În 1931, o echipă de cercetători nazişti a efectuat o operaţiune în Tibet. Atunci, aceştia au descoperit o statuetă înaltă de 24 de centimetri, care cântăreşte aproximativ 10 kilograme şi în care era înfăţişat un zeu budist. Piesă importantă, veche de 1000 de ani, statueta a fost luată şi dusă la Munchen, unde a fost cumpărată de un colecţionar.
Nu a fost cercetată îndeaproape, până recent când a ajuns într-o colecţie expusă la Universitatea din Stuttgart. Interesul echipei de oameni de ştiinţă germani a venit în primul rând datorită felului în care a fost descoperită, deoarece se crede că naziştii, conduşi de  Heinrich Himmler, au plecat atunci în în Tibet pentru a căuta originile arienilor. Cum au găsti statueta, nu se cunoaşte exact, iar ce e şi mai intrigant e reprezentat de materialul din care e făcută. „Omul de Fier”, cum a fost botezată opera de artă e realizatî dintr-un material din altă lume. Practic, e o bucată de meteorit, iar noile informaţii sunt extrem de intrigante pentru cercetători, care vor să conducă o expediţie în zona din Tibet verificată şi de colegii lor, în 1931.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.