IN A RELATIONSHIP | Cum să-ți sprijini copilul să facă față provocărilor școlii fizice, după un an online?

În timp ce profesorii sunt persoane adulte, cu educație superioară și cu o experiență de viață în spate, elevii sunt încă o categorie socială vulnerabilă. Indiferent de vârstă și mediul de proveniență, ei au o mare nevoie de ghidaj, sprijin și consiliere, pentru ca acest final de an școlar să nu fie un roller-coaster emoțional epuizant și înfricoșător.

Mă gândeam că va fi total diferit de cum era înainte. Am reînceput fizic cu toți colegii după un an jumate, aproape, și relațiile elev-elev, profesor-elev sunt la fel. Singurele schimbări sunt măștile, dezinfectanții și faptul că majoritatea ne-am maturizat destul de mult în această perioadă.

Adolescentă, 17 ani:

Consiliul Elevilor București și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți au trimis o scrisoare deschisă Inspectoratului Școlar al Municipiului București, inspectoratelor școlare și școlilor din Capitală, atrăgând atenția autorităților și cadrelor didactice în privința stresului și anxietății pe care elevii le vor trăi în săptămânile care urmează. 

Am fost curioasă dacă astfel de mesaje au fost transmise către cadrele didactice și din partea autorităților – inspectorate, ministerul educației sau măcar instituții academice din sfera psihologiei și a științelor educației. Din păcate, nu am găsit relatări în spațiul public despre astfel de măsuri. Este totuși îmbucurător că scrisoarea aceasta există și atrage atenția asupra supraîncărcării emoționale a elevilor în această perioadă de testare și evaluare, reamintind cadrelor didactice care sunt metodele legale în baza cărora se pot acorda notele elevilor. 

Recomandări

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Ce înseamnă înapoi la școală?

Mă îngrijorează faptul că ne putem îmbolnăvi ușor între noi. În acest an făcut online, nu prea s-a pus presiune asupra noastră, notele le luam ușor, la unele materii trebuia doar să fim prezenți și luam nota maximă, ceea ce nu mi se pare normal. Acum că am început fizic, se pune mare presiune asupra noastră și nu mai suntem obișnuiți așa.

Adolescentă, 18 ani:

Din punct de vedere emoțional, revenirea la școală este polarizată între două extreme, în percepția elevilor. 

• Pe de o parte, avem nevoile de socializare și interacțiune directă cu colegii și profesorii, alături de nevoia de rutină, structură și disciplină în procesul de învățare – nevoi emoționale care au fost mult mai prezente în conștiința elevilor și cea colectivă sub impactul restricțiilor impuse de pandemie. 
• La extrema opusă, regăsim teama de a renunța parțial la măsurile de protecție împotriva virusului care încă face ravagii prin lume, alături de anxietățile și nesiguranțele provocate de anticiparea stresului, dificultăților și nedreptăților pe care le vor aduce în viața elevilor aceste câteva săptămâni de evaluare. 

În plus, timpul pe care l-au avut la dispoziție elevii, dar și cadrele didactice pentru a se acomoda la această nouă situație, înainte de a li se cere să performeze în aceste noi condiții, a fost extrem de scurt. Schimbările de azi pe mâine sau de pe o săptămână pe alta nu sunt ușor de integrat în economia emoțională individuală, iar urmările presupun, desigur, creșterea nivelului general de anxietate, care se poate manifesta în multe feluri:

Recomandări

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

• Creșterea senzației de amenințare constantă
• Scăderea toleranței la frustrare și creșterea irascibilității
• Momentele de disperare și deznădejde sau plâns frecvent, uneori chiar episoade de comportament agresiv sau violent
• Agitație, lipsă de răbdare, incapacitate de concentrare a atenției
• Scăderea interesului și a motivației de a depune efort fizic și/sau intelectual
• Atitudine defensivă adoptată inconștient
• Așteptări negative de la sine și de la ceilalți
• Rularea scenariilor negative cu privire la viitor
• Insomnii și vise urâte sau coșmaruri, uneori combinate cu dureri de cap
• Tendințe de evadare – ori prin activități alternative de umplere a timpului (seriale, jocuri, sporturi sau ieșiri cu prietenii), ori prin consumul de substanțe care modifică starea de conștiință (alcool, droguri, somnifere etc.)
• Scăderea sau creșterea considerabilă a poftei de mâncare, uneori dureri de stomac (arsuri, gastrite, ulcere) sau alte dereglări ale sistemului digestiv
• Distanțarea emoțională față de apropiați sau, din contră, creșterea bruscă a nevoii de atenție și contact direct cu alte persoane.

Consider că nu își mai avea rostul să începem școala fizic, acum că mai este o lună și puțin până luăm vacanță, după ce ne obișnuiserăm cu școala online. Singurul lucru care mă bucură este că poate o să înțeleg mai bine lecțiile predate și voi fi mai atentă la ore.

Adolescentă, 18 ani:

Recomandări

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

Aceste simptome și modificări de comportament pot fi însă observate de adulții din jurul lor. Dacă sunt abordate corect, pot fi remediate relativ ușor, prin discuții de securizare emoțională și alte activități de descărcare și/sau gestionare a emoțiilor. 

Sfaturi pentru părinții care au copii în primii ani de școală 

În cazul copiilor de școală primară, prezența și implicarea părinților este deosebit de importantă. La aceste vârste, relația copiilor cu școala este strâns legată, în dinamica lor afectivă, de calitatea relației cu părinții sau cu adulții semnificativi din viața lor (bunicii, de exemplu).

Copiii mici simt mai puternic legătura dintre performanța lor școlară și afecțiunea părinților. Pentru ei, nevoia de a performa la școală și frica de evaluare sunt strâns legate de posibilitatea de a-i dezamăgi sau de a-i face mândri pe părinți / bunici și cu felul în care sunt obișnuiți ca aceștia să reacționeze în legătură cu reușitele sau eșecurile copiilor.

Retragerea afecțiunii și pedepsele aplicate de părinți atunci când copiii greșesc sau nu performează la nivelul așteptărilor sunt transformate, treptat, în propriile mecanisme de autoevaluare ale copiilor. Ele sunt introiectate după modelul parental, ceea ce înseamnă că în școala primară vocea părinților deja îi însoțește pe copii tot timpul, dictându-le sau cel puțin influențându-le acestora emoțiile și gândirea, adică felul în care se simt și felul în care își iau deciziile. 

Cum să îi sprijinim pe adolescenții întorși la școala fizică 

În cazul adolescenților din școala gimnazială și de la liceu, atitudinea părinților față de școală și performanța școlară a copiilor lor nu mai pare la fel de importantă ca în anii anteriori, chiar dacă, în realitate, contează la fel de mult. Adolescenții pot disimula, intenționat sau neintenționat, o oarecare distanțare emoțională, o nepăsare sau o atitudine relaxată față de ce cred părinții lor în legătură cu școala. Ei disimulează tocmai pentru a se proteja de energia negativă cu care părinții îi încarcă atunci când sunt nemulțumiți, stresați sau critici.

Chiar dacă adolescenții se comportă ca și cum ar fi dezinteresați și/sau demotivați și cer constant să fie lăsați în pace, în dinamica lor emoțională internă, părinții încă sunt o resursă importantă de validare, motivație și model de abordare a provocărilor. Vocea părinților, internalizată încă din copilărie, este acum sursa unor conflicte interioare foarte puternice în sufletul adolescenților. Uneori, ei ajung să nu mai aibă deloc disponibilitate, interes sau răbdare pentru conversațiile reale cu părinții lor. 

În multe familii, din lipsă de timp sau de modele pozitive, discuțiile despre școală se rezumă la „feedback-uri constructive” (adică critici mascate sub aparența unor intenții pozitive de tipul „Poți mai mult de atât / Nu e încă suficient de bine, mai ai de muncit.”). În alte familii, discuțiile se concentrează pe rezultatele evaluărilor, ca în exemplele de mai jos:

• Accentul pe note (ex: „Ce, tu ești copil de Suficient / nota 7? / Degeaba ai numai note mari, că tot nu știi nimic”);
• Comparații cu alți colegi (ex: „Dar X ce notă a luat? / Cine a luat mai mult din clasă?”);
• Condiționări tip recompensă/pedeapsă (ex: „Dacă iei FB/10 pe linie, o să primești o bicicletă. / Dacă nu iei FB/10, nu te mai duci la dansuri/karate/sală etc.”).

Acest gen de discuții pune multă presiune pe copiii de orice vârstă și îi determină să își construiască imaginea de sine pe baza evaluărilor din exterior, determinându-i să caute constant validarea și confirmarea persoanelor din jur, fie ei părinți, profesori, frați mai mari, colegi etc. Nivelul de stres și anxietate resimțit de acești copii este foarte mare și este foarte posibil ca performanțele lor școlare să scadă sau să nu evolueze pozitiv tocmai datorită acestor metode de „încurajare și motivare” care îi inhibă și îi fac să nu aibă încredere în ei înșiși.

Iată câteva recomandări pentru părinți pentru a-i ajuta pe copiii mai mici sau mai mari să treacă mai ușor prin următoarea perioadă de evaluări:

1. Inițiază frecvent conversații relaxate despre întâmplări amuzante sau momente dificile din trecut, pe care copiii sau adolescenții le-au depășit cu brio! Rememorarea amintirilor frumoase și a poveștilor amuzante poate debloca energia pozitivă și îi poate ajuta să se inspire din soluțiile care au funcționat în trecut. 
2. Petreceți timp de calitate împreună! Și faceți asta în special atunci când copiii sau adolescenții sunt stresați din cauza temelor, a proiectelor sau a evaluărilor. O plimbare de jumătate de oră pe jos sau o ieșire cu bicicletele, la înghețată sau la film, în care să vorbiți despre orice altceva, punând stresul pe pauză, îi va ajuta foarte mult în procesul de autoreglare emoțională. 
3. Fii curios/curioasă în legătură cu ce simte sau cum gândește copilul sau adolescentul! Ca părinte, este foarte ușor să presupui că știi deja foarte bine ce simte sau ce gândește copilul tău, chiar dacă uneori poți să te înșeli foarte tare. Poți chiar să îl/o ajuți cu întrebări de clarificare, de genul „Ce vrei să spui mai exact? / Cum adică? / Ce te face să spui/crezi asta? / Cum ai ajuns la această concluzie?” și evită pe cât posibil să sari la sfaturi și soluții înainte de a-ți fi cerute. 
4. Acordă mai multă atenție felului în care tu însuți vorbești despre ce te stresează de față cu copilul sau adolescentul! Metodele tale de a-ți gestiona stresul și anxietatea sunt primul și cel mai puternic model după care copiii tăi își conturează strategiile de adaptare și mecanismele de apărare.
5. Adu-ți aminte și ajută-l și pe copil / adolescent să înțeleagă că nimic nu este ireversibil când vine vorba de performanța școlară! Oricine poate să se redreseze după o perioadă de epuizare sau după un eșec, dacă are la dispoziție sprijinul și resursele necesare. Fii tu cel care îi acordă copilului tău încrederea de care are nevoie ca să poată să creadă în sine. 

Fotografii: Dumitru Angelescu/ Vlad Chirea

Urmărește-ne pe Google News