Horoscop săptămânal Capricorn – 10 – 16 octombrie 2020
Între 10 și 11 octombrie, în zori, nimic nou în relațiile parteneriale care vor evolua în nota deja cunoscută: stres, ambiții, orgolii, mai mult sau mai puțin justificate, radicalism, incapacitatea de a veni cu soluții noi, indisponibilitatea de a depăși cu metode superioare un blocaj personal ca și cum s-ar fi plasat în grevă relațională și nu mai vor părăsească acest registru, deși, pe fond, până acum, nu au avut nici un beneficu din această strategie.
Între 11 octombrie, după ora 03:25, și dimineața zilei de 13 octombrie, abordare autoritară și inflexibilă a unor interese materiale; uneori, pretenții disproporționate cu contextul în care se află sau cu logica lucrurilor.
Între 13 octombrie, după ora 07:56, și dimineața zilei de 15 octombrie, fel util, pragmatic, de a valorifica o pregătire profesională de nivel ridicat, de a avea relații cu reprezentanții unor instituții, de a se face cunoscut, de a comunica. Pe această direcție, unii Capricorni vor dori să pună într-o ecuație socio-profesională de anvergură un vis, un proiect drag, o idee la care se gândesc de mult timp.
Din 15 octombrie, Mercur se va afla în mișcare aparent retrogradă și, până pe 1 noiembrie, va permite multor factori nocivi să se interpună într-una sau în mai multe relații de prietenie: minciuni, dezinformări, bârfe, “strâmbe”, lipsă de loialitate, egoism. Ca să reacționeze la toate acestea, cel mai bine ar fi să aștepte ca Mercur, care, așa cum a permis aceste derapaje, să permită, după 11 noiembrie, și demascarea lor: măcar vor fi în cunoștință de cauză.
Între 15 octombrie, după ora 08:54, și 16 octombrie, nativii vor avea impulsul de “a ieși la rampă”, de a avea o inițiativă, mai mult sau mai puțin diplomatică, în funcție de vârstă, de educație, de experiență sau de (pre)miză socială și fel de a percepe provocarea Lunii Noi în Balanță, din 16 octombrie, pe sectorul carierei.