Situată în inima Munților Pirinei, Andorra este una dintre cele mai vechi și mai mici țări nu doar din Europa, ci și din lume. Însă, cu toate acestea, se află în topul preferinţelor pasionaţilor de sporturi montane, fie acestea de iarnă sau de vară. Andorra este vizitată an de an de peste zece milioane de turişti de pretutindeni, fermecați fiind de peisajele muntoase spectaculoase cu vaste parcuri naturale și zeci de pârtii de schi. Cu o istorie bogată, dar relativ puțin cunoscută dincolo de granițe, Andorra este un mic colț de rai pe Pământ, o destinație turistică fascinantă pentru toți cei care doresc să-i exploreze frumusețile naturale, istoria și tradițiile vechi de sute de ani.
Cuprins:
În același timp, milioanele de vizitatori unt atrași de statutul de paradis fiscal pe care l-a dobândit în timp această țară. O mulțime de turiști călătoresc în Principat pentru a profita de prețurile reduse la foarte multe produse care se comercializeazî în regim „duty-free”, inclusiv electronice, băuturi alcoolice, țigări, parfumuri și alte produse de lux. De altfel, străzile din capitala Andorra la Vella sunt ticsite cu magazine și centre comerciale care atrag cumpărători din toată Europa. Practic, nimeni nu are cum să plece acasă cu geamantanul gol. Pentru aceia dintre voi care nu sunteți familiarizați cu acest stat minuscul am pregătit în cele ce urmează cele mai interesante informații despre Andorra.
Andorra, a cărei denumire oficială este Principatul Andorrei (n.n. – în limba catalană Principat d'Andorra), este o țară cunoscută și sub denumirea de Principatul Văilor Andorrei (n.n. – în limba catalană Principat de les Valls d'Andorra). Numele „Andorra” provine cel mai probabil de la cuvântul navarez andurrial, care se traduce prin țară acoperită de tufe.
Andorra este o țară fără ieșire la mare, aflată în sud-vestul Europei, în partea de est a Munților Pirinei, la frontiera dintre Spania și Franța. Se întinde pe o suprafață de 468 km², fiind a șasea cea mai mică țară din Europa și a 16-a cea mai mică țară din întreaga lume. Din acest punct de vedere, Andorra ocupă locul 43 pe Bătrânul Continent și locul 195 la nivel mondial. Practic, avem de-a face cu o țară care este de aproximativ trei ori mai mare decât Liechtenstein sau de două ori și jumătate mai mare decât orașul american Washington DC. Spre comparație, orașul Londra se întinde pe o suprafață de 1.572 km2, ceea ce înseamnă că în capitala engleză ar putea încăpea trei teritorii andorriene.
Cu o populație estimată la aproape 80.100 de locuitori – care include cetățeni și rezidenți – Andorra este a 41-a națiune europeană și a 202-a din lume. Capitala și cel mai important oraș din Principat este Andorra la Vella, unde trăiesc în jur de 20.430 de suflete. Andorra la Vella se află în sud-vestul țării, la confluența a două pâraie montane, Valira del Nord și Valira del Orient, care formează Râul Valira.
Și pentru că am adus vorba despre acest oraș trebuie să spunem că este capitala europeană situată la cea mai mare altitudine: 1.023 de metri deasupra nivelului mării. Am făcut această precizare pentru că vorbim despre o țară unde altitudinea medie este de 1.999 de metri. Cea mai joasă altitudine este de 840 de metri, în sudul ţării, la frontiera cu Spania. Alte orașe importante sunt Les Escaldes, Encamp, Sant Julia de Loria, La Massana și Canillo.
Limba oficială vorbită în Andorra este catalana, o limbă oficială în provincia Catalonia din Spania. De altfel, Andorra este singurul loc din lume unde catalana este singura limbă oficială în întreaga țară. Totuși, majoritatea locuitorilor Principatului vorbesc și alte limbi, ca spaniola, franceza și portugheza.
Andorra nu este doar una dintre cele mai mici țări, ci și una dintre cele mai vechi din Europa. După secole de izolare, Andorra a cunoscut o perioadă prosperă după cel de-al Doilea Război Mondial datorită în primul rând industriei turistice. Practic, dezvoltarea turismului și a telecomunicațiilor în această țară începând cu anii 1970 a făcut ca Andorra să se deschidă încetul cu încetul către restul Europei, după o perioadă destul de îndelungată de îndepărtare de istoria continentală în care a avut legături semnificative doar cu Spania și cu Franța.
Până în 1993 nu a existat o separare clară între ramurile legislative, executive și cele judiciare în Andorra. Doar Constituția promulgată la 4 mai 1993 a stabilit politica Andorrei în cadrul unei democrații reprezentative parlamentare. Andorra este un co-principat parlamentar, avându-i drept co-principi pe președintele Franței și pe episcopul din Urgell, o unitate administrativă locală din provincia Catalonia. Această trăsătură face ca președintele francez, în calitate de principe al Andorrei, să fie și monarh electiv, deși acesta nu este ales prin vot popular de către locuitorii țării.
bartusgeorgiana 02.10.2023, 17:08
Mi se pare un articol interesant
bartusgeorgiana 02.10.2023, 17:08
Ma așteptam sa fie mai multe curiozități
bartusgeorgiana 02.10.2023, 17:09
Dar este un articol destul de util
bartusgeorgiana 02.10.2023, 17:10
Nu știam toate aceste informații
bartusgeorgiana 02.10.2023, 17:11
Este un articol destul de educativ