Interpretarea viselor / «Îmi crescuseră aripi»

Comentează
Arhiva foto
Arhiva foto
Arhiva foto

Andreea: Eram într-un bloc la un etaj superior. Stăteam de vorbă cu cineva foarte familiar. Nu îmi mai amintesc dacă era fată sau băiat. Stătea pe o bancă, iar eu - în picioare în faţa lui/ei. La un moment dat, îmi spune să-mi încordez spatele, şi să nu fac mişcări bruşte, pentru că voi simţi o durere îngrozitoare. Eu, dimpotrivă, am făcut o mişcare bruscă din spate, în momentul acela am simţit un junghi, iar când m-am uitat, am văzut că îmi crescuseră aripi din spate. Nu mai ţin minte exact dacă am reuşit să zbor sau nu, dar ştiu că am încercat.

Visul tău ar putea să reflecte două aspecte: nevoia de libertate sau trecerea într- o altă etapă de evoluţie personală şi spirituală. Poziţia în care te afli în vis este una la înălţime, iar acest fapt pune în evidenţă o anumită concordanţă între nevoia ta şi momentul “potrivit” în care te afli. Fie că este vorba de dorinţa de “a-ţi lua zborul” sau de ascensiunea în plan spiritual, acestea se pot realiza prin eliberare de acele lucruri care te îngreunează şi care te fac să ţii “spatele încordat”. Prin renunţarea la încordare, control şi atitudine opozantă (“eu parcă dimpotrivă am făcut o mişcare bruscă!), vei trece mai uşor prin procesul de transformare (“mi-au ieşit nişte aripi enorme din spate”).

Arhiva foto

«Avea cagulă pe cap şi un pistol»

E: Fusesem să fac câteva cumpărături şi, la colţul străzii, am întâlnit doi cerşetori. Am văzut că mă înconjuraseră, pentru a-mi fura banii. Am început să îi iau la bătaie, după care am fugit, fiind sigur că mă vor urmări până acasă. Am intrat într-o scară de bloc de unde, în acel moment, ieşea un hoţ. Avea cagulă pe cap şi un pistol în mână. Cei doi cerşetori au ajuns acolo şi stăteau faţă în faţă cu hoţul. Atunci am început să mă trezesc, însă visul se derula înainte. Cu uimire mi-am dat seama că pot decide dacă hoţul să îi împuşte sau nu pe cerşetori şi i-am spus să tragă, după care m-am trezit. Ne putem controla propriile vise?

Visul scoate în evidenţă partea din arhetipul “umbrei” pe care o respingi, hoţia, dar în acelaşi timp şi instinctul de supravieţuire din care rezultă violenţa şi dorinţa de a ucide, prezente în orice om, dar care sunt ţinute sub control prin socializare şi prin liberul arbitru. Tu alegi în vis, aproa- pe de trezire (adică aproape conştient), să laşi acest instinct să se manifeste, însă prin mâna hoţului. Prin respingerea acestei laturi instinctive, îi dai de fapt mai multă forţă, pentru a se manifesta impulsiv, necontrolat. Acceptând ideea că face parte din tine, o pui sub lumina şi sub lupa conştiinţei, transformând-o în ceva domestic şi inofensiv.

«Calul o ucide pe ea şi apoi mă urmăreşte pe mine»

Corina, 25 de ani: Am un vis care se repetă mai mereu. Visez un cal maro care mă aleargă, pentru că vrea să mă omoare. Întotdeauna sunt însoţită de o fată pe care nu o cunosc. În vis, calul o ucide pe ea şi apoi mă urmăreşte pe mine. Mă chinui să mă trezesc, pentru că nu vreau să mor. De câte ori mi se repetă visul, încerc să schimb ceva, doar ca să văd dacă mor. De exemplu, când mă aleargă, încerc să mă ascund într-o scară de bloc, dar tot vine.

Arhiva foto

Sursa de pericol e energia masculină care în visele tale este reprezentată de calul maro. Faptul că există o altă fată care este omorâtă înaintea ta a dezvoltat această teamă. Poate că în realitate, experienţa altcuiva te-a făcut să percepi energia masculină ca fiind violentă sau poate că fata din vis eşti chiar tu, dar cu alt chip, dacă ai avut parte de o întâmplare neplăcută cu un bărbat. Ai putea încerca tehnica dialogului ce te-ar ajuta să te clarifici sau măcar ar putea să mai slăbească frecvenţa şi intensitatea acestor vise. Pe o foaie de hârtie, scrie un dialog între tine şi calul maro, ca să înţelegi ce reprezintă el, ce rol are şi ce vrea de la tine, pentru ca în final să înţelegi de ce îl tot visezi aşa des.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
23:18
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!