sensul vieţii?“, s-a întrebat istoricul scoţian din perioada victoriană. Este întrebarea care-l provoacă şi pe Frank Martela, filosof şi cercetător în domeniul psihologiei, în cea mai recentă carte a sa, „O viaţă minunată. Cum să găsim un sens al existenţei“, în traducerea Doinei Lică.
Este fericirea un ţel care trebuie urmărit? Ce înseamnă viaţa într-o societate laică? De ce suntem nemulţumiţi de prezent şi de ce avem mereu dorinţa de a depăşi etapa în care ne aflăm? Sunt întrebări la care Frank Martela încearcă să răspundă în volumul său, o adevărată colecţie de sfaturi practice pentru ca fiecare dintre noi să găsească mai mult sens în viaţa sa.
Despre „ideologia fericirii“
Martela crede însă că „ideologia fericirii“ este doar una dintre nenumăratele distrageri pe care cultura noastră le-a creat pentru a umple golul făcut de distanţarea omenirii de cele sfinte. Însă căutarea fericirii personale este un răspuns neinspirat la întrebarea privind ce poate da cu adevărat valoare şi sens vieţilor noastre, crede Martela. Şi atunci, cum găsim „sensul vieţii“?
Pentru a răspunde la această întrebare, Frank Martela analizează felul în care oamenii s-au raportat la acest concept de-a lungul istoriei.
De pildă, Martela susţine că, în urmă cu mai bine de două milenii, toţi oamenii erau convinşi că viaţa lor există pentru a împlini un scop determinat cosmic sau atribuit de Divinitate. Ei nu-şi puteau închipui viaţa în absenţa supranaturalului, indiferent dacă acesta era Dumnezeu sau lua forma altor duhuri şi zei: „dacă cineva dorea să nu mai creadă în întreaga concepţie despre o lume vrăjită, pur şi simplu nu exista un plan B. Nu era nicio concepţie alternativă despre lume“.
Cum a dispărut „sensul vieţii“
Astfel, crede Martela, nici măcar Aristotel nu a putut pune la îndoială existenţa unei astfel de ordini cosmice. „Lumea vrăjită era un întreg cu sens şi, la fel ca oricare altă creatură, fiinţele omeneşti aveau un scop sau o virtute inerentă, a căror îndeplinire definea binele uman“. Începând din secolul al XVII-lea, susţine Martela, odată cu ascensiunea umanismului şi a individualismului, cu urbanizarea, mobilitatea sporită, industrializarea, dar şi odată cu apariţia concepţiilor ştiinţifice despre lume, oamenii au încetat să vadă „lumea vrăjită“. Iar „Universul Mecanic“, cum îl numeşte Martela, a adus foarte multă confuzie. Şi asta pentru că, în acest univers, omul nu mai poate găsi un sens inerent.
În volumul său „O viaţă minunată“, Martela radiografiază conceptul sensului vieţii şi oferă mai multe căi pentru o viaţă mai împlinită.
Cine este Frank Martela
Frank Martela este filosof şi cercetător în domeniul psihologiei. A scris articole pentru Harvard Business Review, Scientific American Mind şi Salom, iar activitatea sa a fost prezentată în Quartz şi la BBC. A susţinut numeroase conferinţe în universităţi din întreaga lume, precum Universitatea Stanford, Universitatea Harvard sau Universitatea din Edinburgh.
Vă prezentăm un scurt fragment din volumul său „O viaţă minunată“:
„A fi fericit a devenit o normă culturală şi un scop neîndoielnic al vieţii. Dorim să fim fericiţi deoarece cultura noastră ne spune că trebuie să fim fericiţi. Am dobândit o moralitate în care calitatea unei persoane este măsurată prin cât de bine se simte respectiva persoană. Fericirea a devenit vaca sfântă a epocii noastre, un ideal pentru care trebuie să ne luptăm. Dar iată problema: fericirea e doar un sentiment. Este o bogăţie de emoţii pozitive sau un sentiment general al satisfacţiei faţă de condiţiile şi experienţele din propria viaţă. Şi cum e bine să ai în viaţă mai multe experienţe plăcute, fericirea în sine nu va oferi un sentiment de durată al sensului vieţii şi nici nu este un mod de a evita disconfortul existenţial. [...] Norma culturală predominantă că toţi trebuie să fie fericiţi face, de fapt, şi mai dificilă tolerarea inevitabilelor momente nefericite ale vieţii. A te simţi nefericit devine astfel o dublă povară: nu doar că te simţi nefericit, dar te simţi şi vinovat că nu ai reuşit să te ridici la înălţimea normei culturale conform căreia trebuie să fii fericit tot timpul. [...] Fericirea este o experienţă plăcută, dar a face din ea unicul ţel al vieţii este o insultă pentru bogăţia a ceea ce oamenii preţuiesc, de fapt, în viaţă.”
