Felicitări de Paște - texte deosebite pentru sărbătoarea de Paște. Ce felicitări să le trimiți celor dragi

Comentează
Felicitări de Paște

Îți propunem să citești o serie de felicitări de Paște pentru familie și cei dragi, pe care să le trimiți mai departe prin sms sau rețele de socializare. Vezi care sunt cele mai frumoase și speciale felcitări de Paște.

Când nu ești alături de familie sau prieteni, îi poți surprinde cu mesaje prin care le trimiți felicitări de Paște haioase, dar speciale. Iată câteva idei!

Paște Fericit!

Felicitări de Învierea Domnului

  • Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să vă aducă cele patru taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Un Paşte Fericit!
  • Azi, în zi de sărbătoare să coboare liniştea şi pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa şi să vă aduca renaşterea credinţei, speranţei, bucuriei cu bunătate şi căldură în suflete! Hristos a Înviat!
Paște Fericit!
  • Lumina Sfintei Învieri să pătrundă în sufletul şi în inimile voastre bucurându-vă de minunea Învierii Domnului. Paște Fericit!
  • Învierea Domnului să-ţi umple sufletul de lumină, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase şi inima de iubire! HRISTOS A ÎNVIAT!
  • Învierea Domnului să vă aduca armonie în casă şi în gând, împăcare şi regăsirea înţelepciunii în sânul familiei. Hristos a înviat!
Felicitări de Paște pentru cei dragi

Felicitari de Paște

  • Fie ca Paştele să-ţi întârească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!
  • Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniştea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecăruia. Paşte Fericit!
  • A venit timpul ca speranța, credinţa şi iubirea să învie în sufletele noastre, aduse de Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa! Hristos a înviat!
  • De Paşti, când zorile s-aprind şi la biserici clopotele bat, din inimă îţi zic Hristos a Înviat!
Felicitări și urări de Paști
  • Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice cu familia. Hristos a înviat!
  • Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!
  • E atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit.
Felicitări de trimis prin sms

Felicitări haioase de Paște

  • 16 iepuraşi: 8 se spionează, 5 sunt la somnic şi frumos visează, 2 mai albiori dau cadou de sărbători, iar ultimul a citit Să ai Un Paşte Fericit!
  • Iepuroiul nu mai vine, că nu prea se simte bine. A aflat din Parlament că e criză în buget. Aşa că s-a îmbătat ca să nu fie crizat! PAŞTE FERICIT!
  • Eu îţi trimit un coş de ouă, virtual. Tu vino cu cele reale şi cu o sticlă cu vin ca să sărbătorim împreună Sfintele Paşti!
  • Anul acesta nu mai există sponsorizări aşa că îţi aduc doar urări de fericire, sănătate, veselie şi multă iubire. Semnat: Iepuraşul!
  • Cioc! Cioc! Astăzi am ieşit din ou special pentru tine, să-ţi urez un Paşte fericit cu râsete şi voie bună.
  • Îţi urez ca anul acesta, de Paşte, ce nu-ţi aduce iepuraşul…să-ţi aducă … ajutorul lui!
  • Paşte mielul fericit, Oul şade înroşit, De ruşine s-a scumpit, Iar iubitul iepuroi Să-ţi aducă euroi, Fericire, sănătate, mult noroc şi spor la toate!
  • Iepuraşul mustăcios, e de Paşte norocos. Nu-ţi lasă cadou în ghete, are el alte secrete: pasca, oul înroşit, cozonacul, mielul fript şi un Paşte Fericit!
Urări de Paște făcute prin telefon

Felicitări de trimis pentru un Paște Fericit

  • Îți doresc ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a Înviat!
  • Aş vrea să petrecem Paştele împreună. Deşi ştiu că nu e posibil, îţi voi fi alături cu sufletul şi fie că speranţa Învierii să mi te aducă aproape în curând! Paşte fericit!
  • E totul gol, lipsit de miez. Nu e iubire, nu e crez, ce este bun e aruncat. E-o lume nouă, în păcat că uiţi să ierţi ce-i de iertat chiar de HRISTOS A ÎNVIAT!
  • Paștele este o promisiune pe care Dumnezeu o reînnoişte în fiecare primăvara. Fie că promisiunea de Paște să îţi umple inima de pace și bucurie! Paște fericit!
Urări și felicitări
  • Azi, în zi de sărbătoare, să coboare liniştea şi pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa şi să vă aducă renaşterea credinţei, speranţei şi bucuriei cu bunătate şi căldură în suflet. Hristos a înviat!
  • Fie că sărbătorile pascale să vă găsească alături de cei dragi, în armonie și înțelegere. Să vă bucurați de minunea învierii și a iubirii, să vă între lumina în case și în viață. Paște fericit.
  • Fie că urările să vi se întoarcă înzecit! Să vi se întoarcă dragostea, gândurile bune și fiecare lucru minunat pe care îl faceți, să vă fie cei dragi alături și să vă bucurați de lumina învierii împreună.
  • Pomii înfloriți, florile proaspăt deschise și cântecul zglobiu al păsărilor, cu toate îmi șoptesc că a sosit Paștele. Îți simt sufletul cald și aproape cu prilejul fiecărui Paști, dar și a fiecărei zi din viață. Un Paște fericit!
Mesaje de Paște
  • Cu lumânări aprinse şi sufletul curat să spunem împreună HRISTOS A ÎNVIAT!
  • O singură dată pe an e Paştele. O zi specială, îmbogăţită de aromă bucatelor tradiţionale şi parfumul florilor de primăvară şi al tău! Paște fericit!
  • Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de căldură cum numai tu ştii să fii! Paște fericit!
  • Cele mai sincere urări de sănătate, zile senine și multe bucurii de Sfintele Sărbători! Hristos a Înviat!
Hristos a Inviat!
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!