Mergi direct la conținut »
Cultură și Vacanțe Libertatea > Lifestyle > Cultură și Vacanțe

Ilustratorul Christoph Niemann, unul dintre cei mai populari artiști contemporani, autor al copertelor din New Yorker: ”Printul nu moare, dar trebuie să ne reevaluăm relația cu el!”

De Mirela Petre, . Ultimul update Sâmbătă, 07 martie 2020, 13:20

Unul dintre cei mai populari artiști contemporani, Christoph Niemann s-a aflat în București pentru prima sa expoziție în România. Organizată de Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) în colaborare cu Hotspot Workhub, expoziția cu o selecție dintre cele mai bune ilustrații ale artistului e deschisă până la finalul lunii martie. Reporterul Libertatea a stat de vorbă cu Niemann despre creativitate și viitorul ei.

Ad placeholder

Viitorul artiștilor se va decide când vom hotărî dacă preferăm îmbrățișarea perfectă a unui robot sau îmbrățișarea imperfectă a unui om”

Christoph Nieman:

11.00 dimineața, într-o joi de februarie, care se simte mai mult a primăvară decât iarnă. Trafic, oameni agitați, Casa Poporului, lift cu geamuri transparente până la etajul 4 din care se vede cât au mai avansat lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului.

Ajung la întâlnire cu 10 minute mai devreme față de ora stabilită. Dar în cafeneaua Muzeului Național de Artă Contemporană, mă așteaptă deja Christoph Niemann, unul dintre cei mai populari ilustratori contemporani. Îmi povestește că era așa de frumoasă vremea că n-a mai avut răbdare și a ieșit la plimbare prin București.

Ilustratorul Christoph Niemann, unul dintre cei mai populari artiști contemporani, autor al copertelor din New Yorker: ”Printul nu moare, dar trebuie să ne reevaluăm relația cu el!”
Christoph Niemann, Foto © Robbie Lawrence

E prima oară când ajunge aici. Îi place foarte mult, îmi spune plin de entuziasm. Arhitectura art deco, clădirile interbelice, din București îi plac cel mai mult.

Ilustrații și coperte în The New Yorker, New York Times și National Geographic

Christoph Niemann s-a născut în 1970 în Germania de Vest. Studiile și le-a făcut la Academia de Arte din Stuttgart. A locuit câțiva în New York, S.U.A., apoi s-a întors în Berlin, unde locuiește și creează și acum. Ilustrațiile lui au ajuns coperte ale faimoasei reviste americane The New Yorker.

Prima copertă pentru revistă a apărut în 2001, chiar în ziua nunții sale. De atunci, a mai creat vreo 20. Ilustrațiile lui ajung și în alte reviste și ziare faimoase din toată lumea, de la The New York Times la National Geographic.

Ad placeholder
Doi ani de la “mitingul diasporei” din 10 august, reprimat violent de jandarmi. Dosarul a fost clasat şi azi aflăm dacă va fi redeschis
Recomandări
Doi ani de la “mitingul diasporei” din 10 august, reprimat violent de jandarmi. Dosarul a fost clasat şi azi aflăm dacă va fi redeschis
 
Ilustratorul Christoph Niemann, unul dintre cei mai populari artiști contemporani, autor al copertelor din New Yorker: ”Printul nu moare, dar trebuie să ne reevaluăm relația cu el!”
„Silent Spring”, copertă pentru The New Yorker, 2011 © Christoph Niemann, 2020

În 2017, a apărut în documentarul Abstract, produs și disponibil pe Netflix. Primul episod al seriei documentare despre creativitate îl are drept protagonist.

În 2018, a avut propriul Ted Talk despre creativitate — are 1,3 milioane de vizualizări la acest moment.

E apreciat mai ales pentru ingeniozitatea cu care folosește ilustrația în orice mediu și formă: eseuri vizuale, cum e cel despre Brexit, realizat pentru The New York Times, jurnale de călătorie în acuarele, cum e cel pentru National Geographic, din Cambodgia, imagini filmate combinate cu ilustrații tradiționale, aplicații pentru copii, ca cea numită Chomp, ilustrații în jurul unor obiecte fizice, cum e seria Sunday Sketches, pe care-a lansat-o pe contul său de Instagram (@abstractsunday), ca un experiment, și care-a ajuns și carte, una dintre numeroasele cărți publicate.

