Horoscop săptămânal Fecioară – 13 – 19 iunie 2020

În ziua de 13 iunie, dialoguri comode, întâlniri reconfortante, schimburi de impresii, amabilități, posibil teren favorabil înțelegerilor, împăcărilor sau atenuării unor atitudini rigide manifestate de persoanele dificile, conflictuale sau ostile lor.

Între 14 și 16 iunie, la prânz, spaima că un proiect, un dosar, un litigiu de natură materială/patrimonială se poate bloca ori poate fi pus în dificultate de atitudinea refractară a părților implicate ori chiar de lipsa de caracter a acelora care umblă cu acte false, cu minciuni și cu intrigi.

Între 16 iunie, după ora 12:36, și 18 iunie, noaptea, sentiment interior neplăcut de instabilitate ori de lezare a unor crezuri, convingeri și atitudini. Unii vor avea impresia să sunt nedreptățiți, atacați și prejudiciați de măsurile care se îndreaptă împotriva lor. Emoții inhibate. Din 19 iunie, după ora 0:01, Luna va străbate sectorul imaginii publice, a puterii, a carierei, a succesului care se poate întrezări sub forma unei aprecieri nutrite de cei cu care nativul lucrează sau a admirației din partea publicului, în funcție de meseria, preocupările și activitatea depusă.

Moment bun, care poate fi folosit de către nativi pentru a se exprima liber prin dialoguri, interviuri, luări de cuvânt, alocuțiuni, inițiative publice. Atenție la ceea ce se întâmplă sau se vorbește în legătură cu cei născuți în Fecioară, în preajma zilei de 19 iunie, pentru că va fi vorba de un mesaj, o atenționare, un reper important pentru cariera lor.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

În dimineața zilei de 19 iunie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă și le va induce nativilor, până pe 11 iulie 2020, un sentiment de neîncredere, de neînțelegere, de distanță, de prudență față de prieteni care se va reflecta însă și asupra relațiilor afective pe care le va influența printr-un fel distant, rece, reinteriorizat de a fi al Fecioarelor care vor fi percepute ca niște persoane care vor “să se extragă din poveste”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Amenda uriaşă primită de un bărbat din Cavnic, prins când încerca să arunce un frigider în pădure. Le-a spus jandarmilor că nu ştia cum să scape de aparat
Observatornews.ro
Amenda uriaşă primită de un bărbat din Cavnic, prins când încerca să arunce un frigider în pădure. Le-a spus jandarmilor că nu ştia cum să scape de aparat
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI