În dialog cu astrele | Gemenii au susținerea familiei în tot ce fac

Comentează
Arhiva foto

Ne aşteptăm la multe lucruri bune de la lunile de toamnă. E vremea culegerii roadelor pentru eforturile de până acum. Numai că relaţia frumoasă pe care planetele din Fecioară o stabilesc cu Jupiter va fi umbrită de intrarea acestuia în mers retrograd. Până la Crăciun, marile proiecte vor fi întârziate, amânate din lipsă de curaj şi determinare. Se va munci mult fără a se obţine rezultatele sperate.
Mercur revine la mersul direct şi restabileşte comunicarea, aducând cla­­rificări şi transfer de in­formaţii fără interpretări greşite sau omisiuni. În dimineaţa de 29 august avem parte cu toţii de un aspect de Lună Nouă în zodia Fecioarei, care deschide un alt capitol din viaţa noastră, unul al mun­­cii şi al acceptării sacrificiilor de bunăvoie, pentru un bine comun.
Berbecii se pun pe treabă, fie la serviciu, fie prin gospodărie, pentru că şi-au cam lăsat problemele de izbelişte. Au speranţe deşarte în privinţa creşterii veniturilor.
Taurii in­tră într-un fel de pauză de refacere, chiar dacă îşi vor continua activităţile zilnice. Revizuiesc în detaliu proiectele pe care vor să le lanseze, discută şi negociază foarte serios cu toţi cei implicaţi şi repartizează sarcini.
Gemenii se bucură de sprijinul familiei în tot ce fac. Devin mai realişti şi amână proiectele importante pentru vremuri mai bune. E bine să aibă grijă de sănătatea lor şi de cea a apropiaţilor.
Racii sunt obosiţi şi ar dori o perioadă de retragere din activitate, ca să se refacă, dar nu şi-o pot permite. Trebuie să profite de momentele mai lejere!
Leii îşi refac strategiile de dezvoltare pe baza noilor condiţii şi se descurcă excelent. E bine să se prezinte pregătiţi la testările de orice fel.
Fecioarele sunt în formă, se simt bine şi au sentimentul că îşi pot controla viaţa. Sănătatea e bună şi asta le dă multă energie. Mai trebuie să rezolve doar problemele financiare.
Balan­ţe­­­­­­le o iau de la capăt cu de­­­­mersurile legate de o moştenire sau cu un partaj al bunurilor, în urma unui divorţ. Lucrurile nu sunt simple şi vor trebui să se implice mai mult timp şi cu mai mare cheltuială de bani şi energie.
Scorpionilor li se face dreptate la serviciu, părerile le sunt ascultate şi puse în practică, iar deciziile lor sunt primite cu respect. E bine să evite călătoriile de orice fel, pentru că se anunţă complicaţii care îi vor face să regrete că au plecat.
Săgetătorii sunt chemaţi să facă faţă mai multor solicitări la locul de muncă, poate în vederea unor beneficii promise fără o bază reală. Au succes la examene şi se bucură oriunde de o imagine bună.
Capricornii revin la pasiunile lor dintotdeauna şi petrec mai puţin timp cu cei dragi, deşi nu-şi doresc asta. Pot călători sau se pot implica în competiţii, pentru a dovedi de ce sunt în stare.
Vărsătorii îşi pierd răbdarea şi în problemele financiare, şi în cele legate de familie. Înţeleg că situaţia nu poate evolua cum îşi doresc, dar asta nu îi opreşte să îşi arate nemulţumirea. E bine să se gândească la sănătate, mai ales când se aşază la masă.
Peştii trec la negocieri şi la discuţii serioase, ca să semneze contracte. Pot lua decizii importante legate de o asociere sau de cuplu. Nu sunt foarte lămuriţi, dar sesizează rapid dorinţele apropiaţilor şi se conformează.












Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!