Ad placeholder
În Secţia COVID a Spitalului Judeţean Arad, medicii şi pacienţii împart şi responsabilitatea, şi teama în faţa bolii: „Ne-am dat curaj unii altora!”
Recomandări
În Secţia COVID a Spitalului Judeţean Arad, medicii şi pacienţii împart şi responsabilitatea, şi teama în faţa bolii: „Ne-am dat curaj unii altora!”
 

Expoziția și emoția

Prima expoziție în România a artistului Christoph Niemann s-a deschis pe 27 februarie, la Muzeul Național de Artă Contemporană din București. E deschisă până pe 29 martie 2020.

În sala mare a muzeului, aflată la parter, sunt expuse o selecție de ilustrații ale artistului, un fel de best of: de la coperte The New Yorker la ilustrații din seria Sunday Sketches, de la experimente în cum să faci ilustrații folosind Lego sau cocă la ilustrații politice.

Expoziția e organizată de MNAC în colaborare cu Hotspot Workhub, un serviciu de închiriere de spații de lucru, companie germană, care a deschis recent o filială și în București. Despre ce crede Niemann despre relația dintre artă, public și publicitate, o să aflați din discuția care urmează în următoarele rânduri.

Ad placeholder
Scurtă simulare de alegeri locale în Republica Imobiliară România. Cum își negociază partidele absența de la lupta electorală!
Recomandări
Scurtă simulare de alegeri locale în Republica Imobiliară România. Cum își negociază partidele absența de la lupta electorală!
 
Ilustratorul Christoph Niemann, unul dintre cei mai populari artiști contemporani, autor al copertelor din New Yorker: ”Printul nu moare, dar trebuie să ne reevaluăm relația cu el!”
Ilustrații din seria Sunday Sketches de Christoph Niemann, expuse la MNAC

Bucuroasă să-l cunosc, îi mărturisesc rușinată că e prima oară în zece ani de jurnalism când sunt emoționată să cunosc un artist pe care-l apreciez și că nu reușesc să fac abstracție de identitatea mea personală și să-l privesc doar prin filtrul de ziaristă. Mă încurajează povestindu-mi că mă înțelege, că i s-a întâmplat și lui. În 2017, cu David Hockney, unul dintre cei mai faimoși pictori contemporani. Într-o zi, editorul lui l-a întrebat dacă dacă vrea să meargă cu el în Los Angeles să-l cunoască pe David Hockney. A zis da pe loc și peste trei zile era deja în avionul spre orașul american, ceva ce nu mai făcuse niciodată. Îmi povestește că partea cea mai grea a fost anticipația, așteptarea întâlnirii. Ca să treacă mai ușor, a făcut ce știa să facă mai bine: a desenat. Povestea acestei așteptări și a întâlnirii cu David Hockney se află acum în cartea „Hopes and Dreams”.  Iar întâmplarea respectivă se dovedește și un bun punct de plecare pentru interviul meu.

Ad placeholder
Ilustratorul Christoph Niemann, unul dintre cei mai populari artiști contemporani, autor al copertelor din New Yorker: ”Printul nu moare, dar trebuie să ne reevaluăm relația cu el!”
Imagine din cartea Hopes and Dreams

Despre marii artiști și nevoia lor de a munci

-Reporter: A fost ceva ce te-a uimit? O diferență între cum ți-l imaginai față de artistul pe care l-ai cunoscut în carne și oase?
-Christoph Niemann : Nu prea știam la ce să mă aștept. Mi s-a părut așa de optimist să văd un artist ca el care este foarte bogat și foarte faimos – știi, este expus în Pompidou, Tate și Metropolitan Museum – , are show-uri foarte mari. Am simțit sincer că se trezește în fiecare zi cu gândul că îi pasă de pictură și că, practic, faima artistică e un rezultat al muncii și nu invers, adică nu pictează pentru a obține faimă, ci pictează pentru că trebuie să picteze, așa simte el, iar apoi celelalte, inclusiv faima, vin de la sine.

Ad placeholder

Și să vezi asta la cineva atât de mare — el e la nivelul la care ar putea să nu mai facă nimic… Și totuși el are nevoie să muncească. Ăsta e secretul. Doar de asta ai nevoie. Creioane și hârtie. Are 82 de ani și e unul dintre cei mai apreciați artiști din lume. Și simți că nimic nu s-a schimbat. Practic, orice puști cu un caiet pentru desenat are deja tot ce îi trebuie. Nu există altă rețetă. Să ai un studio mare, sigur, e frumos. Dar până la urmă totul e despre momentul când te trezești și te apuci de muncă.

