Horoscop săptămânal Balanță – 12 – 18 iunie 2021

Între 12 și 13 iunie seara, atitudine circumspectă în contextul unor activități “vizibile”, ședințe, întruniri, reuniuni, spectacole în aer liber, interviuri televizate. Nativii vor fi atenți la forma și conținutul intervenției lor publice și nu vor aborda subiecte delicate, teme sensibile, se vor feri de un ton prea categoric sau de reacții vehemente.

Între 13 iunie, după ora 21:23, și dimineața zilei de 16 iunie, situații speciale în care se va tranșa o relație de prietenie; vor nu vor, nativii vor trebui să aibă o atitudine fermă, fără concesii și iertări gratuite ori slăbiciuni nemotivate în fața derapajelor unor persoane alături de care au evoluat într-un cadru personal (prieteni apropiați) sau într-unul oficial (colegi de proiect, de activități comune ori simple cunoștințe apropiate). Uneori, chiar acele activități vor trebui anulate (sacrificate) pentru că orgoliile pe care le-au dezlănțuit respectivele cadre de afirmare a nativilor au stârnit patimi și ostilitate.

De aceea, atât Balanțele cât și prietenii lor vor trebui să se hotărască clar ce preferă: fie să păstreze prietenia, fie, unul dintre ei să renunțe la proiect sau să-l abandoneze împreună. Între 16 iunie, după ora 06:02, și 18 iunie, stare psihică echilibrată și evoluție pozitivă a fiziologiei organismului.

Din 18 iunie, după ora 11:54, și până pe 20 iunie, Luna va evolua în tranzit prin zodia Balanței și le va da celor care s-au născut în acest semn mesaje de temperare interioară și exterioară și de preocupare îndreptată spre propria persoană în scopul obținerii relaxării și a posibilității de a se bucura de laturile plăcute ale existenței de fiecare zi.

Multă iniţiativă, capacitate inventivă şi abilități speciale de comunicare în plan artistic sau interpretativ. Un sfat: moment bun pentru a regândi un proiect, pentru a reformula un plan de viață mai ales dacă se confruntă cu piedici în realizarea lui.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Nicolae Mitea a ajuns într-o situație disperată. Ce a ajuns să facă pentru bani: "Vreau o casă ca să supraviețuiesc"
PARTENERI - GSP.RO
Nicolae Mitea a ajuns într-o situație disperată. Ce a ajuns să facă pentru bani: "Vreau o casă ca să supraviețuiesc"
BOMBĂ! Câți bani primește Monica Gabor după divorțul de Mr. Pink. Surpriză colosală, nimeni nu se aștepta la asta
Playtech.ro
BOMBĂ! Câți bani primește Monica Gabor după divorțul de Mr. Pink. Surpriză colosală, nimeni nu se aștepta la asta
O adolescentă a murit în momentul în care se iubea într-o maşină cu un bărbat mai în vârstă, în Brazilia
Observatornews.ro
O adolescentă a murit în momentul în care se iubea într-o maşină cu un bărbat mai în vârstă, în Brazilia
Horoscop 3 august 2021. Taurii pot descoperi soluții pentru probleme cu care își bat capul de mai multe luni
HOROSCOP
Horoscop 3 august 2021. Taurii pot descoperi soluții pentru probleme cu care își bat capul de mai multe luni
Ce a făcut sportiva care a primit nota 0.0 la Jocurile Olimpice de la Tokyo. VIDEO aici
Știrileprotv.ro
Ce a făcut sportiva care a primit nota 0.0 la Jocurile Olimpice de la Tokyo. VIDEO aici
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!
PUBLICITATE
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!