Formatul X Factor se diferenţiază de alte show-uri din lume, prin faptul că juriul, format din personalităţi reprezentative din domeniul muzical, nu doar aleg finaliştii, ci îi şi îndrumă. Vor face acest lucru singuri sau ajutaţi de o suită de specialişti. De altfel, procesul de pregătire a concurenţilor începe încă dinainte de a stabili grupele de participanţi ce vor fi coordonate de un membru al juriului. După audiţii - prima etapă a showului, cei selectaţi încep o pregătire intensivă, în cea de-a doua etapă a show-ului, bootcamp sau, în traducere, tabăra de pregătire. Pe parcursul celor trei zile de stat în tabără, concurenţii vor beneficia de îndrumarea şi sprijinul celor mai buni specialişti în muzică şi coregrafie. Jurnalul Naţional vi-I prezintă, în exclusivitate, pe cei care s-au implicat în procesul de pregătire a concurenţilor de la X Factor Romania.
Norocoşii care au reuşit să convingă juriul la audiţii că pot deveni următorul super star al României au avut ocazia să ia lecţii de canto de la Crina Mardare. Pasionată de muzică de la doar câţiva ani, cu studii solide şi, mai ales, cu o experienţă vastă, Crina Mardare are acum o şcoală de canto, fiind poate cel mai căutat profesor de specialitate din ţara noastră. Nu puţine sunt vedetele care au urmat cursurile şcolii ei, iar rândurile acestora sunt îngroşate de fete şi băieti dornici să urmeze o carieră muzicală.
Prin “mâna” ei au trecut Monica Anghel, cea despre care Crina afirmă într-un interviu că a fost chiar prima ei elevă, Geanina Corondan, Corina, Anna Lesko, CRBL, Pepe şi mulţi alţii.
X Factor nu caută însă doar o voce bună. Juriul trebuie să găsească acel concurent care are factorul X, sau, altfel spus, un artist complet. Pentru asta e nevoie de voce, charismă, prezenţă scenică, dezinvoltură. Pentru aceasta, Antena 1 le-a adus concurenţilor un renumit coregraf: Tonkins Andreson.
Tonkins a început să predea dânsul la vârsta de 23 de ani. A jucat în musicalluri pe Broadway și a devenit unul dintre instructorii de top de la școala de dans Broadway Connection din Viena. A fost antrenorul şi coregraful Gloriei Estefan, al lui Cher, Janet Jackson sau Prince. A avut o carieră şi în lumea modei pregătind ieșirile pe podium pentru Nike International sau Vivienne Westwood.
A venit apoi în România unde a devenit profesorul de coregrafie al celor mai buni artişti din showbiz-ul muzical de la noi: Morandi, Alex, Corina.