Ilustratorul Christoph Niemann, unul dintre cei mai populari artiști contemporani, autor al copertelor din New Yorker: ”Printul nu moare, dar trebuie să ne reevaluăm relația cu el!”
„Sunday Sketch (Hong Kong)”, Mixed Media, 2016 © Christoph Niemann, 2020

-E un mod de lucru cu care te identifici și tu.
Da, a fost o ocazie care mi-a amintit că e foarte greu să menții zi de zi felul ăsta de a gândi pentru că, bineînțeles, apar tot felul de frustrări. Atât de multe lucruri se schimbă. În fiecare an simt că tot domeniul în care lucrez s-a schimbat dramatic, de la reviste la social media, animație, aplicații.

Ad placeholder

-Din cauza tehnologiei?
Tehnologia, dar și cultural. Plus că publicul se schimbă. Eu cred că arta e o conversație între artist și privitor. Nu e o stradă cu sens unic. E în continuă mișcare și nu e ceva ce funcționează într-un singur sens. E ca o relație, mereu în schimbare. Nu poți să faci un desen cu gândul că-l faci o dată și apoi îl reproduci pe acela la infinit apăsând un buton. Mai e și foarte obositor, desenul e o artă pentru care e nevoie de multă muncă, care uneori nici nu are legătură cu desenatul în sine. Așa că întâlnirea asta a fost și o ocazie care mi-a amintit că tot ce contează e ce se întâmplă pe hârtie.

Avantajul vremurilor noastre: comunicarea artistului cu publicul din orice cultură

-Spuneai de public, în contextul relației cu artistul. Ți se pare că publicul s-a schimbat? Ai ști să vorbești, de exemplu, cu tinerii din generația Z?
-Nu aș separa publicul în termeni de generații. Sigur, cu cei de-o vârstă poate comunicarea e mai ușoară, dar, atunci când merg în cartierul Hackney din Londra sau în cartierul Brooklyn din New York sau cartierul Silver Lake din Los Angeles sau în anumite zone de aici din București, oamenii pe care-i văd în cafenele, de exemplu, am senzația că sunt aceiași oameni.

Ad placeholder

E vorba despre o mentalitate. Dacă îi pui într-o cameră pe toți par o singură familie. Senzația mea e că publicul nu se deosebește în funcție de vârstă și poate nici de venituri, dar mai mult după cultură. Sunt unele culturi în jurul lumii care vorbesc o anumită limbă cu foarte mare ușurință și sunt foarte legate de internet. Apoi mai e și o parte a publicului cu care nu am nimic de-a face, nu aș putea să comunic cu ei.

Ilustratorul Christoph Niemann, unul dintre cei mai populari artiști contemporani, autor al copertelor din New Yorker: ”Printul nu moare, dar trebuie să ne reevaluăm relația cu el!”
„Sunday Sketch (Brushgirl)”, Mixed Media, 2015 © Christoph Niemann, 2020

-Așa că înveți să vorbești limbajul culturii internetului?
-Ceva de genul ăsta, da. Mă uit la copiii mei și-mi dau seama că nu înțeleg nimic din cultura lor a internetului. Cultura meme-urilor, cultura YouTube-ului. Lor li se pare că ceva anume e cel mai amuzant lucru, iar eu nu-l înțeleg deloc. Așa că și în interiorul culturii internetului sunt diferite straturi de umor și meta-umor, și ele se schimbă într-o lună — ceva ce-a fost amuzant ieri nu mai e amuzant azi, acum e altceva.

Ad placeholder

-Și trebuie să te adaptezi? Sau care e soluția?
-Poate mai degrabă să accepți că nu poți vorbi cu toată lumea. Acum 30 de ani, cel puțin în Germania, puțini oameni vorbeau engleză, engleza mea era groaznică înainte să mă duc în State. Asta înseamnă că eram blocat într-o bucată foarte mică a lumii. Nu aveam nicio șansă să comunic cu cineva din Brazilia, de exemplu.

Și acum, odată cu internetul, poți comunica teoretic cu miliarde de oameni. Sigur că unii au culturi diferite, idei diferite despre ce înseamnă umor sau povești bune, dar tot rămân posibilități enorme. Și, cel mai important, nu mai ești limitat la un limbaj verbal sau geografic.

Christoph Niemann:

Internetul ne-a arătat ce inteligență vizuală mare are publicul

-Apropo de asta, crezi că limbajul vizual e mai puternic acum decât pe vremuri?
-Cred că a fost mereu puternic, dar cred că niciodată nu a avut un mijloc prin care să se exprime, ca acum.Înainte, revistele și ziarele erau mijlocul respectiv. Revistele și ziarele sunt conduse de oameni pentru care cuvântul este cel mai important. Cei care decid ce apare pe o copertă sunt astfel de oameni.

Poate că e un stereotip, dar până la urmă e adevărat că ei nu au încredere în imagine așa cum ar avea o persoană care crede în puterea vizualului. Acum, cu Instagram și internetul, în general, care e un mediu foarte vizual, noi toți am descoperit ce puternic e limbajul vizual, nu doar în sensul de intensitate, dar și cât de subtil poate fi. Pentru mine, ăsta e cel mai frumos lucru la internet: să vezi cum oamenii percep referințe vizuale foarte subtile. Internetul ne-a arătat ce inteligență vizuală mare are publicul și că așa a fost mereu.

Ilustratorul Christoph Niemann, unul dintre cei mai populari artiști contemporani, autor al copertelor din New Yorker: ”Printul nu moare, dar trebuie să ne reevaluăm relația cu el!”
„Sunday Sketch (News)”, Mixed Media, 2014 © Christoph Niemann, 2020

-Crezi că există metode prin care să-ți crești educația în cultura vizuală?
-Să privești. Să petreci timp privind și, bineînțeles, să creezi. La fel e și la scris. Ca să fii scriitor bun trebuie mai întâi să citești foarte mult. De exemplu, dacă încerci să scrii un eseu și te chinui puțin cu structura lui, apoi o să citești altfel. La fel și cu muzica. Odată ce încerci să cânți la un instrument, o să auzi muzica altfel apoi. Acum avem camere foto fantastice chiar și la cele mai ieftine smartphone-uri. Când faci o poză, începi să te gândești la cum să încadrezi, apoi cu ce cuvinte să o însoțești. Asta sigur a schimbat cultura.

Documentarul Netfix: avantajul și dezavantajul expunerii

-Spuneai mai devreme de deschiderea enormă pe care ne-a dat-o internetul și m-am gândit la deschiderea pe care ai trăit-o, probabil, odată cu documentarul despre tine care a apărut pe Netflix. Cum a fost pentru tine? A fost mai multă presiune sau mai multă bucurie? Ți-a deschis uși?
-Sigur că m-a ajutat. Are legătură cu o altă tendință pe care am observat-o. Acum poate vreo 15 ani, dacă erai designer sau artist, legătura ta era mereu un intermediar. Muzeul sau un publisher sau un editor. Lucrai pentru ei sau cu ei și apoi ei arătau mai departe munca ta publicului. Să zicem că voiam să organizez o expoziție — lucram cu un curator și apoi oamenii veneau la muzeu și îmi vedeau munca acolo. Dar nu exista o legătură directă. La fel și pentru situațiile când lucram la o carte sau pentru o revistă, în cazurile astea lucram cu un editor. Așa că nu mă citeai pe mine direct, ci revista, și-mi vedeai munca acolo.

Odată cu social media toate astea s-au schimbat. Dintr-o dată, ca artist, ai o legătură directă cu publicul. Asta nu înseamnă că nu mai e nevoie de reviste și de muzee, dar se formează un fel de triunghi în care ne susținem unii pe alții.

Christoph Niemann:
Ilustratorul Christoph Niemann, unul dintre cei mai populari artiști contemporani, autor al copertelor din New Yorker: ”Printul nu moare, dar trebuie să ne reevaluăm relația cu el!”
Ilustrație pentru campania Operei din Berlin © Christoph Niemann, 2020

Documentarul de pe Netflix m-a ajutat să-mi măresc legătura asta directă cu publicul. A întărit legătura mea cu oamenii care-mi știau munca dar nu știau că eu o fac. Adică să zicem că văzuseră coperte de-ale mele pentru revista The New Yorker sau poate aveau aplicația mea pentru copii pe care-o foloseau de ani de zile dar nu știau că eu sunt autorul. Mi-a ajutat munca în termeni de expunere, recunoaștere pentru anumite aspecte ale muncii mele și i-a ajutat pe unii oameni să facă niște legături.

