Cum Se Conjugă Corect Verbul „a Vrea”

Cuprins:

Anumite cuvinte sunt folosite greșit de atât de mulți oameni și pe parcursul a lungi perioade de timp, astfel că ele intră în vorbirea uzuală în acest fel. O greșeală frecventă pe care o facem mulți dintre noi este confuzia dintre verbul a vrea și a voi. Cuvântul vroiam este un exemplu comun. Folosim adesea o combinaţie între verbele a vrea şi a voi, în vorbirea curentă, respectiv vroiam, însă această formă nu este corectă.

Conjugarea verbului a vrea

Modul indicativ:

Prezent

eu vreau
tu vrei
el/ea vrea
noi vrem
voi vreți
ei/ele vor

Imperfect

eu vream
tu vreai
el/ea vrea
noi vream
voi vreați
ei/ele vreau

Mai mult ca perfect

eu vrusesem
tu vruseși
el/ea vrusese
noi vruserăm
voi vruserăți
ei/ele vruseseră

Perfect compus

eu am vrut
tu ai vrut
el/ea a vrut
noi am vrut
voi ați vrut
ei/ele au vrut

Perfect simplu

eu vrusei
tu vruși
el/ea vru
noi vrurăm
voi vrurăți
ei/ele vrură

Viitor

eu voi vrea
tu vei vrea
el/ea va vrea
noi vom vrea
voi veți vrea
ei/ele vor vrea

Viitor anterior

eu voi fi vrut
tu vei fi vrut
el/ea vor fi vrut
noi vom fi vrut
voi veți fi vrut
ei/ele vor fi vrut

Modul conjunctiv

Conjunctiv perfect

eu să fi vrut
tu să fi vrut
el/ea să fi vrut
noi să fi vrut
voi să fi vrut
ei/ele să fi vrut

Conjunctiv prezent

eu (să) vreau
tu (să) vrei
el/ea (să) vreie
noi (să) vrem
voi (să) vreți
ei/ele (să) vrea

Modul condițional

Condițional perfect

eu aș fi vrut
tu ai fi vrut
el/ea ar fi vrut
noi am fi vrut
voi ați fi vrut
ei/ele ar fi vrut

Condițional prezent

eu aș vrea
tu ai vrea
el/ea ar vrea
noi am vrea
voi ați vrea
ei/ele ar vrea

Conjugarea verbului a voi

Modul indicativ

Prezent

eu voiesc
tu voiești
el/ea voiește
noi voim
voi voiți
ei/ele voiesc

Imperfect

eu voiam
tu voiai
el/ea voia
noi voiam
voi voiați
ei/ele voiau

Mai mult ca perfect

eu voisem
tu voiseși
el/ea voise
noi voiserăm
voi voiserăți
ei/ele voiseră

Perfect compus

eu am voit
tu ai voit
el/ea a voit
noi am voit
voi ați voit
ei/ele au voit

Perfect simplu

eu voii
tu voiși
el/ea voi
noi voirăm
voi voirăți
ei/ele voiră

Viitor

eu voi voi
tu vei voi
el/ea va voi
noi vom voi
voi veți voi
ei/ele vor voi

Viitor anterior

eu voi fi voit
tu vei fi voit
el/ea vor fi voit
noi vom fi voit
voi veți fi voit
ei/ele vor fi voit

Modul condițional

Condițional perfect

eu aș fi voit
tu ai fi voit
el/ea ar fi voit
noi am fi voit
voi ați fi voit
ei/ele ar fi voit

Condițional prezent

eu aș voi
tu ai voi
el/ea ar voi
noi am voi
voi ați voi
ei/ele ar voi

Vroiam sau voiam – cum se scrie corect

Una dintre cele mai frecvente greșeli apare din utilizarea verbelor a vrea și a voi, la timpul imperfect, modul indicativ.

Verbul a vrea are, așa cum am văzut deja, următoarele forme de imperfect:

eu vream;
tu vreai;
el/ea vrea;
noi vream;
voi vreați;
ei/ele vreau.

Verbul a voi are la imperfect următoarele forme:

eu voiam;
tu voiai;
el/ea voia;
noi voiam;
voi voiați;
ei/ele voiau

Eu vroiam, tu vroiai, el/ea vroia, noi vroiam, voi vroiați, ei/ele vroiau sunt greșite, deși foarte des utilizate.

Descoperă și ce este un regionalism

Despre limba română

Limba româna este limba cu extrem de multe forme flexionare ale cuvintelor, de aici și greșelile repetate pe care le fac românii. Fie că vorbim de conjugarea verbelor, de acordul corect dintre subiect și predicat, de cuvintele care se scriu cu cratimă sau nu, confuziile apar des, iar până la greșeli gramaticale nu mai este decât un pas.

Limba română este o limbă de origine latină. Mai exact, limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene, prezentând multe similarități cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană și reto-romană. Înainte de a deveni limba română, latina din Dacia s-a îmbogățit și cu unele cuvinte vechi grecești. Este vorba de cuvinte specifice latinei dunărene, transmise apoi limbii române, inexistente în celelalte limbi romanice

Teritoriul de formare a limbii române a fost atât la nord, cât şi la sud de Dunăre, şi s-a încheiat aproximativ în secolul al VII-lea, moment de la care se poate vorbi de existenţa poporului român şi a limbii române. Numeroasele popoare migratoare (germanice, turcice, slavice, sau fino-ugriene) care au parcurs aria lingvistică românească, au contribuit la rândul lor, intervenind fiecare punctual, în evoluția limbii române, prin diversificarea fondului de cuvinte neprincipal, lăsând însă structura gramaticală „latină“ sau pre-latină aproape neatinsă. Importanta influență slavă în daco-română este pusă în legătură cu bilingvismul, cu istoria țaratelor româno-bulgare și cu rolul slavonei, limbă liturgică și limbă oficială a voievodatelor române. În schimb, faptul că celelalte limbi romanice de est, din sudul Dunării, nu au suferit influența lexicală slavă cu aceeași intensitate ca daco-româna, este pus în legătură cu evoluția separată a populațiilor proto-române din nordul și din sudul lanțului munților Balcani după instalarea slavilor la Dunărea de Jos începând cu secolul VI.

Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și italienei. Din motive de diferențiere tipologică, limba română mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. De asemenea, este înregistrată ca limbă de stat atât în România cât și în Republica Moldova.

Sursă foto – 123rf.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE