De Mirela Petre,

Povestea imaginată de scriitoarea chiliană e inspirată de istorie: călătoria refugiaților spanioli către Chile, în 1939, la bordul legendarei nave Winnipeg. Romanul „O lungă petală de mare” e o poveste de iubire care străbate mări și continente pe fundalul istoriei zbuciumate a secolului XX.

În august 1939, poetul Pablo Neruda organizează plecarea din portul Bordeaux a legendarei nave Winnipeg, care va duce la Valparaiso (oraș din Chile) peste 2.000 de refugiați spanioli. Pornind de la acest fapt istoric, Isabel Allende construiește povestea medicului Víctor Dalmau și a pianistei Roser Bruguera, nevoiți să fugă din calea trupelor franchiste. Primiți cu multă căldură în Chile, acea „lungă petală de mare, de vin și de zăpadă“, după cum a evocat-o Neruda, atât Víctor, cât și Roser reușesc să se integreze, dar lovitura de stat încheiată cu moartea președintelui Salvador Allende îi va forța să părăsească și această țară. Puterea de a spera și de a rezista, pe care au dobândit-o în Spania tinereții lor, îi va salva încă o dată.

Pentru cititorii Libertatea, un fragment din noul roman, în premieră:

1948–1970 –Toate fiinţele vor avea dreptul la pământ şi la viaţă, şi aşa fi-va pâinea zilei de mâine

Prima țară care pare să fi scăpat de coronavirus. Toţi cetăţenii s-au vindecat
Recomandări

Prima țară care pare să fi scăpat de coronavirus. Toţi cetăţenii s-au vindecat

 

PABLO NERUDA, – „Odă pâinii“,Ode elementare

În vara anului 1948 în familia Dalmau a început o tradiţie care avea să ţină un deceniu. Roser şi Marcel plecau în februarie la o cabană închiriată pe malul mării, în vreme ce Víctor rămânea să lucreze şi venea la ei doar la sfârşit de săptămână, la fel ca majoritatea soţilor chilieni din mediul său, care se lăudau că nu-şi luau concediu pentru că erau de neînlocuit la locul de muncă. Roser vedea aici încă o expresie a machismului bărbaților albi: nu voiau să renunţe la libertatea lor de holtei de vară. N-ar fi fost bine văzut ca Víctor să lipsească de la spital o lună întreagă, însă principalul motiv era că plaja îi trezea amintiri grele din lagărul de refugiaţi de la Argelès-sur-Mer; îşi promisese să nu mai pună piciorul pe nisip. În acel februarie a avut însă ocazia să-i întoarcă lui Pablo Neruda favoarea de a-l fi ajutat să emigreze în Chile.

Firea cedează și renunță la taxa Oxigen. Ce se întâmplă cu banii plătiți deja
Recomandări

Firea cedează și renunță la taxa Oxigen. Ce se întâmplă cu banii plătiți deja

 

Poetul era senator al Republicii şi se supărase pe preşedintele ţării, care intrase în conflict cu Partidul Comunist, deşi acesta îl sprijinise ca să ajungă la putere. Neruda nu-şi punea lacăt la gură şi îl insulta pe acel „produs al bucătăriei politice“, îl considera trădător, zicea că era „un mic vampir rău şi înverşunat“. Guvernul l-a acuzat de injurii şi calomnii, a pierdut dreptul de a fi senator şi poliţia a început să-l urmărească.

Doi lideri ai Partidului Comunist, care peste puţin timp avea să fie scos în afara legii, au venit la spital să stea de vorbă cu Víctor.

— După cum ştiţi, s-a emis un ordin de arestare împotriva tovarăşului Neruda.
— Da, am citit în ziar. Nu-mi vine să cred.

— Trebuie să-l ascundem cât va ţine perioada clandestinităţii, sperăm să se rezolve în curând, dar dacă nu, o să-l scoatem cumva din ţară.
— Cum vă pot ajuta?

— Găzduindu-l o perioadă scurtă. Îl vom muta dintr-un loc în altul ca să nu-l prindă poliţia.
— Sigur că da, e o onoare.

Sute de suceveni s-au întors din Italia. Ce au spus la frontieră ca să scape de carantină
Recomandări

Sute de suceveni s-au întors din Italia. Ce au spus la frontieră ca să scape de carantină

 

— Nici nu mai trebuie să vă spunem că nu trebuie să afle nimeni.
— Soţia şi copilul sunt în vacanţă. Sunt singur acasă, va fi în siguranţă.

— Vă avertizăm că puteţi avea probleme dacă se află, puteţi fi acuzat de tăinuire.
— Nu are importanţă, a spus el şi le-a dat adresa.

Şi astfel Pablo Neruda şi soţia sa, pictoriţa argentiniană Delia del Carril, au stat două săptămâni ascunşi acasă la familia Dalmau. Víctor le-a cedat patul său şi le aducea mâncare gătită de bucătăreasa cârciumii în vase mici, ca să nu bată la ochi. Poetului nu i-a scăpat coincidenţa: mâncarea îi venea de la Winnipeg. Îl mai aproviziona cu ziare, cărţi şi whisky, care aveau darul să-l calmeze, şi făcea conversaţie cu Neruda, căci de vizite nu putea fi vorba. Poetul era sociabil şi avea spirit gregar, avea nevoie de prieteni, chiar şi de adversarii ideologici cu care să-şi exerseze scrima verbală a polemicii.

În lungile seri petrecute în acel mic apartament a recapitulat în linii mari cu Víctor lista refugiaţilor îmbarcaţi la Bordeaux în august 1939 şi a altor bărbaţi şi femei din exodul spaniol care au ajuns în Chile în anii următori. Víctor a observat că atunci, refuzând să se conformeze ordinului de a aduce doar muncitori calificaţi şi alegând şi artişti şi intelectuali, Neruda îmbogăţise ţara cu un val de talente, cunoştinţe şi cultură. În mai puţin de un deceniu, se evidenţiau deja nume de oameni de ştiinţă, muzicieni, pictori, scriitori, ziarişti, chiar şi un istoric care visa la monumentala sarcină de a rescrie istoria statului Chile de la origini.

Izolarea îl înnebunea pe Neruda, era ca o fiară închisă într-o cuşcă, se învârtea la nesfârşit între patru pereţi; nici măcar la geam n-avea voie să iasă. Soţia, care renunţase la tot ca să fie cu el, chiar şi la pictură, abia reuşea să-l ţină în casă. Neruda şi-a lăsat barbă şi-şi omora timpul scriind cu furie ciclul Cântul general. În schimbul ospitalităţii, citea cu inconfundabila sa intonaţie lugubră versuri mai vechi şi poeme neterminate, care i-au transmis lui Víctor pentru toată viaţa viciul poeziei.

Într-o seară, pe neanunţate, au apărut doi necunoscuţi cu pardesie şi pălării negre, deşi afară era cald. Păreau detectivi, dar s-au prezentat drept tovarăşi de la partid şi i-au luat pe cei doi în altă parte, abia dându-le răgaz să-şi strângă lucrurile şi poemele în lucru. Nu i-au spus lui Víctor unde îi duceau, dar l-au prevenit că era posibil să-i mai găzduiască şi altă dată, pentru că ascunzătorile erau greu de găsit; peste cinci sute de poliţişti umblau după el. Víctor le-a spus că familia sa avea să se întoarcă în curând şi locul nu va mai fi sigur. În fond, era o mare uşurare să-şi redobândească liniştea căminului, oaspetele dăduse casa peste cap cu monumentala sa prezenţă.

Avea să-l revadă după treisprezece luni, când a organizat, cu alţi prieteni, fuga poetului în Argentina, pe cai, prin trecătorile sudice ale cordilierei andine. Între timp, Neruda, de nerecunoscut cu barba sa, stătuse ascuns la prieteni şi la camarazi din partid, tot timpul cu poliţia pe urme. Ca şi poezia, şi acest drum spre frontieră avea să-i lase lui Víctor o amintire de neşters. Au străbătut călare un decor magnific de selvă rece, arbori milenari, munţi şi ape; apa era omniprezentă, se strecura printre trunchiurile bătrâne în pârâiaşe ascunse, cădea din cer în cascade, târa totul în cale sub formă de pâraie vijelioase pe care călătorii le treceau cu inima cât un purice. Mulţi ani mai târziu, Neruda îşi va aminti în memoriile sale această trecere: „Fiecare înainta îmbătat de solitudinea nemărginită, de tăcerea verde şi albă. […] Totul era natură splendidă şi secretă, dar şi ameninţare crescândă a frigului, a zăpezii şi a urmăririi“.

S-au despărţit la graniţă, unde fugarii erau aşteptaţi de gauchos cu cai de schimb pentru a continua drumul. „Guvernele trec, dar poeţii rămân, don Pablo. Vă veţi întoarce în glorie şi onor, ţineţi minte asta“, a spus Víctor şi l-a îmbrăţişat.

Neruda avea să părăsească oraşul Buenos Aires cu paşaportul lui Miguel Ángel Asturias, marele romancier guatemalez cu care se asemăna fizic, ambii fiind „cu nasul mare şi bogați la chip şi la trup“. La Paris a fost primit ca un frate de Pablo Picasso şi omagiat la Congresul de Pace, în timp ce guvernul chilian declara presei că individul era un impostor, o sosie a lui Pablo Neruda, şi că cel real se afla în Chile, sub ochii poliţiei.

„O lungă petală de mare” este romanul cu numărul 24 al autoarei din Chile, 19 dintre ele fiind traduse la Editura Humanitas. Traducere din spaniolă și notele sunt realizate de Cornelia Rădulescu.

Cristi Bud, despre moartea fiului său de doar 5 zile: "E posibil să fi scăpat copilul". Cand a cerut înregistrările de pe camere a primit un raspuns incredibil
GSP.RO

Cristi Bud, despre moartea fiului său de doar 5 zile: "E posibil să fi scăpat copilul". Cand a cerut înregistrările de pe camere a primit un raspuns incredibil

Horoscop 25 februarie 2020. Taurii au probleme de comunicare
HOROSCOP

Horoscop 25 februarie 2020. Taurii au probleme de comunicare