Acum eu funcționez ca o casă mică de editură. Înainte erau produse diferite: copertele de New Yorker, acuarelele, animațiile artistice. Acum, toate sunt puse la un loc.

-Ai trăit și efecte negative ale acestei expuneri? Mai ales că spuneai mai devreme de faima lui Hockney.
-Sunt conștient că sunt foarte norocos și nu cred am trăit vreun dezavantaj. Sigur că am simțit niște presiune, dar asta era deja acolo și înainte la fel de mult. Mereu am pus singur pe mine cea mai mare presiune.

Și mai e ceva care a coincis cu documentarul de pe Netflix. Am făcut o carte, se numește Sunday Sketching. A fost un fel de terapie pentru mine. Eram într-o stare emoțională destul de fragilă în ceea ce privește munca, s-a întâmplat când lucram la niște rubrici — cea cu Lego și cea cu coca, fac parte și din expoziția de aici de la MNAC. E o muncă de care sunt foarte mândru, dar a fost așa de greu să le fac că nu mi-a plăcut deloc munca la ele. Ce a ieșit îmi place mult, dar procesul a fost chinuitor. Atunci mi-am dat seama că nu pot continua așa. Că trebuie să mă mai relaxez. Acum mă bucur mai mult de muncă decât acum câțiva ani și documentarul Netflix a venit, din fericire, după ce am avut epifania asta că trebuie să muncesc diferit.

Experimentul Sunday Sketches

-Atunci ai început seria Sunday Sketches?
-Da, a început ca un experiment. Cred că cea mai mare epifanie a fost că anumite lucruri nu pot fi planificate. Nu poți planifica cum vor ieși anumite lucruri. Și când lucrezi la reviste, trebuie să fii capabil să creezi ceva foarte bun în două ore. Nu poți să zici că nu poți azi că nu ai chef sau nu ai inspirație. Așa că înveți să creezi la comandă.

E singura formă prin care poți supraviețui. Dar mai e un alt fel de creație pe care nu o poți face la comandă. Dacă vrei să scrii o poezie, nu poți face asta în două ore. Trebuie să scrii 10, să arunci 9, poate că va fi gata într-o lună sau un minut. Nu știi niciodată dinainte. Într-un fel, Sunday Sketches a fost un exercițiu prin care m-am forțat să creez ceva fără să am vreo idee despre ce va ieși. E o lipsă totală de control, exact opusul muncii pentru reviste.

Ilustratorul Christoph Niemann, unul dintre cei mai populari artiști contemporani, autor al copertelor din New Yorker: ”Printul nu moare, dar trebuie să ne reevaluăm relația cu el!”
Ilustrații din seria Let It Dough de Christoph Niemann, expuse la MNAC

După două ore de muncă, trebuie să am o replică inteligentă despre ratele creanțelor guvernamentale, nu pot să zic, da, a fost o temă interesantă, dar uite, am desenat în schimb o ilustrație amuzantă cu Mickey Mouse. Ăsta era subiectul și ăsta era termenul, trebuie să te supui. Cu Sunday Sketches mi se întâmplă să încep cu ceva și să termin într-un cu totul alt fel. Ți se eliberează mintea.

-Te-a ajutat și cu sănătatea psihică, ca artist sau personală?
-Da, absolut. În ambele cazuri absolut.

„Printul nu moare, relația dintre cititor și artist nu se schimbă din cauza celor care plătesc sau nu publicitate. Trebuie să ne gândim ce caută oamenii”

-Vorbeai despre presa scrisă. Crezi că se adaptează la viitor, la tehnologie sau moare?
-Unii se adaptează. Nu cred că moare, cu siguranță nu. În primul rând, există o fascinație foarte mare pentru cărți și presă tipărită și cred că print-ul e mai viu ca oricând. Fac cărți și cu edituri, fac cărți și singur, și știu că oamenii iubesc cărțile și sunt dispuși să dea bani pe ele. Toată scena asta de cărți de artă și reviste frumoase o duce incredibil de bine.

