Ionel Popescu, 3 februarie 1965, ora 7.30, Vlădeşti. Vărsător cu ascendentul în Vărsător. În primul rând, este nevoie de un scop pentru care să merite să faceţi sacrificiile necesare, fie că e unul legat de o relaţie sentimentală frumoasă sau de realizarea pe plan profesional. Cei din jurul dv. ar trebui să ştie că este destul de dificil să realizaţi acest lucru şi să nu vă acuze de lipsă de ambiţie sau de voinţă. Vi s-ar potrivi o meserie în domeniul educaţional, dar, deşi aveţi ce oferi, există un impediment, anume faptul că vă doriţi bunăstare. V-ar prinde bine totuşi, pentru că aşa aţi învăţa să comunicaţi mai bine şi v-aţi putea depăşi timiditatea – care, atenţie, are rostul ei, nu este un defect!
Ionuţ Cojocaru, 23 iulie 1979, ora 6.30, Constanţa. Leu cu ascendentul în Leu. Este aproape o obligaţie, dacă vreţi să fiţi împăcat cu sine şi să aveţi parte de sentimentul că vă aflaţi pe drumul cel bun în viaţă, să deveniţi independent, să vă purtaţi de grijă şi să vă asumaţi responsabilitatea pentru propriile nevoi, de orice fel. Sunteţi o persoană bună, cu porniri nobile, însă există mereu o piedică în calea realizării lucrurilor pe care vi le propuneţi: lipsa de încredere în sine, generată şi de o prea mare mobilitate mentală, care duce la instabilitatea scopurilor. Este bine să fiţi dv. cel care oferă a doua şansă unei relaţii, nu să aşteptaţi ca partenera să facă acest lucru.