MENIU CAUTĂ
, de Florin Ghioca

Emilia Popescu, în legendara comedie „Preșul”, de Ion Băieșu, la TNB!

Distribuie

La mai bine de 30 de ani de la uriașul succes pe care l-a avut cu spectacolul "Preșul", regizorul Mircea Cornișteanu revine cu celebra comedie a lui Ion Băieșu, de data aceasta la Sala Studio a Teatrului Național din București și cu Emilia Popescu în rolul Filofteia!

„Ștafeta” a fost predată: în spectacolul care s-a jucat vreme de 18 ani și care a adunat zeci de mii de spectatori, regretata actriță Stela Popescu a făcut o partitură remarcabilă, fiind aplaudată la scenă deschisă. Este rândul talentatei actrițe Emilia Popescu să arate ce poate, alături de colegii ei Raluca Petra (care împarte același rol), Marius Rizea, Alexandru Bindea, Ovidiu Cuncea, Monica Davidescu, Tomi Cristin, Eduard Adam, Erika Băieșu, Irina Antonie și Alexandru Barbu.

„Scrisă în urmă cu jumătate de veac și jucată în nenumărate teatre de nenumărate ori, „Preșul” a stârnit cascade de râsete, fiind, cred, comedia românească postbelică cea mai gustată de toate categoriile de public, lucru destul de rar întâlnit. De ce, oare? Cred că pentru măiestria comediografului Băieșu de a ne pune înaintea ochilor o oglindă în care ne vedem așa cum suntem, fără deformări. Râdem cu lacrimi de ceea ce zărim, uitând cel mai adesea că râdem de noi înșine. N-ar fi rău dacă, pentru o clipă, ne-am gândi că poate semănăm cu cei de care râdem!”, declară regizorul Mircea Cornișteanu. El promite o comedie mult mai spumoasă de această dată, față de precedenta montare.

De altfel, textul lui Băieșu se ancorează perfect în actualitate. Replicile, situațiile și relațiile personajelor sunt ușor de recunoscut în prietenii, vecinii și rudele noastre. Totul pleacă, așa cum o spune și titlul piesei, de la un preș. Dar nu unul oricare. Eroul piesei, Pamfil P. Pamfil (interpretat de Marius Rizea), se confruntă cu o problemă de viață și de moarte cu vecinul său, M.N.Zisu. Acesta din urmă este acuzat că se șterge „ilegal” în fiecare seară pe preșul vecinului său, „de lână pură”. „Eu am un preș de lână pură, că îmi place să mă șterg pe ceva de bună calitate. E tabietul meu, e singura mea bucurie pe lume”, spune Pamfil. Pentru a se răzbuna pe vecinul său, Pamfil recurge la un plan diabolic, însă nu lipsit de umor. Confruntarea cu M.N.Zisu va fi epocală și va stârni hohote de râs.

Premiera noului spectacol este preconizată pentru finalul lunii martie, la Sala Studio a Teatrului Național din București.

Comentarii