Cred că marea schimbare e un subiect mai arid, dar pentru noi e un subiect esențial, și anume modelul economic care stă la baza acestor afaceri. Conform acestui model, într-un ziar, pe partea stângă ai o pagină de conținut editorial — articol și poză — și pe partea dreaptă ai reclama pe care și-o face un producător de automobile care vrea să aibă reclama lângă pagina mea editorială pentru că vrea să ajungă la acel public al meu. Așa că atunci când acest producător de automobile abandonează ziarele și spune că-și investește banii de publicitate în Facebook și Google, relația dintre cititor și artist nu se schimbă. Singurul lucru care se schimbă e că salariul meu și-al nostru, al celor din presă, nu mai poate fi plătit pentru că producătorul de automobile nu ne mai dă banii lui de publicitate.

Obișnuim să zicem că printul a murit, dar n-a murit. Pare că publicului nu-i pasă. Poate că nu i-a păsat niciodată. Singurul lucru care a făcut presa tipărită din trecut să pară glorioasă era faptul că producătorul de automobile care-și punea reclama foarte scumpă lângă articolele noastre și asta ne dădea senzația că suntem foarte importanți, că singurul motiv pentru care există atâtea reviste e că multe companii erau dispuse să investească în publicitate.

Cred că trebuie să ne re-evaluăm relația. Să ne gândim de ce vin oamenii la noi. Nu e pentru reclama din dreapta. Cred că cel mai promițător lucru, sau cel care pare să meargă cel mai bine acum, e să facem reviste sau cărți care sunt frumoase și ca obiecte fizice. Dar dacă nu mai avem banii din publicitate, revistele trebuie să devină un concept mai mare, așa cum e un magazin fizic, ca o reprezentanță, pentru o companie de modă. Trebuie să fie ceva ce ții minte.

Christoph Niemann:

Poți, de exemplu, să faci conferințe unde colaborezi cu brand-uri, sau să organizezi călătorii sau să faci lucruri care o să te ajute să-ți plătești facturile, dar fără să fie superficiale.

Ilustratorul Christoph Niemann, unul dintre cei mai populari artiști contemporani, autor al copertelor din New Yorker: ”Printul nu moare, dar trebuie să ne reevaluăm relația cu el!”
Ilustrații din seria Gummi Bears Chronicles de Christoph Niemann, expuse la MNAC

O revistă poate să spună o poveste mai bună pentru că are o vedere de ansamblu mai bună, și cred că unele reviste au găsit soluții foarte inteligente. Cred că sunt puține cele care pot face bani din abonamente digitale, The New York Times poate, The New Yorker poate, The Guardian poate (deși la ei e voluntar, nu obligatoriu).

Presa scrisă are încă mult potențial care nu e exploatat

-Crezi în presa finanțată de public sau că presa ar trebui să convingă companiile să se întoarcă cu banii de publicitate?
-Nu cred că se va întâmpla asta. Cel puțin nu așa direct, ca până acum. Nu cu reclame sub formă de bannere.

-E un model depășit?
-Da, eu așa cred. Să zicem că am o companie mică și am 10.000 de euro, ultimii mei 10.000 de euro care vor decide soarta companiei mele. Pot să investesc banii ăștia într-o revistă, lângă un articol, cum ziceam, sau pot să-i investesc în reclame pe internet. Iubesc revistele, dar cred că nu aș cumpăra reclame în reviste. În schimb, le-aș cere să vină cu o propunere care să fie mai deșteaptă decât ceva simplu, cum ar fi să-mi pun o reclamă pe Google.

-Te referi la conținut sponsorizat?
-Da. Sau poate un eveniment. Și la acel eveniment spun povești sau creez ceva care chiar oferă un beneficiu real cititorilor. Cred că partea asta, de storytelling, e importantă. Presa scrisă are încă mult potențial care nu e exploatat.

”Avem un fel foarte ineficient de a crea și cred că el e foarte important pentru că așa simți că e făcut de un om, nu de un robot”

-Cum poate un ilustrator care-i la început de carieră să ajungă să facă o copertă pentru revista New Yorker?
-Trebuie doar să trimiți o schiță. E o competiție deschisă. Poți, pur și simplu, să trimiți idei. Sunt multe exemple de situații când au publicat ilustrațiile unor oameni care nu mai publicaseră la ei. Chiar se uită la propunerile pe care le primesc, chiar dacă sunt multe. Trebuie doar să le trimiți ceva. E atât de simplu și atât de greu, în același timp.

Ilustratorul Christoph Niemann, unul dintre cei mai populari artiști contemporani, autor al copertelor din New Yorker: ”Printul nu moare, dar trebuie să ne reevaluăm relația cu el!”
lustrație realizată pentru revista Wired © Christoph Niemann, 2020

-Cum crezi că va arăta creativitatea în viitor, când tehnologiile AI (inteligență artificială) se vor dezvolta mai mult? Cum ar trebui creatorii să se adapteze?
-Habar nu am. Cred că se va schimba cu siguranță. Cred că marea întrebarea e până la ce punct e dispus publicul să aibă o interacțiune personală (cu artistul). Aspectul care-mi dă speranță e că internetul are puterea de a reproduce exponențial. Creezi ceva o dată și apoi ceilalți utilizatori completează, generează conținut sau poate că un computer creează conținut. E o scurtătură. Ingineria prin sisteme tehnologice ne oferă o scurtătură: construiesc o mașină și ea merge mereu. Eu nu trebuie să mai fac nimic, doar mă bucur de beneficii.

-Deci e un fel de colaborare între om și mașină?
-E un fel de a trișa. De exemplu, o mașină e tot un fel de a trișa. Nu trebuie să mai merg, mă urc în mașină și mă duc oriunde. Procesul de a scrie o carte e opusul trișatului. E foarte greu. Pentru fiecare pagină care ajunge publicată, scrii 20 de pagini. Dacă citești o carte, tot așa, e ineficient. Se poate să citești 50 de pagini în care protagonistul nu face nimic, e plictisitor, și nu știi dacă să continui sau să renunți, dar apoi se întâmplă ceva care-ți atrage atenția. Poate că într-o carte de 400 de pagini sunt vreo trei episoade de felul ăsta în care ceva se schimbă și poate să fie fundamental pentru tine, ca cititor. Avem un fel foarte ineficient de a crea și cred că el e foarte important pentru că așa simți că e făcut de un om. Asta contează, de fapt.

-Nu putem automatiza creația?
-Poate. Cred că asta va fi diferența. Să zicem că eu construiesc un robot care poate să ofere îmbrățișarea perfectă. Întrebarea e, dacă știu că vine de la un robot, se schimbă ceva?

Dacă reușesc să creez un robot care mă îmbrățișează și îmbrățișarea se simte bine, dar știu că nu vine de la un alt om, voi merge mai departe sau voi spune nu? Cel mai important lucru la o îmbrățișare e că e vorba de interacțiune umană și, dacă asta va rămâne cel mai important lucru pentru noi, atunci nicio mașinărie nu va putea s-o recreeze vreodată. Poate că va fi o îmbrățișare imperfectă (tehnic), dar va veni de la un om. Dacă putem defini condițiile fizice ale îmbrățișării perfecte – înălțime, forță, intensitate etc.– și cineva face robot care oferă aceste îmbrățișări perfecte, înseamnă că am pierdut. Cred că la asta se va rezuma.

Ad placeholder
Ad placeholder
Ad placeholder
Ad placeholder
Citeşte şi:

Recomandările culturale ale săptămânii. În “Salba dracului”, de la teatrul din Galați, moldovenii își cer puterea înapoi

Cronică de film | „Omul Invizibil” ne exploatează imaginația la maximum: ne speriem singuri

Bărbatul fără picioare, cu skateboard: „Problema mea e felul în care mă privesc oamenii – un pitic fără picioare. Îi deranjează aspectul meu”

„I-am dat un picior în gură de nu știa cine l-a lovit” » Cine e omul care a îndrăznit să-l pedepsească pe favoritul familiei Ceaușescu. Ce a urmat
PARTENERI - GSP.RO
„I-am dat un picior în gură de nu știa cine l-a lovit” » Cine e omul care a îndrăznit să-l pedepsească pe favoritul familiei Ceaușescu. Ce a urmat
Cine a apărut la mormântul lui Emi Pian. Oamenilor nu le-a venit să creadă ce văd
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Cine a apărut la mormântul lui Emi Pian. Oamenilor nu le-a venit să creadă ce văd
Horoscop 10 august 2020. Peștii fac cheltuieli mari, din impuls sau în urma unor decizii legate de bani
HOROSCOP
Horoscop 10 august 2020. Peștii fac cheltuieli mari, din impuls sau în urma unor decizii legate de bani
Parteneri
Ad placeholder
Parteneri
Parteneri
Close
Închide
  Close